“Lansarea de noi produse și reinterpretarea rețetelor tradiționale reprezintă un factor distinctiv pe piața de deserturi, ceea ce atrage atenția clienților și dezvoltă portofoliul colaboratorilor noștri. De asemenea, adaptarea la preferințele consumatorilor ne-a ajutat să ne diferențiem într-un mediu concurențial volatil. Concret, am diversificat gama de produse în funcție de preferințele românilor pentru dulciuri tradiționale și am adus gustul de acasă mai aproape de cei din diaspora și amintindu-le celor din țară gustul dulce al copilăriei”, a declarat David Alb, CEO al companiei Senneville.

În plus, Senneville a continuat în 2023 investițiile în prezența companiei în mediul digital, dar și în activități offline de promovare la târguri și evenimente de profil, ceea ce a facilitat vizibilitatea companiei și a avut un impact direct asupra vânzărilor.

În prezent, Senneville are șase locații proprii, lucrează cu patru retaileri (Profi, Mega Image, Carrefour și Kaufland) și se află în discuții cu încă doua lanțuri de magazine în vederea începerii colaborării în prima jumătate a anului 2024. De asemenea, producătorul prăjiturilor Arca își va consolida colaborarea cu Monolith, un distribuitor care își desfășoară activitatea, la nivel național și internațional. Compania din Timișoara a ajuns la peste 50 SKU-uri listate în retail, iar 50% din business este generat de lanţurile de supermarketuri şi hipermarketurile din România în anul 2023, în contextul expansiunii rețelelor de magazine la nivel național, în timp ce a doua jumătate a veniturilor este obținută din rețeaua de magazine proprii și din evenimentele personale și de business.

În sectorul retail, una dintre tendințele anului 2023 a fost, potrivit Senneville, creșterea tehnologiei digitale și a comerțului electronic. Aceasta include o integrare mai profundă a tehnologiilor digitale în experiența de cumpărare, cum ar fi utilizarea aplicațiilor mobile pentru cumpărături, plata fără contact și personalizarea ofertelor bazată pe datele clienților. De asemenea, se observă o creștere în popularitate a platformelor de vânzare online și a serviciilor de livrare rapidă. Acest trend va continua cu siguranță, atât în relațiile dintre retaileri și clienți, cât și în relațiile dintre aceștia și colaboratori.

Compania Senneville a ajuns la o echipă formată din 70 de angajați

La finalul anului 2023, compania Senneville avea un număr de 65 de angajați, iar în prezent a ajuns deja la peste 70 de membri. Compania caută personal pentru mai multe departamente, cum ar fi administrativ, contabil și producție, mai ales în contextul perspectivelor de dezvoltare pe termen mediu și lung.

Anul trecut, pe piața de deserturi, cofetărie și patiserie, s-a observat ca tendință principală creșterea popularității produselor tradiționale și autentice. Aceasta indică o apreciere pentru meșteșug și expertiză în prepararea deserturilor, precum și o preocupare pentru calitatea și originea ingredientelor. Piața s-a îndreptat spre combinații neobișnuite de arome și ingrediente, cu o explorare mai profundă a tradițiilor culinare din diferite culturi. Aceasta a adus un suflu nou în industrie, provocând cofetăriile și patiseriile să fie creative și să experimenteze cu rețete noi.

Compania Senneville din Timișoara se extinde în prezent și prin activități de export alături de parteneri strategici din Diaspora, magazine și depozite specializate. Principalele țări țintite sunt Italia, Spania și Germania, întrucât acestea au o populație mare de români care își doresc să consume produse că acasă.

Pe partea de IKA se observă în anul 2023 o tendință de creștere a cererii pentru produsele cu gramaj mai mic, în condițiile unei inflații mai mari care erodează din puterea de cumpărare a consumatorilor.