”Antreprenorii Citesc” este o rubrică de recomandări de lectură de la antreprenori și inovatori, un spațiu de inspirație pentru viitori antreprenori și pentru cei care sunt în căutarea unor titluri care să le hrănească mintea și spiritul inovator.
La final de an, ne-am gândit să revizuim câteva dintre recomandările pe care le-am primit și să vedem cât de diverse sunt lecturile care inspiră și motivează antreprenorii români, într-o scurtă serie de trei materiale.
Disrupt: Think the unthinkable to spark transformation in your business
Valeriu este unul dintre cei 3 fondatori ai platformei FGO, una dintre cele mai utilizate soluții de facturare și gestionarea afacerii din România. Este unul dintre acționarii I-Tom Solutions, care deține platforma FGO.
Are peste 20 de ani experiență în industria IT, apreciază cafeaua și revelațiile aduse de călătoriile combinate cu efortul fizic. După ce a redescoperit cititul cu cărțile audio ale lui Brian Tracy și ne-a spus despre ritualurile lui de lectură aici, Valeriu ne-a recomandat ”Disrupt: Think the unthinkable to spark transformation in your business” de Luke Williams
”Am citit-o la puțin timp după apariția din 2011, când în firmă ne confruntăm cu prima criza existențială; cartea aceasta mi-a arătat că la orice nivel de dezvoltare a societății ne regăsim, în occident, în România sau în orient, schimbarea continuă dar și oportunitățile apar dacă privești într-un mod creativ spațiul economic și devin leagănul pentru orice antreprenor cu suficientă determinare.”
Scaling Up
Bogdan Georgescu are o experiență de peste 20 ani în management și tehnologie, dintre care 14 în cadrul companiei de consultanță imobiliară Colliers.
Pe lângă activitatea de management, a mai lansat și condus startup-ul Bookster din 2012 până în 2018. Complementar experienței antreprenoriale, Bogdan a fondat și Teach for Romania în 2011, proiectul care pregătește profesorii să devină adevărați lideri în educație.
În lipsă de jocuri video și Instagram, Bogdan ne spune într-un interviu că citea seară de seară și că a început cu poveștile lui Ion Creangă, ca mai apoi să treacă la biografii precum “The undoing project” de Michael Lewis sau “Behind the beautiful forever” de Katherine Boo.
”Am citit foarte multe cărți de business, pentru că erau cea mai simplă, rapidă și ieftină sursă de educație. La începutul carierei de management la Colliers, m-au ajutat mult “Built to last” de Jim Collins și, mai ales, “Winning” de Jack Welch.
Însă cel mai mult am aplicat și încă aplic principiile lui Verne Harnish din Scaling Up. Această carte este ca un manual de operare (adică de organizare și de creștere) pentru companiile pe care le construiesc și a avut un rol important în succesul Colliers, Bookster și acum la SOLO.”
Identity
Marius Bălaj este cofondator QED, o companie de software din Timișoara specializată în infrastructură și tehnologie web3, care se ocupă de proiecte pentru clienți precum Sandbox, un lider în domeniul blockchain gaming.
Înainte de a cofonda QED, a acumulat experiență lucrând pentru companii importante din domeniu precum stake.fish și f2pool, concentrându-și atenția pe tehnologiile PoS și PoW.
Marius a înțeles fascinația lecturii după ce a citit ”Legendele Olimpului”, iar acum încearcă să citească cât de mult posibil, oriunde, din plăcere. Ne spune mai multe despre cartea la care lucrează, ”Monografia Boxului Timișorean” (pentru că este și președintele unui club de box), și de ce preferă cărțile fizice aici. Între timp, nouă ne-a recomandat “Identity” de Francis Fukuyama.
”M-a ajutat să înțeleg mai bine impactul politicilor identitare în societatea noastră. Fukuyama analizează această temă complexă și oferă soluții pentru provocările moderne legate de politica identitară. Este o carte care te ajută să înțelegi de ce oamenii se comportă așa cum o fac - un adevărat manual de utilizare pentru viața socială.”