Viitorul aparține și antreprenorilor și angajaților. Riscul e de ambele părți, dar din ce în ce mai mulți români se uită la metode alternative de economisire, cum ar fi pensiile private, conturile de economii, iar alții aleg să investească și riscă totul. Mediul de business crește. Am vrut să aflăm și cum privesc antreprenorii cu experiență viitorul, după ani de afaceri în țara noastră. Ei au văzut și boom-ul, și criza, dar și revirimentul.
Ovidiu Șandor este un investitor important din zona imobiliară, cu aproape 20 de ani de experiență pe piața din România. A pornit la drum ca CEO în 1998, iar de 11 ani investește, cumpără terenuri și dezvoltă proiecte importante în zona imobiliară. Începuturile sale se leagă de o întoarcere din Suedia.
Astăzi, el se ocupă de investiții imobiliare, lucruri care vor continua și în anul care urmează, cu lansarea proiectului ISHO Timișoara, cu 1.200 de apartamente și 50.000 de metri pătrați de birouri.
Adriana Goicea e manager Cocktail Holidays, un business cu tradiție în industria turismului, care a ajuns la 15 milioane de euro venituri după 23 de ani de afaceri.
Începuturile antreprenoriale
"Aveam un contract de cercetare în Suedia, un venit bun și stabil și o societate așezată. M-a atras apetitul spre nou, posibilitatea de a-mi lăsa amprenta, imprevizibilul și acțiunea", spune Șandor.
Cultura antreprenorială atunci nu exista, nici o educație pe măsură și acces la resurse. Accesul la internet nu era răspândit, implicit nici accesul la informații sau modele din afara țării
Adevărul e că la finalul anilor '90 nu puteam vorbi despre un mediu antreprenorial adevărat în România. Se dădeau multe tunuri, se vorbea de miliardari de carton, situația nu era atât de roz. Poate nu e nici astăzi, dar evoluează. "Cultura antreprenorială atunci nu exista, nici o educație pe măsură și acces la resurse. Accesul la internet nu era răspândit, implicit nici accesul la informații sau modele din afara țării. Cu toate acestea, oameni mai tineri sau mai bătrâni și-au luat destinele în mâini și au pus bazele antreprenoriatului românesc", spune Ovidiu Șandor.
Adriana Goicea a început afacerea în 1993, atunci când a luat decizia de a pleca din agenția de turism la care lucra. "Trecerea de la angajat la antreprenor a fost un proces premeditat, pasiunea pentru turism fiind principalul motiv care a determinat aceaastă schimbare", spune Goicea.
Spune că simțul antreprenorial a existat mereu la ea, iar pasiunea pentru turism, moștenită de la părinți, a făcut-o să-și dorească să facă parte din această lume.
De la locul de muncă sigur la antreprenoriat
Părinții noștri au crescut cu ideea că locul de muncă este sfânt. E ceea ce oferea, până la urmă, siguranța comunismului. Totul era la locul lui. Dar lucrurile s-au schimbat după 1990. Ovidiu Șandor își amintește cum erau priviți antreprenorii în acea perioadă, când s-a întors din Suedia și a devenit CEO.
"Când am venit în România a fost ca o aterizare în vestul sălbatic. Iubesc însă ceea ce fac și cred că principalul rol al antreprenorului este să vadă un proiect nou din faza incipientă: identificarea unei nișe, definirea unui concept alături de consultanții din diverse domenii, setarea unei echipe și conceperea mecanismelor juridice, financiare și comerciale", spune Șandor.
În anii '90, mediul antreprenorial a aparținut oamenilor curajoși, care au reușit să depășească toate constrângerile și lipsa de informații din acea perioadă
"În anii '90, mediul antreprenorial a aparținut oamenilor curajoși, care au reușit să depășească toate constrângerile și lipsa de informații din acea perioadă. Sunt mai bine de 25 de ani de atunci, în care turismul s-a aflat într-o continuă dezvoltare. Diferențele sunt uriașe. Astăzi avem un mediu concurențial puternic, tehnologie avansată și specialiști", spune Adriana Goicea.
Trecerea de la mentalitatea de angajați la cea de antreprenori a avut o fază intermediară. A fost epoca patronilor. Dacă aveai o afacere, erai patron. Dacă erai angajat, lucrai la patron. "Ca țară, nu avam educație în acest sens, ne simțim mai confortabili într-o postură pasivă. Părinții nu-i încurajează pe copii să-și ia destinul în mâini, simțindu-i mai protejați stând acasă cu ei, într-un loc stabil, dar nu neapărat provocator. Astăzi antreprenoriatul ocupă un spațiu important în publicațiile de business și oamenii de afaceri sunt dați ca exemplu", spune investitorul român.
"Mulți oameni visează să fie antreprenori. Ideea de a deveni propriul tău șef, de a-ți începe și încheia ziua când dorești, de a-ți asume în întregime meritele pentru propriul succes sau insucces sunt cele mai frecvente încercări pentru oricine plănuiește să-și deschidă propria afacere", spune Adriana Goicea.
Viitorul și economisirea
Până acum, când vorbeam cu antreprenorii, de multe ori cei tineri văd riscul în față, iar economisirea mai târziu. Cu toate acestea, mulți se gândesc și la alternative, care să-i protejeze în caz că la bătrânețe vor avea nevoie de economii pentru ei și copiii lor.
Ovidiu Șandor consideră că pentru cei care vor să fie antreprenori, o strategie bună e să-și găsească un job cât mai provocator pentru o perioadă limitată de 3-5 ani. "Aici să învețe mecanismele unui business și să înceapă să economisească din salariu pentru a avea un capital minim pentru a demara o afacere", spune Șandor.
Câștigurile pe burse sunt prea volatile, iar fondurile de investiții și pensiile private presupun randamente mai sigure, dar pe termen lung
În privința perspectivelor de economisire și de viață liniștită la pensie, Ovidiu Șandor consideră că "câștigurile pe burse sunt prea volatile, iar fondurile de investiții și pensiile private presupun randamente mai sigure, dar pe termen lung".
Antreprenorul timișorean spune că generația sa e mai obișnuită cu sacrificiul și înțelege că nimic nu se poate face fără răbdare, munca și îndârjire. "Apreciem mai bine orice oportunitate și nu ne ferim să punem osul la bătaie. Generația tânără are foarte multe opțiuni pentru o viață confortabilă și renunță mult mai ușor, odată ce dau de greu. Devine dificil să te motivezi pentru un obiectiv greu de atins", spune Șandor.