Dacă vorbești de investitori în startup-uri IT, Radu Georgescu e printre primele nume care-ți vine în minte. De curând, Gecad, fondul pe care-l conduce, a investit în două companii românești, Smart Bill și SymphoPay. Am vrut să aflăm mai multe despre perspectivele pe care le au acestea în viziunea lui Georgescu.

radu-georgescu1

Radu Georgescu e unul dintre numele importante în zona investițională din România. A fondat RAV Antivirus și Avangate și și-a vândut firmele. Nu a fost niciodată director general. În zona antreprenorială, Georgescu are o relație interesantă cu firmele pe care le fondează: după ce acestea depășesc un anumit nivel, decide să le vândă sau să nu se implice în conducerea lor administrativă. E un strateg, mai mult decât un președinte.

M-am întâlnit cu el în cea mai ploioasă zi de aprilie, la etajul 18 al Sky Tower, la sediul Gecad Group. În biroul lui găsești două laptopuri, un monitor, pe un birou relativ minimalist. În bibliotecă ține cărți de antreprenoriat, biblii groase de business, dar și o ediție a antivirusului RAV. De la geam, poți vedea aproape tot Bucureștiul dacă nu plouă. Vine la ora 11.00 fix, atunci când aveam programat interviul. Primul meu gând: „ce aș mai putea să-l întreb pe Radu Georgescu, dacă a avut până acum atât de multe discuții în presă?“. Mă scutur rapid, nu facem small talk (nu că nu ar fi vrut el, dar nu mă pricep eu) și începem.

Ultimele investiții Gecad: Smart Bill și SymphoPay

La începutul lui martie, Gecad și Catalyst România au investit un milion de euro în compania Smart Bill, un startup local care furnizează servicii de facturare. Lansat în 2007 de către Ioana Hasan, Radu Hasan și Mircea Căpățână, Smart Bill este cel mai utilizat program de facturare și gestiune contabilă din România. În prezent, serviciul este folosit de peste 33.000 de clienți ce emit un milion de facturi lunar, facturând prin intermediul acestuia peste două miliarde de euro anual. După o lună, Gecad a decis să investească jumătate de milion de euro în SymphoPay, un startup care face un POS inteligent, fondat de Daniel Nicolescu, fost șef al PayU România.

Lucrez cu Smart Bill din 2013. Sunt o echipă absolut spectaculoasă, niște oameni deosebiți ca etică, capacitate de execuție, ca plăcere de a fi pur și simplu în același birou.

Am discutat cu Radu Georgescu despre motivațiile din spatele acestor investiții și cât de greu se construiește relația de încredere cu investitorii.

„Lucrez cu Smart Bill din 2013. Sunt o echipă absolut spectaculoasă, niște oameni deosebiți ca etică, capacitate de execuție, ca plăcere de a fi pur și simplu în același birou. Ne uităm de foarte multă vreme la proiectele lor, iar acest moment a fost cel mai bun“, a spus Radu Georgescu. Investitorul spune că relația cu un startup se construiește în timp și se uită la capacitatea unei echipe de a finaliza unele proiecte. „Dacă în 2013 au zis că fac ceva și au reușit, în 2014 și în 2015 au repetat acest lucru, în 2016 există premise bune că vor livra“, explică fondatorul Gecad.

Daniel Nicolescu a fost printre fondatorii e-payment-ului în România. A lucrat și în RAV multă vreme. Am învățat cum face să-i iasă lucrurile, când se supără și nu-i place ceva. A învățat și el despre mine

De altfel, spune Georgescu, investițiile pot fi împărțite din punctul lui de vedere în două concepte. Primele investiții sunt în companii deja existente, cu experiență pe piață. „Cum a fost tranzacția dintre Francisco Partners și Avangate“, explică el. Practic, acolo un fond de investiții nu caută neapărat o echipă, ci rezultatele financiare și procedurile deja împământenite. „Cealaltă alternativă e investiția într-un Power Point, care e foarte dependentă de echipă“. Un astfel de Power Point avea și Daniel Nicolescu, fondatorul SymphoPay, un startup în industria plăților, prin care vrea să transforme POS-ul într-unul inteligent. Tot echipa a contat. Sau, mai degrabă, experiența personală alături de un fondator, așa cum a fost cazul și la Vector Watch, unde relația cu Andrei Pitiș era deja una de durată.

„Daniel Nicolescu a fost printre fondatorii e-payment-ului în România. A lucrat și în RAV multă vreme. Am învățat cum face să-i iasă lucrurile, când se supără și nu-i place ceva. A învățat și el despre mine. Evaluarea e reciprocă. Această perioadă de logodnă este tocmai pentru a vedea dacă poate funcționa relația dintre noi“, spune Georgescu.

