- 17 Mai 2018
120.000 de lei pentru idei care susțin democrația din România
Până pe data de 4 iunie reprezentanții Fondului pentru Democrație așteaptă idei de ”altfel” și de ”mai bine” împreună cu planul de a le pune în practică. Câștigătorii proiectelor evaluate de board-ul Fondului vor fi anunțati la finalul lunii iunie, iar aceștia vor fi susținuți financiar cu suma de 120.000 de lei.
Reprezentanții organizației precizează faptul că vor accepta doar proiecte care se înscriu într-una dintre cele 4 direcții ale Fondului – consolidarea societății civile, educația și implicarea civică (de exemplu, proiecte de creștere a participării la vot, educație civică în rândul tinerilor), independența presei și combaterea manipulării presei și a ”datelor alternative” (aici sunt cuprinse proiecte de jurnalism independent, de analiză și investigație), echilibrul și separația puterilor în stat (monitorizare și analiză legislativă, participare în inițiative legislative), profesionalizarea actualei și viitoarei clase politice (încurajarea tinerilor să participe la viața politică, creșterea capacității profesionale a actualei și viitoarei clase politice).
”Susținem proiecte care contribuie la buna guvernare, educație și participare civică și politică, echilibrul puterilor în stat, jurnalismul independent, combaterea manipulării presei”, afirmă reprezentanții Fondului pentru Democrație.