Mira Niculescu a vrut să fie învățătoare, dar sistemul a învins-o rapid, după un an. A așteptat aproape 20 de ani pentru a se întoarce din nou în educație, de data aceasta ca fondatoare a unui startup care realizează jocuri educaționale - Pukini. Am aflat povestea sa.

PF_750

Pukini e un startup din București cu ambiții globale. Pornit din pasiunea pentru copii a Mirei Niculescu, e o suită de produse și aplicații educaționale pentru cei mici. Cu ajutorul tabletelor și telefoanelor, copiii pot să treacă peste frici, să învețe lucruri de bază ale vieții și să găsească un prieten virtual care să-i educe. Provocarea pentru Mira Niculescu e să-i convingă pe părinți să fie mai deschiși la minte și să înțeleagă că nu toată tehnologia e rea, iar folosirea dispozitivelor mobile poate să-i ajute pe cei mici.

Cu ajutorul a șase aplicații pentru copiii de 3-5 ani (Poza fermecată, Secretul monștrilor, Lanterna Magică, Jucăriile abandonate, Șoricelul cel lacom și Păunul cel îngâmfat) creatorii Pukini le vorbesc celor mici despre singurătate, monștri, întuneric, a fi ordonat, lăcomie și îngâmfare.

Aveam doar 19 ani și mi-a fost foarte greu să recunosc că sistemul m-a învins. Mama fusese educatoare și cred că e o vocație comună

Mira Niculescu se luptă de când a lansat aplicațiile cu preconcepțiile părinților din România despre tehnologie. Așa cum atunci când noi eram mici eram bătuți peste degete ca să scriem frumos, părinții din ziua de azi îi impiedică pe copii să folosească tabletele și telefoanele.

Dezamăgirile unui sistem educațional

Mira Niculescu a început ca învățătoare, dar sistemul a fost gurmand. „Aveam doar 19 ani și mi-a fost foarte greu să recunosc că sistemul m-a învins. Mama fusese educatoare și cred că e o vocație comună“, spune Niculescu.

„În fiecare zi trebuia să fac planificări. Era birocrație și hârțogăraie inutilă. Mi-am făcut o singură planificare într-un singur an. Lumea cadrelor didactice era foarte rea. Eu le-am făcut cadouri copiilor din banii mei, nu acceptam să primesc de la părinți cadouri, stricam sistemul. Nu am putut să fac compromisuri la acea vreme“, își amintește Mira.

Dacă aș fi rămas în învățământ aș fi devenit o învățătoare acrită. Acum pot să le ofer copiilor ceva fresh, adaptat nevoilor lor

A părăsit sistemul educațional și a lucrat în vânzări, marketing și agenții de publicitate. Povestea Pukini a început acum trei ani. „Dacă aș fi rămas în învățământ aș fi devenit o învățătoare acrită. Acum pot să le ofer copiilor ceva fresh, adaptat nevoilor lor“, explică fondatoarea Pukini.

joc_numere_nivel_1_750
Începuturile Pukini

Momentul în care Mira s-a hotărât să dezvolte Pukini a fost atunci când încerca să instaleze un joc nou pentru băiețelul său. „Stăteam împreună și ne uitam pe aplicații. Nu mai găseam nimic“, povestește Mira.

„Dar nu vrei tu să faci o aplicație?“, a întrebat-o băiatul ei. Iar ea, ca orice mamă, a decis că poate să facă orice pentru copilul său. La început a fost o pasiune, nu un job permanent și Mira a vrut să afle cum poate să facă lucrurile mai bine. „A fost o joacă, iar apoi am vrut să vedem dacă piața este pregătită“, spune Mira. A avut un partener în zona tehnologică care a acoperit partea de programare, necesară lansării jocurilor.

Conceptul nostru a fost să facem aplicații de biblioterapie, adică terapie cu ajutorul cărților. Copiii învață de mici concepte legate de frică

Aplicația de iOS e disponibilă la acest link. 

