OMV Petrom a selectat 10 câștigători ai celei de-a doua ediții a competiției de afaceri sociale Fabricat în Țara lui Andrei. Programul susține idei de afaceri care rezolvă probleme sociale, generează locuri de muncă și aduc valoare economică și socială în comunitățile românești.

Lista câștigătorilor poate fi accesată aici.

Competiția Fabricat în Țara lui Andrei este finanțată de OMV Petrom și organizată în parteneriat cu Fundația NESsT. Cei 10 câștigători au fost selectați din peste 180 de idei înscrise în competiția de afaceri sociale ”Fabricat în Țara lui Andrei – ediția a 2-a”.

Fiecare idee de afacere socială va primi până la 32.000 de euro și consultanță de business pentru un an.

20 de finaliști au primit 7 luni de consultanță și sprijin financiar de până la 1.500 de euro fiecare, pentru realizarea studiilor de fezabilitate.

poza1

”La patru ani de la prima investiție OMV Petrom în antreprenoriat social, ne bucurăm să vedem că am susținut business-uri viabile, cu doi ani vechime și un impact puternic, social și economic. Afacerile sociale pot fi o soluție pe termen lung pentru România. Ele creează locuri de muncă și venituri indirecte, aduc fonduri la bugetul local și, în același timp, adresează probleme sociale”, declară Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate, OMV Petrom.

”Nu este ușor. În viața unui antreprenor social apar numeroase dificultăți – dar prin perseverență și „reinventare” constantă, afacerile sociale își pot demonstra viabilitatea. Fabricat în Țara lui Andrei nu e doar un program de granturi, ci și o școală de antreprenoriat social pentru oamenii cu inițiativă, care vor să schimbe în bine viața comunităților mici din România”, a completat aceasta.

Impactul afacerilor sociale în comunitate

Cei 10 antreprenori sociali își propun să genereze peste 35 de locuri de muncă în primul an de activitate. De asemenea, în aceeași perioadă vor genera venituri pentru încă 78 de localnici. Dincolo de beneficiile economice, valoarea unei afaceri sociale stă și în rezolvarea unor probleme în comunitate. Printre domeniile abordate de cele 10 afaceri sociale se regăsesc: asigurare de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, producție de plante aromatice, legume BIO, uleiuri vegetale sau accesorii vestimentare cusute de mână. De asemenea, multe dintre afaceri își propun să instruiască oamenii din comunitate pentru creșterea șanselor de angajare.

poza2

”Bunicel.ro are deja o componentă socială pe care, cu ajutorul finanțării OMV Petrom, vom avea șansa să o dezvoltăm. Dulcețurile noastre sunt produse cu ajutorul persoanelor din categorii defavorizate, iar fructele le preluăm de la mici producători din județul Argeș. Fabricat în Țara lui Andrei ne-a oferit șansa de a ne extinde ideea într-o altă localitate din județ, comuna Micești. Obiectivul nostru este să dezvoltăm comunitatea locală prin crearea a 6 locuri de muncă în primii 5 ani și prin achiziționarea fructelor de la localnici”,  a spus și Mihai Zaharia, unul dintre câștigătorii acestei ediții.

Planurile de afaceri câștigătoare vor fi puse în aplicare în 10 comunități din 8 județe: Marca- Sălaj, Poiana Câmpina și Scorțeni - Prahova, Mădulari - Vâlcea, Gura Ocniței - Dâmbovița, Berca - Buzău, Aninoasa - Dâmbovița, Marghita - Bihor și pentru cei din Videle - Teleorman și Micești - Argeș.