Mic tratat de automanipulare

Sunt unul dintre așa-zișii tineri frumoși și liberi de care râd liderii politici ai timpurilor actuale și trecute. Am fost în piață, am urmărit protestele, sunt și hipster. Mă încadrez în toate categoriile de care se poate râde la Antena 3 sau România TV. Și pentru că am observat că manipularea e atât de ușor de făcut, am zis să o explic folosindu-mă pe mine drept cobai. Urmăriți-mă cu atenție.

Voi folosi cazul ipotetic în care aș renunța astăzi să mai fiu jurnalist și să intru în politică. Dintr-o figură relativ anonimă aș deveni o figură publică, care deranjează. Cum pot fi atacat prin manipulare? Mecanismul e unul destul de simplu, dar pervers, pentru că nu e înțeles de majoritatea populației. Îi iau ca reper pe bunicii mei care, din lipsă de timp și informare, dar și dintr-o încredere în presă, cred ce este “dat” la televizor. Nu e vina lor, ei au fost învățați în anii de după 1989 că adevărul se află în presă, iar aceasta se luptă cu sistemul. Nu au pus la îndoială acest lucru. Pentru cei din afara sistemului mass-media, mecanismele ar putea părea complicate.

Să începem automătrășirea mea publică, folosind fapte cunoscute despre mine.

Punctul de plecare: am 27 de ani, sunt născut în Iași, părinții mei lucrează în străinătate, sunt căsătorit, soția mea e din Republica Moldova. Am lucrat patru ani la ziarul Adevărul și de un an și jumătate scriu la start-up.ro. Colaborez ocazional cu Șapte Seri și Casa Jurnalistului.

1. “Vlad Andriescu, omul lui Burci în politică”

Cum se poate ajunge la acest titlu? Am lucrat patru ani la Adevărul. În ultimii trei ani ziarul a fost finanțat de Cristian Burci, om de afaceri, cunoscut ca unul cu multe legături politice, care trec de liniile de partid. Evident, dacă ar fi să manipulez opinia publică despre mine, aș face-o printr-o astfel de mișcare.

“Vlad Andriescu a lucrat patru ani la Adevărul. În 2013 a plecat din cadrul ziarului pentru a se alătura unui proiect finanțat de Cristian Burci. La întoarcerea la Adevărul, Andriescu a trecut brusc din poziția de redactor de mâna a doua la conducerea unei întregi secții. În următorii ani, poziția lui a crescut rapid, spre surprinderea celorlalți. Colegii lui spun că petrecea mult timp în birourile managerilor și redactorului-șef, se implica mai mult decât îi permitea poziția și chiar își asuma poziții de coordonare a site-ului adevarul.ro în lipsa șefilor. Nu e de mirare că la un moment dat Burci i-a acordat dreptul de a avea o emisiune la Prima TV, deși e clar că pregătirea lui era una îndoielnică. Rating-urile au fost slabe, dar, cu toate acestea, Andriescu a fost păstrat, împreună cu ceilalți doi colegi, timp de patru luni pe post. La Adevărul, Andriescu a fost protejat și chiar s-a dat cu părerea despre subiecte politice, atacându-l pe Victor Ponta în diverse editoriale, fiind unul dintre cei care a fost un constant critic al fostului premier”.

Cam așa ar putea suna un articol publicat pe o latrină de site de pe internet care să descopere tot felul de “adevăruri” despre mine. Metoda e simplă. Asociezi omul cu locul de muncă și finanțatorul. Se poate vedea această tactică ușor, atunci când vorbim de ONG-iști care au luat fonduri de la Fundația Soros sau alte asemenea. Asocierea cu patronul e ușor de făcut, deși am vorbit cu Burci de două ori în viața mea. Aș putea fi și întrebat la televizor, de exemplu, dacă m-am întâlnit cu Burci. Și dacă aș fi sincer, aș zice da, chiar dacă întâlnirile alea erau despre lansarea unei emisiuni de tehnologie la Prima și un proiect editorial Adevărul în care am fi vrut să schimbăm denumirea ziarului pentru o zi. Dar în momentul în care aș spune da, aș fi condamnat.

Când ai în față o populație destul de radicală și creștină, e ușor să o șochezi.

2. “Articol porcos scris de Vlad Andriescu pe blogul personal”

Asta e una simplă. Se va adresa către populația creștină și pudică. Ultimul meu articol scris pe blogul de la Casa Jurnalistului, acum vreo doi ani, se intitulează “Ayatolahii pizdei”. Urât din partea mea, știu. E despre interzicerea în cinematografe a filmului “Nymphomaniac” de Lars von Trier. Am folosit în acel text cuvintele ”pizdă”, ”pulă” și ”fute”. Recunosc, am făcut-o conștient, știind că vor prinde și articolul va fi viral. Am vrut să șochez un pic pentru a-mi transmite mesajul. Într-adevăr, articolul a circulat. Manipularea de acest fel a fost făcută, dacă vă amintiți, la Antena 3 cu Cristian Neagoe, pe vremea aceea la Institutul Cultural Român de la New York, căruia i s-au analizat pozele de pe Facebook în direct la Gâdea, plus mici proze mai “deocheate”. Când ai în față o populație destul de radicală și creștină, e ușor să o șochezi.

