După 24 de ore de concentrare, imaginație, provocări și mentorat, cele mai bune echipe au fost selectate pentru a intra în etapa de accelerare organizată în următoarele 10 săptămâni de către Asociația Tech Lounge cu sprijinul Orange, Carrefour, BRD - Groupe Société Générale, Continental, OMV Petrom precum și The Romanian-American Foundation, ca partener strategic.

Hackathonul din București este prima etapă a programului Innovation Labs, ajuns anul acesta la cea de-a șasea ediție. La eveniment au participat 65 de echipe formate din peste 200 de tineri creativi și ambițioși, care au prezentat în prima zi a evenimentului idei pentru produse inovatoare încadrate în cele șapte direcții de dezvoltare formulate în cadrul programului: Agriculture, Cyber-Security, Fintech, Health & Lifestyle, Retail, Smart Cities și Smart Mobility.

Evenimentul a început sâmbătă, 3 martie. Echipele înscrise și-au prezentat ideile în stadiul lor incipient, iar după o primă etapă de votare din partea publicului și a juriului, în Hackathon au intrat 40 de echipe. În continuare, acestea au lucrat la realizarea unui prototip viabil și persuasiv sub îndrumarea mentorilor - antreprenori și profesioniști de top din industriile IT&C și business.

Pe 4 martie, în cea de-a doua zi a Hackathonului, echipele au prezentat versiunea rafinată a produsului și a strategiei de business, dezvoltate pe parcursul a 24 ore alături de mentori. Fiecare echipă și-a dovedit evoluția atât prin demonstrații tehnice, cât și printr-o prezentare publică de 2 minute. Juriul a avut misiunea dificilă de a selecta cele mai performante 24 de echipe și idei de produs, alegând astfel echipele care vor continua dezvoltarea prototipurilor în etapa de mentorat a Innovation Labs.

Echipa Appsulate, susținută de Orange pentru direcția CyberSecurity, propune o soluție de lucru la distanță într-un mediu sigur prin care companiile pot personaliza cu ușurință setul de acțiuni pe care un angajat le poate realiza de la domiciliu, și pot gestiona diferențiat drepturile de acces. Appsulate oferă avantaje atât companiilor, cât și angajaților acestora, promovând flexibilitatea muncii și autonomia individuală în organizarea programului de lucru.

Pentru direcția de Retail, susținută de Carrefour, ca lider al inovației în domeniu, echipa CrowdLens oferă posibilitatea de monitorizare a comportamentului clienților în centrele comerciale, ajutând managerii să înțeleagă și să rafineze experiențele vizitatorilor. Valoarea soluției derivă din faptul că este utilizată infrastructura deja existentă pentru colectarea datelor necesare, prin analiza cărora vor fi furnizate informații esențiale privind comportamentul consumatorilor și segmentarea pieței.

Echipa CredXp, din direcția de Fintech, susținută de BRD - Groupe Société Générale, a dezvoltat o soluție pentru estimarea timpului necesar analizei aplicațiilor de credit și stabilirea probabilității de acceptare a acestora. Produsul prioritizează clienții în funcție de această probabilitate și distribuie dosarele angajaților băncii în funcție de timpul necesar completării acestei acțiuni.

În cadrul direcției de Smart-Mobility, noua verticală susținută de Continental, echipa CityFabric oferă un serviciu pentru decongestionarea traficului printr-o aplicație care controlează semafoarele în funcție de cât de intens este traficul. Aplicația va folosi datele oferite gratuit de Google sau, pe viitor, de companii interesate de produsul lor. City Fabric se adresează primăriilor, dorind să ofere soluții de fluidizare a traficului la prețuri rezonabile.

Beneficiind de susținerea OMV Petrom, echipa RapidFill este o aplicație care eficientizează sistemul de plată pentru combustibil direct la pompă. Utilizatorul salvează detaliile de plată în aplicație și operează direct plata, scanând codul QR afișat pe pompa de combustibil.

Echipa Emun din direcția de Health & Lifestyle, sprijinită de The Romanian-American Foundation, este o platformă educațională online pentru elevii din gimnaziu și liceu, invitându-i să învețe matematica și programarea într-un stil vizual progresiv. Emun include un editor de cod ce oferă reprezentări vizuale, pe parcursul elaborării acestuia. Limbajul de programare folosit este propriu, adaptat curriculum-ului școlar de matematică. Elevii vor învăța astfel simultan și intuitiv matematica și programarea, sincronizându-se cu nevoile lor școlare.

