Conform unui studiu realizat în octombrie 2023 în rândul absolvenților EA - The Entrepreneurship Academy, conexiunile formate între studenți, precum și experiența academică și de business din timpul facultății, au fost determinante în identificarea și testarea ideilor de afaceri, atragerea de finanțare, crearea de echipe, implementare și funcționare profitabilă.

Aproape 70% dintre absolvenții EA - The Entrepreneurship Academy lucrează la un business început în timp ce erau studenți, iar aproape 44% au ca parteneri de afaceri colegi sau actuali studenți la universitatea de business EA - The Entrepreneurship Academy.

Peste 84% dintre antreprenorii care au absolvit universitatea de business înregistrează profit, conform studiului realizat de Alumni EA.

„Fiecare an universitar reprezintă un motiv de bucurie pentru mine, echipa academică și de management a EA - The Entrepreneurship Academy. Studenții și absolvenții noștri întăresc continuu comunitatea profesioniștilor care au mentalitate și aptitudini antreprenoriale. Au curaj să creeze valoare pentru ei și pentru cei din jur. Să învețe din greșeli și să nu se lase amețiți de succese. Se inspiră de la cei de dinaintea lor și îi inspiră pe cei care vin pe urmele lor. Facultatea noastră e un loc în care învățăm în continuu unii de la alții - studenți, experți, părinți - să construim împreună afaceri etice și durabile pentru binele comun.”, Cosmin Alexandru, Decan EA - The Entrepreneurship Academy.

Tinerii antreprenori educați la EA - The Entrepreneurship Academy au inițiat afaceri în special în domenii precum e-commerce, HoReCa, marketing, imobiliare și automotive. Printre cele mai cunoscute business-uri dezvoltate de absolvenții EA se numără: Flip.ro, Difrnt, Fustițe cu Luminițe, Glow2go, Confidas.

Noua generație de antreprenori

Pe parcursul studiilor, tinerii au reușit să atragă finanțări în valoare de 26 milioane de euro, iar apoi, după absolvire, de peste 10 milioane de euro.

Cea mai mare rundă de finanțare a însumat 15 milioane de euro și a mers spre susținerea unei idei antreprenoriale din domeniul real estate.

În 2022, antreprenorii absolvenți EA și echipele pe care le coordonează au generat venituri pentru afacerile lor de 47,7 milioane de euro, iar numărul de angajați în companiile create de aceștia ajunge la 420 persoane.

„La EA - The Entrepreneurship Academy îi sprijinim pe studenți să identifice oportunități, oferim un cadru în care orice idee poate fi testată, aducem oameni de succes din mediul antreprenorial local și specialiști de renume pentru a-i motiva și inspira. Știm că orice idee are nevoie de finanțare, din acest motiv suntem alături de studenții noștri și de absolvenți în fiecare etapă a procesului de consolidare a unei afaceri, inclusiv atragerea de resurse pentru dezvoltare și creștere”, Ioana Ceausu, COO EA - The Entrepreneurship Academy.

Parcursul absolvenților The Entrepreneurship Academy include, de asemenea, și componenta de angajat sau freelancer, conform datelor colectate în octombrie 2023 de Alumni EA.

Astfel, 31% dintre absolvenți sunt angajați, 6% sunt liber profesioniști, iar 7,6% și-au continuat studiile. Domeniile în care tinerii absolvenți lucrează sunt variate, de la e-commerce, retail, IT, fintech, vânzări, domeniul bancar sau de asigurări.

După absolvire, majoritatea studenților a rămas în București pentru desfășurarea activității (84,8%).

Cea mai mare parte a tinerilor care se înscriu la The Entrepreneurship Academy provin din București (40,9%), mari centre urbane din țară (47%) și mediul rural (10,6%).