Claudiu Râpan
Pentru început, înainte să pun telefonul în bord și să dau drumul la aplicație, a trebuit să-mi aleg o zi în care să fac acest lucru. Cum programul nu prea îmi permite să mă ocup de asta în timpul săptămânii, și oricum aș înnebuni în aglomerația bucureșteană, am convenit cu mine însumi să încep totul într-o duminică. Zis și făcut.
Luat una bucată mașină, mers la spălătorie pentru un ”interior”, că nu se cade să iau oamenii într-o mașină plină de firimituri și te mai miri ce, și dus am fost. Am mers ”pe gol” până în centru, în jurul Pieței Dorobanți, pentru a prinde celebrul tarif dinamic. Fiind duminică seară, nu era extraordinar de mare, însă suficient cât să facă diferența. Pentru un calcul mai exact, am fost atent și la câtă motorină aveam în mașină, pentru a-mi da seama mai bine cum rentează toată această activitate și care ar putea fi raportul dintre consum și banii câștigați.
Odată cu apăsarea butonului ”online”, au venit și primele emoții. Nu pot să spun că au trecut mai mult de 15 secunde și deja aveam posibilitatea să accept prima comandă. După ce am stat câteva momente pe gânduri am apăsat pe ecranul telefonului și am pornit către Alina. Era însoțită de o prietenă și dorea să ajungă la AFI Cotroceni, adică exact locul din care plecasem spre centru pentru a tranzita zone mai circulate. Ce noroc.
"Cât de tare!"
Nu le-am dat foarte multe așteptări, liniștindu-le din start că aceea era prima mea cursă. ”Cât de tare!”, a venit reacția puțin așteptată. Nu, nu era chiar tare. Deodată m-am trezit în trafic cu două persoane străine pe bancheta mea din spate. Adică responsabilitatea era una mult mai mare. Cu toate că am crescut în traficul bucureștean, am fost modelat de el ca șofer, m-am simțit brusc începător, chiar dacă am șapte ani de de când am obținut carnetul. Curbele nu se mai luau atât de ușor, depășirile nu se mai făceau chiar facil. Trebuia să merg legal, lin, cu siguranță. Ce să mai, un vis pentru mine, care mă iau zilnic la întrecere cu toți neisprăviții din trafic.
Drumul a trecut fără să-mi dau seama. Small talk-ul a fost la el acasă, însă emoțiile au fost, și ele, chiar lângă. Cu toate că parcurgeam un drum pe care îl fac aproape zilnic, îmi părea că nu-l mai cunosc. Odată ajuns la AFI, emoționat fiind, am ratat locul de oprire, fiind nevoit să trag pe dreapta ceva mai în față. ”Puteți să-mi lăsați trei stele, vă dau voie, am greșit”, încerc eu repede să mă scuz. ”Stai liniștit, e bine și aici, mergem pe jos”, spun fetele râzând. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că am primit cinci stele, primul meu rating. Probabil a fost de încurajare.
Poate că lumea nu-și dă seama, dar acești oameni, indiferent de ce conduc, că sunt TIR-uri, taxiuri sau mașini personale în scopuri de Uber, nu au chiar o muncă ușoară sau lejeră. Sigur, experiența vine odată cu timpul, iar eu mă voi strădui să fiu mai bun pe viitor
Cea de-a doua cursă a venit tot din zona Drumul Taberei. Un tip tăcut care a vrut să meargă la un club de biliard. De aici nu prea am ce povesti, deoarece totul s-a desfășurat în cel mai pur mod mecanic. Luat client, condus, lăsat client. Fără discuții, fără nimic. Apoi a venit provocarea cu adevărat mare. O comandă de la gară. ”Super, Claudiu, te duci să iei omul din stația de taxiuri”, îmi spun eu cu entuziasm în glasul lăuntric. Ajung la gară, clientul nu era de găsit. Fiecare minut pe care îl petreceam acolo părea o eternitate, până când, de undeva de departe, se zărește o doamnă pe la vreo 30 de ani care vine grăbită spre mașină. Aceasta a urmat să fie și cea mai lungă cursă. Sincer, știam că Bucureștiul e foarte mare. Însă este extraordinar de curios cum, după ce m-am născut aici și am locuit toată viața în Capitală, încă descopăr zone despre care habar nu aveam că există. Cursa a dus undeva spre Calea Vitan, iar eu mă simțeam pierdut în spațiu.
O experiență diferită
După aceste întâmplări, venise timpul să trag linie și să mă retrag spre casă. Una dintre cele mai interesante funcții ale aplicației Uber este cea de ”mers acasă”. În sensul că platforma te lasă, de două ori pe zi, să îți alegi o destinație preferențială, iar ea îți va căuta un client care vrea să meargă spre aceasta. Numai că, spre ghinionul meu, lumea vrea doar să plece din Drumul Taberei, nu să se și întoarcă.
Toată aventura a durat aproximativ o oră, suficient cât să strâng eu poveștile astea și să vi le las aici. Experiența a fost una extrem de interesantă, neasemănătoare cu nimic din ce am mai făcut până acum. M-am comportat exemplar, mărturie îmi stă și rating-ul de cinci stele curate pe care le am. În ceea ce privește rentabilitatea, e cu dus și întors. Depinde foarte mult de mașină. Volkswagen-ul meu Golf Plus din 2009 e undeva la mijloc, în ceea ce privește consumul. Este o posibilitate foarte mare să îți dai seama că, la finalul zilei, vei fi pe break even cu un astfel de autoturism. Nu a fost cazul și la mine, însă nici departe nu m-am aflat. Profitul a fost bunicel, sigur și destul de ușor de obținut.
Cum să devii șofer partener Uber - ghidul complet aici.
Mă gândesc la oamenii care fac asta cu normă întreagă, cât de ușor și de profitabil e și pentru ei, iar răspunsul e unul clar. Foarte profitabil. De-a lungul timpului, mai mulți șoferi parteneri mi-au spus că se câștigă extrem de bine, iar eu alegeam să nu-i cred pe cuvânt. Pe scurt, dacă ai o mașină de oraș, care consumă ”o linguriță de combustibil la suta de kilometri”, poți trăi chiar bine dintr-o astfel de activitate.
La finalul zilei am plecat acasă cu un sentiment plăcut. Poate că lumea nu-și dă seama, dar acești oameni, indiferent de ce conduc, că sunt TIR-uri, taxiuri sau mașini personale în scopuri de Uber, nu au chiar o muncă ușoară sau lejeră.
Sigur, experiența vine odată cu timpul, iar eu mă voi strădui să fiu mai bun pe viitor. Dacă vei avea ”norocul” să dai peste mine, go easy on me, vorba englezului. Cine știe, poate voi nimeri chiar și intrarea de la AFI Cotroceni.
*Numele persoanelor din acest articol au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.