Toate echipele calificate în urma Hackathonului urmează să intre într-o perioadă intensă de training de 10 săptămâni, timp în care se vor întâlni săptămânal cu mentorii lor. Antreprenori și oameni de business de vârf vor împărtăși experiențele lor cu tinerii din cadrul programului, oferindu-le acestora o nouă viziune în explorarea ecosistemului antreprenorial românesc. În plus, tinerii vor beneficia de acces la tehnologii de ultimă generație pentru dezvoltarea produsului, prin intermediul partenerilor programului.

Pe 21 mai, în cadrul Demo Day, finaliștii programului își vor prezenta prototipurile în fața partenerilor, a reprezentanților media și a potențialilor investitori, urmând ca echipele cele mai convingătoare să fie premiate și să beneficieze de sprijinul Innovation Labs și al susținătorilor programului și după încheierea perioadei de mentorat.

Până atunci, în 10-11 martie 2018 urmează alte patru Hackathoane, care vor avea loc simultan în Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara. Înscrierea pentru acestea se poate face pe www.innovationlabs.ro/register până pe 8 martie.

Toate echipele calificate în programul de mentorat Innovation Labs București

Cyber Security

1

Voca

Voca este o aplicație anti-scamming ce combate fraudele telefonice și apelurile telemarketing nedorite. Produsul este bazat pe listele de blocare existente și pe rapoartele utilizatorilor. Voca aduce ca avantaj competitiv o serie de soluții bazate pe inteligență artificială. Un IA honey bot atrage scammerii introducând un set de numere ale companiei pe site-uri malițioase atrăgând astfel apelurile. Un IA bot vocal răspunde apelurilor scammerilor, solicitând confirmarea unui apel uman.

Appsulate

Appsulate este un sistem de operare care oferă posibilitatea de a lucra la distanță într-un mediu sigur. Companiile pot astfel personaliza cu ușurință setul de acțiuni pe care un angajat le poate realiza de la domiciliu, și pot gestiona drepturile de acces oferind de asemenea, posibilitatea de afișare a unor indicatori de productivitate. Appsulate oferă avantaje atât companiilor, cât și angajaților acestora promovând flexibilitatea muncii și autonomia individuală în organizarea programului de lucru.

5

Kluster

Kluster își propune să realizeze o nouă arhitectură tip Blockchain pentru rularea jocurilor video prin utilizarea unei rețele descentralizate care diminuează costurile de întreținere și gestionare a serverelor. Astfel, se creează un sistem distribuit de rulare și validare a logicii jocului. Totodată, implicarea jucătorilor va fi susținută prin dezvoltarea unei criptomonede a cărei acumulare depinde de interacțiunea cu mediul de joc.

Health & Lifestyle

10

Emun

Emun este o platformă educațională online pentru elevii din gimnaziu și liceu, invitându-i să învețe matematica și programarea într-un stil vizual și imersiv. Emun include un editor de cod pentru care oferă reprezentări vizuale pe parcursul elaborării acestuia. Limbajul de programare folosit este propriu, adaptat curriculum-ului școlar de matematică. Elevii vor învăța astfel simultan și intuitiv matematica și programarea, în concordanță cu evoluția lor școlară.

15

WeSeeItForYou

WeSeeItForYou este o soluție pentru persoanele cu deficiențe de vedere, ce integrează GPS-ul cu telefonul mobil hands-free pentru a orienta utilizatorul. O parte a soluției este și un baston alb modificat ce oferă feedback tactil în apropierea obstacolelor prin creșterea intensității vibrațiilor bastonului cu apropierea de obstacol. Bastonul și aplicația sunt conectate prin bluetooth pentru ca utilizatorul să poată dezactiva ghidarea și să activeze următorii pași pentru orientarea GPS.

17

Vaccin8

Vaccin8 urmărește sporirea ratei de vaccinare pentru copiii din România printr-o aplicație ce include un calendar și posibilitatea de a marca vaccinurile realizate și cele omise. Aplicația conectează părinții și doctorii, astfel încât toți vor primi notificări atunci când se apropie perioada unei noi vaccinări. Părinții și doctorii vor fi conectați prin aplicație, putând să folosească chat-ul din aplicație pentru a comunica anterior sau ulterior vaccinării.