„Conceptul nostru a fost să facem aplicații de biblioterapie, adică terapie cu ajutorul cărților. Copiii învață de mici concepte legate de frică. Li se spune de BauBau și li se formează frica, li se spune de întuneric și țin minte asta“, explică Mira Niculescu.

Au început să discute cu educatori și psihologi, pentru a afla lucruri despre copii și au gândit câteva povești bine documentate. A angajat, în regim de colaborare, ilustratori, animatori, iar primul lucru creat a fost un ursuleț. S-au dus prin școli și grădinițe și au testat aplicațiile cu cei mici. Împreună cu ei au creat butoane, interacțiuni, animații care li se păreau naturale copiilor. „Chiar și matricea pentru amprentă e făcută pe dimensiunea copiilor. Un adult are dificultăți în a butona, pentru că e prea mică“, explică Mira Niculescu.

Cum folosesc copiii Pukini

De când a lansat Pukini, Mira și colaboratorii săi au creat practic șapte aplicații. Pukini și prietenii reprezintă o suită de aplicații pentru copii de 3-7 ani. De asemenea, pentru copiii de 10 ani, au lansat aplicația Descoperă Universul, pentru cultură generală.

59317_447936405268577_258337629_n

Momentan, performanța de business nu este impresionantă, mai ales că în România oamenii nu sunt obișnuiți să cumpere aplicații și nici să le folosească. Mira ne-a spus că are câteva comenzi pe lună.

„Pentru copiii de 3-5 ani, timpul de interacțiune cu un modul este de maximum șase minute. Altfel obosesc și nu au atenție să absoarbă conținutul“, spune Mira Niculescu. Conform datelor din analytics, părinții le permit copiilor să se joace înainte de școală sau grădiniță, după ce se întorc acasă, dar și înainte de somn.

Viitorul aplicațiilor pentru copii

Investiția Mirei a fost de aproximativ 50.000 de euro până acum. A reușit să preinstaleze aplicațiile sale pe telefoanele Samsung, prin intermediul unui parteneriat.A început în România pentru că era piața cea mai apropiată și pentru că a considerat că e normal să dea ceva înapoi copiilor de aici, dar Pukini vrea să treacă granița.

Pentru copiii de 3-5 ani, timpul de interacțiune cu un modul este de maximum șase minute. Altfel obosesc și nu au atenție să absoarbă conținutul

Aplicația de Android e disponibilă aici. 

Vrea să ducă aplicația, în primă fază, în Marea Britanie, mai ales că acolo e un sistem avantajos. „În Marea Britanie există un facilitator care preia aplicațiile făcute de dezvoltatori și api le dau mai departe învățătorilor și psihologilor. De acolo sunt recomandate părinților pentru a fi instalate și cumpărate. Sistemul de recomandare funcționează și în alte țări și vrem să-l accesăm și noi“, explică Mira Niculescu.

Copiii zilelor noastre sunt un fel de orfani: părinții i-au abandonat, nici măcar nu le mai citesc povești, școala e într-o debusolare continuă

Pukini e în căutarea unui investitor pentru a se extinde la nivel global. „În România părinții nu-i lasă pe copii să folosească internetul și device-urile. Cei care folosesc Pukini au fost convinși de faptul că în aplicație nimeni nu-i ceartă pe copii, iar aceștia învață lucruri utile“, spune Mira Niculescu.

De altfel, aplicația e terapeutică, pentru că vine să compenseze toate „Nu-urile“ spuse copiilor. „Părinții limitează copiii din rătăciri proprii. Ei sunt pierduți și au nevoie de ajutor“, spune Mira Niculescu.

Ea crede că în România se produce o dramă. „Copiii zilelor noastre sunt un fel de orfani: părinții i-au abandonat, nici măcar nu le mai citesc povești, școala e într-o debusolare continuă. E greu să recunoști ca părinte că ai greșit“, a mai spus fondatoarea Pukini.