Uber atinge pragul de 10 miliarde călătorii

Duminică, 10 iunie, 173 de curse și livrări au pornit simultan la ora 15:12, ora României, și au dus la atingerea pragului de 10 miliarde de călătorii Uber, la nivel mondial, anunță reprezentanții companiei de ridesharing.

Cele 173 de curse au avut loc în 93 de orașe, din 21 de țări de pe 5 continente, iar una dintre ele a fost chiar în București. La nivel local, cursa a fost făcută cu o mașină Dacia Logan, prin serviciul UberX. Călătoria de 14 kilometri a început în Prelungirea Ghencea, cu destinația Berceni, și a avut un tarif de 25,33 lei.

Prima cursă Uber a avut loc în 2010, iar pragul de 10 miliarde a fost atins 8 ani și 10 zile mai târziu. Mai mult de jumătate din toate cursele de până acum au avut loc în ultimele 13 luni.

Țările în care Uber a atins pragul de 10 miliarde de curse sunt Argentina, Brazilia, Canada, Chile, Costa Rica, Republica Dominicană, Egipt, Franța, India, Iordania, Mexic, Pakistan, Peru, Polonia, Portugalia, România, Arabia Saudită, Africa de Sud, Ucraina, Marea Britanie și SUA.

”E drept,  au fost și momente când nu ne-am ridicat la măsura așteptărilor, dar care ne ajută să învățăm și să servim mai bine pasagerii, șoferii parteneri și orașele pentru următoarele 10 miliarde de curse”, spun oficialii Uber România.

Povestea Uber a început în 2010 în Statele Unite ale Americii, cu scopul de a rezolva o problema simplă - cum poți comanda o cursă la atingerea unui buton. Recent am scris și despre cum a arătat primul pitch al Uber și ce ar putea învăța din el un fondator de startup. Nu uitați să citiți și poveștile oamenilor din Uber.



Citeste si