18

EIR

EIR este o aplicație care conectează direct pacienții cu sistemul național de ambulanță. Aspectul distinctiv al acestui produs constă în faptul că transmite exact locația pacientului, scutind astfel timpul pentru acest tip de operațiune. Pentru a comunica necesitatea intervenției, dialogul dintre pacient și dispecer se poate realiza atât audio, video cât și în scris, pentru a putea fi util și persoanelor aflate în imposibilitatea de a vorbi. EIR afișează timpul estimat până la sosirea ambulanței și folosește, pentru accesarea bazei de date a pacientului, rețeaua STS, în baza acordului acestuia.

30

Quick Legal

Platforma Quick Legal facilitează interacțiunea dintre diferite tipuri de clienți care au nevoie de servicii legale și avocați disponibili să acorde consultanță. Platforma este concepută pentru a oferi clienților informații personalizate, utilizând ca suport o schemă de filtrare automatizată a datelor ce utilizează modelul întrebare-răspuns și care se află în concordanță cu diferite elemente privind problema juridică întâmpinată. Pentru situații mai complexe care nu pot fi adresate într-un mod automat, clienții pot solicita servicii de consultanță avocaților înscriși pe platformă.

FinTech

32

Tag4IT

Tag4IT este o platformă web concepută pentru inițierea și susținerea unor relații constructive de parteneriat între două persoane juridice. Prin intermediul platformei, diferite companii pot identifica și selecta parteneri în acord cu nevoile resimțite pe plan organizațional, pe baza unor informații care sunt certificate și verificate. Astfel, sunt promovate relații de colaborare de lungă durată, fiind eliminate riscurile care ar putea apărea în interacțiunile cu noi furnizori, investitori, agenți comerciali, producători etc. Platforma oferă un nou model de afaceri în care încrederea reciprocă între doi agenți este sporită prin intermediul tehnologiei.

34

CredXp

CredXp este un produs software care estimează timpul necesar analizei aplicațiilor de credit și probabilitatea de acceptare a acestora. Produsul prioritizează clienții în funcție de această probabilitate și distribuie dosarele angajaților băncii în funcție de timpul necesar completării acestei acțiuni.

35

Liquidity Flow

Liquidity Flow este o criptomonedă bazată pe propriul protocol proof-of-burn, care oferă un sistem economic adaptabil ce funcționează asemeni unei infrastructuri de servicii financiare. Avantajul competitiv constă în utilizarea inteligenței artificiale pentru a contracara comportamentul speculativ și pentru a evita fluctuații de valoare severe. Acest model funcționează ca o autoritate monetară distribuită. Într-un prim stagiu, produsul se adresează celor pasionați de criptomonedă, rămânând ca mai târziu să se adreseze și companiilor ce oferă servicii financiare, odată ce criptomoneda va fi adoptată la o scală mai largă.

Smart Cities

52

PIdrone

PIdrone este un sistem de inspecție a liniilor electrice prin utilizarea unei drone și a unui protocol de comunicare bazat pe senzori specifici. Spre deosebire de alte soluții care răspund aceleiași necesități, PIdrone reprezintă un sistem autonom cu costuri reduse. Totodată, acesta diminuează erorile umane ce pot apărea în procesul de diagnosticare a rețelelor electrice prin identificarea pierderilor, întreruperilor sau coroziunii.

53

Droplet

Droplet este o aplicație ce reduce consumul de apă atât pentru utilizarea la domiciliu cât și cea industrială. Droplet constă în atașarea unui debitmetru la racordul fiecărui dispozitiv electrocasnic. Astfel, prin aplicație, utilizatorul poate vedea debitul de apă și structura acestuia prin grafice relevante. Mai mult, pentru a încuraja reducerea consumului, aplicația utilizează un sistem de gamificare, oferind utilizatorului oportunitatea de a intra în competiție cu prietenii care folosesc aplicația, primind recompense simbolice precum insignele digitale.

54

Hermes

Hermes este un portal industrial care oferă soluții hardware și software de gestionare a eficienței energetice în mediul industrial. Aplicația centralizează date despre consumul diferitelor resurse și oferă clientului oportunitatea de a prezice în mod corect consumul. Hermes ajută la o detectarea rapidă a defecțiunilor de rețea, reducând daunele.