Popularitatea mea scade.

Once you go Soros you never go back, nu?

3. “Legăturile secrete ale lui Vlad Andriescu cu Soroș”

Sunt unul dintre puținii tineri frumoși și liberi care nu au luat bani de la Soros. Dar asta nu ar opri pe cineva să facă o altfel de legătură. Soția mea a fost într-un internship de patru luni, la începutul carierei, la Fundația Soros Apoi a lucrat timp de aproape 3 ani la Televiziunea Română, înainte să devină jurnalist freelancer. Vreți să vă mai povestesc cum se face o manipulare care să includă Sorosși Televiziunea Română? Chiar dacă ne-am cunoscut după ce a lucrat la Soros corectitudinea temporală nu contează foarte mult. Once you go Soros you never go back, nu? M-aș hazarda să spun că un titlu de atac bun ar fi “Familia Soros- legăturile secrete ale lui Andriescu cu miliardarul american”.

Stau din ce în ce mai prost în sondaje.

4. “Unde e obiectivitatea jurnalistică? Andriescu, finanțat de BRD”

Am avut norocul să fiu într-o echipă de jurnaliști, împreună cu soția mea și o altă fotojurnalistă, care a luat o bursă BRD Superscrieri pentru Educație. A ieșit un text numit “Șincaileaks”, despre scandalul de la Cluj-Napoca. Toate astea sunt detalii. Poporul de la televizor nu are de unde să știe de Superscrieri, de burse pentru jurnalism. Ei pot auzi doar că eu am luat bani de la BRD ca să scriu un articol. Dacă vrei să manipulezi, poți să o faci foarte simplu. “Cum justifică Andriescu banii de la BRD”, “Mită pentru jurnalism?”.

Eu, în cariera mea de jurnalist de 15 ani, nu am auzit să primești bani de la o companie privată ca să faci un material. Păi asta se numește advertorial, nu?

Evident, o televiziune finanțată de interlopi sau mafioți nu ar înțelege ideea de a primi o bursă pentru a face un material pe o anumită temă. Ei ar putea scoate în față, într-un mod foarte talentat și pios, lucrurile rele.

“Păi spuneți-ne, vă rog, cum stă treaba cu tinerii frumoși și liberi? Atât de liberi că primesc bani de la BRD?”

“Eu, în cariera mea de jurnalist de 15 ani, nu am auzit să primești bani de la o companie privată ca să faci un material. Păi asta se numește advertorial, nu?”

Iată două întrebări posibile. Lista poate continua. Ignoranța prin omisiune e folosită foarte des de moderatorii televiziunilor. Ei se folosesc, la rândul lor, de ignoranța publicului.

5. Alte posibile atacuri

Cele patru tehnici sunt suficiente ca să mă scoată dintr-un joc politic. Aș mai putea adăuga că am participat la petreceri cu manele, ascult ocazional manele, dar și metal destul de dur. Colegii pot mărturisi că înjur destul de urât.

Am o barbă pe care nu o dau jos de vreo 3 ani, ceea ce mă poate face “hipsterul cu bărbiță”.

Concluzia? Dacă vrei să distrugi un om o poți face foarte ușor folosindu-te de informații disponibile public.

Concluzia? Dacă vrei să distrugi un om o poți face foarte ușor folosindu-te de informații disponibile public. Trebuie doar să știi cum să o învârți, trebuie să înțelegi ce știe sau ce nu știe audiența și care sunt sensibilitățile ei. Faptele sunt puțin importante la televizor, însă, de multe ori, volumul vocii și asocierea dintre personaje sunt cele care contează.

Cei pentru care lucrurile scrise sunt o surpriză, deschideți ochii larg și încercați să vă gândiți că dincolo de orice e spus la televizor, există și un contraargument care trebuie ascultat. Faptele, uneori complicate sau foarte tehnice, sunt greu de prezentat și de înțeles. Televiziunea a creat ideea de șuetă și bârfă, care prinde la popor, pentru că toți am bârfit și ne-am hăhăit la o bere, măcar o singură dată.

P.S. – Folosirea mea ca personaj e pur ipotetică. Nu intenționez, încă, să o iau pe calea politică.

Comentezi?

Urmărește startup-urile din România de peste patru ani și așteaptă unicorni locali. Redactor-șef al start-up.ro, Vlad tratează ecosistemul antreprenorial din România cu realism și nu crede că avem încă "Steve Jobs de România".