Startup-urile pot aplica aici.
PROW Conference și Vest Ventures anunță lansarea celei de-a doua ediții a PROWpeller, o inițiativă dedicată startup-urilor tech aflate în stadii incipiente, care aduce împreună expunerea în fața comunității de produs și tehnologie, accesul accelerat la un program internațional de dezvoltare și oportunitatea unei investiții de 150.000 de euro.
PROWpeller va avea loc în cadrul conferinței PROW, pe 30 octombrie 2026, la Timișoara Convention Center. Conferința reunește profesioniști din product management, tehnologie, design, marketing și business, iar ediția din acest an anunță peste 800 de participanți, două scene și peste 15 speakeri.
Investiție de 150.000 de euro pentru cel mai bun startup
Prin PROWpeller, zece startup-uri selectate vor primi un loc în Startup Expo, unde își vor putea prezenta produsul în fața participanților PROW, a potențialilor clienți, parteneri, mentori și investitori.
Dintre acestea, cele mai promițătoare echipe vor fi invitate să își susțină pitch-ul pe scena conferinței. Startup-urile selectate vor avea, de asemenea, acces la un proces de fast-track pentru Cohorta 2 a Acceleratorului Vest Ventures, care începe pe 2 noiembrie 2026.
Marele premiu al competiției este reprezentat de un tichet de investiție de 150.000 de euro oferit de Vest Ventures, în condițiile și conform procesului de evaluare prevăzute în regulamentul oficial al programului.
Astfel, PROWpeller nu este gândit doar ca o competiție de pitching sau ca un exercițiu de vizibilitate. Inițiativa creează o rută concretă prin care un startup poate trece de la prezentarea produsului în fața comunității la accelerare, acces la expertiză internațională și o posibilă investiție.
Startup-urile pot aplica aici.
Termenul limită pentru aplicare este 25 septembrie 2026.
O scenă pentru startup-urile care sunt pregătite să facă următorul pas
PROWpeller este dedicat fondatorilor care construiesc produse cu potențial de scalare și își doresc mai mult decât prezența într-o zonă expozițională.
Pentru startup-urile selectate, participarea poate însemna acces direct la o comunitate relevantă de profesioniști din tehnologie și produs, feedback din partea unor oameni care construiesc și scalează produse digitale, vizibilitate în fața potențialilor parteneri și o intrare accelerată în ecosistemul Vest Ventures.
„Un startup nu are nevoie doar de câteva minute pe o scenă. Are nevoie de oamenii potriviți în sală, de feedback care îl ajută să avanseze și de acces real la capital. Prin PROWpeller, vrem să transformăm energia unei conferințe într-o oportunitate concretă de creștere. Un produs bun poate atrage atenția, dar o echipă bună, susținută de contextul și resursele potrivite, poate construi o companie cu impact internațional”, a declarat Andrei Munteanu, Programs Managing Director și Co-Founder Vest Ventures.
Vest Ventures deschide aplicațiile pentru Cohorta 2 a Acceleratorului
Lansarea înscrierilor pentru PROWpeller are loc în același timp cu deschiderea aplicațiilor pentru Cohorta 2 a Acceleratorului Vest Ventures, program care va începe pe 2 noiembrie 2026.
Aplicațiile pentru accelerator sunt deschise până pe 1 octombrie 2026, iar startup-urile pot aplica atât prin traseul PROWpeller, pentru acces fast-track, cât și direct, prin formularul disponibil pe site-ul oficial Vest Ventures.
Acceleratorul se adresează startup-urilor din orice domeniu, care au un MVP funcțional, o echipă implicată și primele semnale de validare în piață, de la utilizatori și proiecte pilot până la venituri şi clienți recurenți.
Programul se desfășoară pe parcursul a 16 săptămâni și include workshopuri practice, mentorat individual, sesiuni online de progres și o experiență într-un hub european de startup-uri. Aproximativ 90% dintre sesiunile programului sunt susținute de mentori internaționali.
Prima cohortă a Acceleratorului Vest Ventures s-a finalizat în luna iulie a acestui an şi a reunit nouă startup-uri, selectate din aproximativ 100 de aplicații, într-un program intensiv axat pe dezvoltarea produsului, validarea modelului de business, pregătirea pentru investiții și scalare.
Despre PROW Conference
PROW Conference este unul dintre principalele evenimente de tehnologie și digital product din vestul României, creat pentru a conecta talentul local și regional cu expertiza internațională.
Conferința se adresează profesioniștilor din product management, software development, design, marketing, business analysis și leadership, precum și fondatorilor și echipelor care construiesc produse digitale.
Misiunea PROW este de a reduce distanța dintre ecosistemul local și standardele globale de dezvoltare a produselor, aducând în Timișoara speakeri internaționali, exemple practice, workshopuri și contexte relevante de învățare și conectare profesională.
Vest Ventures este un fond de accelerare de 16,5 milioane de euro, dedicat startup-urilor, care operează în Regiunea Vest a României și este susținut de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest în calitate de investitor-ancoră.