Cel mai important factor în transformarea Academiei Micilor Developeri într-o afacere exclusiv online a fost susținerea părinților, care au întrevăzut oportunitatea pentru copiii lor de a transforma timpul petrecut în fața calculatorului într-o experiență de învățare.
Un alt element este faptul că Oana Manga și Costin Pietraru, cei doi cofondatori ai școlii, au experiență de peste 15, respectiv 20 de ani în industria IT și a produselor și serviciilor digitale, atât din perspectiva de dezvoltare și programare, cât și din cea de marketing și vânzări. De asemenea, profesorii sunt studenți sau absolvenți ai facultăților de profil IT, prin urmare utilizarea uneltelor digitale pentru predare și comunicare a fost mai mult decât facilă pentru ei.
Tendințele din plan mondial arată că, în câțiva ani, învățământul online va deveni metoda principala de învățare. Învățarea față în față va fi cel mai probabil preferată pentru copiii mai mici sau pentru cei mici și mari deopotrivă, care au nevoie de energia creatoare și de inspirația pe care ți-o poate oferi un grup aflat în prezența ta.
"Orice se poate învăța și preda online, chiar și în prezent. Singurele bariere sunt cele legate de infrastructură și nivelul de trăi, care, dacă vor fi surmontate, vor schimba modul de predare în clase. Predarea în clase fizice va trebui să se adapteze noilor cerințe: nu să vizeze transmiterea de informații, care se găsesc de acum online, ci transmiterea de energie, inspirație, lucruri profund umane pe care ecranele le filtrează uneori. Convingerea mea vine din perspectiva profesionistului care, nu cu decenii în urmă, ci doar acum câțiva ani, suna companiile care publicau anunțurile de angajare în ziarul «România Liberă», pentru a le convinge să posteze anunțuri de angajare și pe site-uri de recrutare online. Lumea nu merge niciodată înapoi, iar noi, la Academia Micilor Developeri, suntem hotărâți să urmăm drumul pe care ni-l arată copiii", spune fondatoarea școlii.
4 factori care au dat încredere echipei școlii în modelul de afaceri exclusiv online
- Numărul mare de copii înscriși la cursurile online;
- Ușurința cu care pot fi predate cursuri de programare, chiar de acasă, oriunde ai avea domiciliul, în țară sau în străinătate. Unii profesori predau din Italia și Spania, unde sunt plecați temporar cu burse Erasmus sau în vizită la familiile/prietenii lor;
- Deschiderea oportunității de a avea mai multe surse de venit (o parte din profesori sunt programatori full-time și în weekenduri predau sau alții sunt studenți și predau după-amiaza, fără a pierde în trafic ore prețioase din zi);
- Bonusuri de performanță și creștere.
"Crucial pentru cursurile online a fost ca părinții și copiii să nu simtă că pierd valoare venind la cursurile online, comparativ cu cele offline, ci că de fapt câștigă: timp, calitate, acces, eficiență, transparență. Tot ce a fost perceput ca și riscant de către sistemul public de învățământ, pentru Academia Micilor Developeri a fost de fapt o oportunitate.
Repere care au condus la succesul afacerii
Pașii principari făcuți de Academia Micilor Developeri pentru trecerea cu succes a activității în online au constat în:
- traininguri extinse pentru echipa de profesori pentru a comunica și preda cât mai eficient online;
- creșterea echipei de customer support, pentru a mari gradul de satisfacție a clienților;
- achiziția și dezvoltarea tool-urilor de comunicare și administrare eficientă (conturi plătite de Zoom, Slack, instrumente interne de gestionare a activității);
- învățarea abilităților de a comunica mai eficient în social media, creșterea considerabilă a eforturilor de comunicare;
- mai mult timp investit în crearea de conținut pentru canalele de social media;
- bugete mai mari de publicitate la nivel național;
- profitul reinvestit în extinderea măsurilor de mai sus.
În prezent, peste 1000 de copii urmează cursurile Academiei Micilor Developeri. Din punct de vedere educațional, părinții doresc să aibă copii care își petrec timpul într-un mod eficient, care să-i ajute în viitor.
Este și motivul pentru care Academia Micilor Developeri a introdus opțiunea de certificare Java Foundations la finalul cursurilor sale, pentru a le da părinților o viziune pentru cursuri, programă și o metodă de măsurare.
Părinții își doresc și să aibă mai mult timp într-o zi, iar cursurile online economisesc mult timp din logistica unei zile.