The Circle este un program de dezvoltare a competențelor de afaceri, cofinanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, ce susține 60 de participanți din România, Spania și Italia, din industrii creative și non-creative și vizează toate stadiile de dezvoltare de business - de la conceptualizare până la lansare și scalare. Fondatorii proiectului sunt 4 organizații din cele trei țări vizate de program: Zitec și Impact Hub Bucharest în România, Impact Hub Madrid în Spania și Matera Hub în Italia.
Potrivit fondatorilor proiectului, modelele actuale de business au la bază un sistem de competențe care s-a dovedit a fi lacunar în ceea ce privește capacitatea sa de inovare, reziliență și sustenabilitate într-o perioadă de turbulențe și incertitudine, precum pandemia de coronavirus. În acest sens, The Circle urmărește să dezvolte trei tipuri de abilități: antreprenoriale, digitale și de gândire creativă în business.
Având o experiență de peste 18 ani în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală în diverse domenii, Zitec a preluat responsabilitatea de coordonare a pachetului de cunoștințe de digital wellbeing. Acesta va cuprinde ghiduri, studii de caz, povești de succes și exerciții interactive. Vor fi abordate subiecte variate, precum crearea unei strategii digitale de succes, instrumente de colaborare, tehnologii existente, NFT-uri sau marketing digital.
“Anul trecut, multe companii au conștientizat importanța digitalizării. Ne bucurăm că facem parte din acest program și că putem împărtăși din experiența și resursele noastre către comunitatea europeană de antreprenori și freelanceri, contribuind astfel la dezvoltarea abilităților acestora și a digitalizării activității lor”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & Co-Fondator Zitec.
În noiembrie 2021, Zitec va coordona conținutul primului workshop online pentru dezvoltarea competențelor digitale, ce se va desfășura în trei date, cu echipe din cele trei țări: România, Italia și Spania. În aceeași perioadă vor avea loc și trei webinarii pe tema ‘entrepreneurial wellbeing’. Acestea vor fi urmate de un mix de întâlniri online și offline care se va încheia în februarie 2023.
Prima sesiune de înscrieri din vară a înregistrat peste 300 de aplicații. Cei care nu au reușit să se înscrie în prima etapă au posibilitatea să aplice în a doua rundă, deschisă până pe 3 octombrie: https://jointhecircle.eu.
Pentru participarea în cadrul proiectului The Circle - sau Crossector Impact Through Creativity, Wellbeing, and Entrepreneurship -, Zitec a obținut o co-finanțare prin intermediul programului Erasmus+ al Uniunii Europene, fondurile fiind obținute cu ajutorul propriului serviciu de ‘Consultanță în Fonduri de Inovare’.
Acest serviciu oferă clienților Zitec consultanță profesională și un parteneriat pentru obținerea de finanțări destinate inovării și implementarea proiectelor aferente, introducând pe piață noi produse și procese îmbunătățite, cu o componentă digitală.
Cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing. Zitec este certificată Google Cloud Premier Partner, Microsoft Application Development, Microsoft Gold Cloud Platform, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții eCommerce în cloud VTEX, precum și Adobe Solution Bronze Partner.