Între noii clienți ai Mirro se numără Global Records, Pastel, Kubeark și Seedblink.

Mirro este soluția HRIS SaaS creată de Zitec pentru cultivarea unei culturi organizaționale bazate pe comunicare deschisă, transparență, îmbunătățire continuă și recunoaștere, prin care companiile își pot fideliza și implica angajații.

Anul 2023 a adus în platforma Mirro funcționalități noi, între care cele de comunicare internă și de susținere a comunităților din cadrul companiilor. Astfel, soluția a devenit atractivă pentru companii din zonele FMCG, producție și retail.

Companii de talie mare, printre care eMAG, Lactalis și Premier Restaurants România (operatorul lanțului de restaurante McDonald’s), au adoptat Mirro pentru îmbunătățirea performanțelor echipelor lor și gestionarea culturii organizaționale. Între noii clienți ai Mirro, datorită căruia platforma a trecut de numărul de 20.000 de utilizatori, se află Global Records, Pastel, Kubeark și Seedblink. Cu ajutorul acestor nume mari din rândul companiilor cu activitate în România, numărul de utilizatori Mirro a crescut cu 200% de la un an la altul.

“Creștem Mirro constant prin funcționalități noi ce rezolvă probleme reale de business și care ajută companiile să-și dezvolte culturi sănătoase și echipe puternice, unite, cu sentiment crescut de apartenență. În acest an vom dezvolta un modul ce va ajuta organizațiile să ia pulsul oamenilor lor, bazat pe chestionare inteligente, și vom continua să îmbunătățim funcționalitățile de comunicare internă și management al performanței, continuând să integram tehnologie AI pentru a veni în ajutorul utilizatorilor noștri. Le suntem recunoscători și le mulțumim tuturor partenerilor și utilizatorilor noștri; feedbackul lor este extrem de important pentru dezvoltarea și creșterea Mirro”, a declarat Simona Lăpușan, fondatoare și CEO la Mirro

Posibilitățile oferite de Mirro fac din această platformă alegerea preferată a tot mai multe companii din România care caută o soluție HRIS pentru crearea unei culturi organizaționale puternice.

De exemplu, Kubeark a decis să colaboreze cu Mirro datorită abordării intuitive și flexibile. Prin automatizarea proceselor de resurse umane, departamentului de HR se poate concentra pe dezvoltarea angajaților, îmbunătățind în același timp managementul resurselor umane.

”Pentru a eficientiza procesele HR în cadrul Kubeark, am decis să colaborăm cu Mirro, platformă recunoscută pentru abordarea sa intuitivă și inovatoare în domeniul resurselor umane. Unul dintre aspectele cheie care ne-au determinat să o alegem este flexibilitatea pe care ne-o oferă. Grație unui API complex, avem posibilitatea de a integra Mirro cu platforma noastră, ceea ce ne permite să automatizăm integral procesele HR”, a declarat Mihaela Dumitru, HR Kubeark.