Vede în SymphoPay un potențial mare. Ba chiar, la întrebarea despre perspectivele companiei pe piață, decide să-mi țină un pitch. „Nu am mai făcut niciodată un sales pitch pentru SymphoPay“, mă avertizează. „Există două momente când atenția clientului este mare - când ia de la raft și pune în coș, dar și atunci când introduce PIN-ul cardului în POS. Acest ultim moment este complet nemonetizat de către comercianți. Asta face SymphoPay - vine cu un POS deștept, singurul care să fie legat la mai multe bănci și să poată face și campanii de marketing. Acela, când ai atenția clientului, e cel mai bun moment“, spune Georgescu.

Caut asta, pentru că trebuie să te legi de ceva. Investești o «gălăgie» de bani și alte resurse, trebuie să crezi că acea companie va fi un succes

Îl întreb de relația cu firmele în care a investit. În cele din România, a avut un trecut cu fiecare dintre fondatori. „Caut asta, pentru că trebuie să te legi de ceva. Investești o «gălăgie» de bani și alte resurse, trebuie să crezi că acea companie va fi un succes“, spune Georgescu. Mai multe investiții Gecad pot fi văzute aici, pe blogul personal al lui Radu Georgescu.

Cine ajunge la Radu Georgescu?

La majoritatea evenimentelor unde a fost invitat, Radu Georgescu a povestit o experiență care a devenit deja cunoscută: primește 200 de mail-uri pe lună de la oameni care ar dori să primească finanțare de la el. Cum ajungi să intri pe harta intereselor lui Georgescu? „Din 200, cu doi rămân în contact și construim un fel de relație. Poate sunt un succes, poate investim în tura următoare, poate eșuează și pot să-i urmăresc cum reacționează la failure. Smart Bill, acum trei ani, a fost unul dintre acele 200 de mail-uri“, spune investitorul.

Ai 10.000 de dolari. Poți să-i pui la casă sau poți să-i investești. Ești un pic gambler, dar ăia sunt banii tăi, vrei să-i investești într-o firmă. Ce vrei să știi

Într-un interviu recent, Georgescu spunea că se uită după garanții că startup-ul va fi un succes. Evident, nu se referă la garanții palpabile, așa că am vrut să aflu care sunt acelea. Mi-a întors întrebarea și mi-a spus: „Te întreb pe tine și te rog să publici răspunsul“. Ok, urmează să mă fac de râs de față cu Radu Georgescu, dacă nu am făcut-o deja.

„Ai 10.000 de dolari. Poți să-i pui la casă sau poți să-i investești. Ești un pic gambler, dar ăia sunt banii tăi, vrei să-i investești într-o firmă. Ce vrei să știi?“, mă întreabă Georgescu.

Îi zic: „Să știu ce au făcut înainte, ce vor să facă, dacă au mai lucrat împreună și dacă putem să lucrăm“.

„Adică în principiu vrei să știi cât mai mult ca să nu pierzi banii. Asta vrea și un fond, astea sunt garanțiile“, spune Georgescu.

Investiții proaste sau nefăcute

Nu toate investițiile lui Radu Georgescu au mers așa cum trebuie. „Niciodată când alegi să investești într-o echipă nu ești sigur că ai făcut alegerea bună. Există rateuri de marketing, de a înțelege piața. Ție ți s-a părut că piața este bună - cu toate instrumentele de analiză - dar ea-și modifică brusc traseul“, spune Georgescu.

Eu am crezut mult că bitcoinul se duce într-o anumită direcție. Dar s-a dus în altă parte, cu viteză mare. A trebuie să schimbăm strategia și norocul nostru a fost că am reușit să dăm compania

Coinzone, o companie din domeniul bitcoin-ului, a fost unul dintre acele business-uri în care Radu Georgescu a crezut, dar piața s-a dus în altă zonă. „Eu am crezut mult că bitcoinul se duce într-o anumită direcție. Dar s-a dus în altă parte, cu viteză mare. A trebuie să schimbăm strategia și norocul nostru a fost că am reușit să dăm compania“, explică Georgescu.

Spune că se uită, atunci când investește sau se documentează, la Hype Cycle de la firmă de analiză Gartner, care plaseză domeniile în funcție de atractivitatea lor și în funcție de încotro se îndreaptă. Gecad, tradițional, a investit în zona de fintech și big data, dar Radu Georgescu se uită și spre tehnologii wearables, dar nu hardware, ci software, așa cum este Vector Watch. Hype Cycle pentru anul 2015 poate fi văzut în graficul de mai jos. Domeniile în creștere sunt cele urmărite de Georgescu.

Îmi spune, totuși, un eșec concret: „În 2005 lansam primul hub dedicat antreprenorilor din industria IT. Conceptul era de a face un program care să ajute tinerii să pornească pe cont propriu și să relaționeze cu o comunitate care are aceeași dorințe. A fost prea devreme pentru piața de la noi. Proiectul a murit la scurt timp duă lansare“, spune Georgescu. Astăzi, marile orașe ale României au chiar mai multe hub-uri, unele s-au nișat și nu sunt doar pentru domeniul IT. Antreprenorii se organizează în comunități pentru a fi mai puternici și a învăța unii de la alții.