58

Smart Bin

Smart Bin oferă un sistem de monitorizare și optimizare a colectării gunoiului bazat pe senzori conectați la Internet, plasați pe containerele de gunoi, care semnalizează când sunt pline. Smart Bin calculează rutele optime de colectare pornind de la containerele pline, economisind astfel timp și combustibil. Produsul este destinat primăriilor și companiilor de salubritate.

60

Dexter's Button

Dexter’s Button oferă un sistem inteligent de deschidere a ușilor la distanță. Odată apăsat butonul soneriei, vizitatorul este fotografiat și ușa poate fi deschisă de la distanță. Sistemul poate integra și un soft de recunoaștere facială, permițând companiilor să utilizeze soluția astfel încât angajații să aibă acces în interiorul clădirii fără chei sau carduri.

Retail

63

Tummy

Tummy este o aplicație ce transformă risipa alimentară în consum util, anticipând efectele legii cu privire la risipirea alimentelor, aflată actualmente în dezbateri. Platforma centralizează ofertele de porții nevândute comestibile ale restaurantelor, la un preț promoțional. Aplicația găsește restaurantele din proximitatea utilizatorului ce au aceste oferte. Utilizatorul face comanda și merge să ridice pachetul.

67

RapidFill

Rapid Fill este o aplicație care eficientizează sistemul de plată pentru combustibil direct la pompă. Utilizatorul salvează detaliile de plată în aplicație și scanând codul QR afișat pe pompa de gaz, operează direct plata.

69

Mobile Urban Insights

Mobile Urban Insights se adresează companiilor care oferă transport clienților în autobuze de tip maxi-taxi. Șoferii actualizează numărul de pasageri prin apăsarea unui buton, iar aplicația oferă informații privind orele și zilele aglomerate și libere, permițând ajustarea numărului de autobuze în circulație. În viitor, pasagerii vor primi o notificare și vor ști în cât timp ajunge cursa lor.

70

Soleadify

Soleadify este o aplicație destinată agențiilor care oferă servicii digitale, ajutându-le să ajungă mai rapid la potențialii clienți în funcție de tematică, tehnologii folosite sau alte trăsături. Aplicația funcționează ca o bază de date care accesează o gamă variată de website-uri care ar necesita îmbunătățire într-un anumit domeniu. Printr-o astfel de aplicație, dezvoltatorii web sunt puși în relație cu potențiali clienți prin aplicarea anumitor filtre personalizate care să țină cont de interesele și competențele digitale ale acestora. Totodată, aplicația economisește timp în identificarea beneficiarilor.

71

CrowdLens

CrowdLens realizează o monitorizare a comportamentului clienților în centrele comerciale, ajutând managerii să îmbunătățească experiența vizitatorilor. Valoarea soluției derivă din faptul că este utilizată infrastructura deja existentă pentru a fi colectate datele necesare, prin analiza cărora să poată fi furnizate informații esențiale despre comportamentul consumatorilor și segmentarea pieței.

SmartMobility

76

AR:200

AR Glasses oferă o pereche de ochelari care utilizează realitatea augmentată pentru a oferi protecție în fața riscurilor din mediul industrial. Prin intermediul acestor ochelari, operatorilor industriali le vor apărea în câmpul vizual informații critice despre echipamente în momentul în care interacționează cu ele. Informațiile sunt captate prin intermediul unor senzori și vor fi utilizate pentru a crește siguranța muncitorilor și eficiența muncii.

79

BikeBack

BikeBack este un dispozitiv de dimensiuni reduse, de numai 2 centimetri, care monitorizează bicicleta. BikeBack se montează discret sub șaua bicicletei și se conectează la o aplicație prin semnal GSM sau bluetooth. Utilizatorul este în permanență informat privind locul în care se afla bicicleta lui. În cazul unui furt dispozitivul nu poate fi sesizat de utilizatorii malițioși, fluxul de informație rămânând stabil.

80

City Fabric

City Fabric urmărește descongestionarea traficului printr-o aplicație care controlează semafoarele în funcție de cât de intens este traficul. Aplicația va folosi date oferite gratuit de Google sau, pe viitor, de companii interesate de produsul lor. City Fabric se adresează primăriilor, dorind sa ofere soluții de fluidizare a traficului la preturi rezonabile.