25.000€/echipă la Venture Program, program de pre-accelerare al EIT Digital. Cum te poți înscrie

Techcelerator și Romanian Tech Startups Association (ROTSA) aduc Programul EIT Digital Venture în România și Bulgaria. La finalul programului fiecare echipă câștigătoare poate primi un grant de până la 25.000 de euro.

Techcelerator aduce în România și Bulgaria Venture Program, programul de pre-accelerare lansat de EIT Digital, dezvoltat pentru a sprijini echipele antreprenoriale aflate în stadiu incipient în călătoria lor către piața vizată.

Programul este deschis echipelor din Țările Baltice, Europa de Est și Europa de Sud (lista completă a celor 19 țări este disponibilă aici).

Echipele antreprenoriale, neîncorporate, cu planuri de afaceri digitale deep tech, sunt încurajate să aplice până pe 8 aprilie, 2022.

Venture Program îi conduce pe tinerii antreprenori de la idee la investiție în mai puțin de un an. Echipele selectate vor primi un training intens de 8 săptămâni, vor beneficia de sprijin pentru a-și construi MVP-ul, precum și de sprijin financiar din partea investitorilor, pentru a naviga eficient prin primul an de construire a afacerii lor.

În ultimele zile ale programului, când au loc prezentările proiectelor („Pitch Days”), echipele au șansa de a-și valida soluția de afaceri prezentând-o în fața investitorilor, a potențialilor clienți și a experților din comunitatea tehnologică.

Programul va selecta echipe multidisciplinare neîncorporate, cu cele mai bune idei de afaceri inovatoare, PoC sau prototip într-una dintre verticalele pieței EIT Digital 5: Digital Industry, Digital Cities, Digital Wellbeing, Digital Tech și Digital Finance.

Printre alte criterii de selecție se numără: provocarea de piață sau de afaceri abordată, tehnologia care stă la baza produsului/serviciului, cât de inovator este produsul, piața globală și riscurile aferente modelului de afaceri.

Toate echipele acceptate vor primi un grant de 5.000 de euro la selectarea în program. Echipele câștigătoare vor primi un grant de până la 25.000 de euro.

Programul de pre-accelerare începe pe 10 mai, durează 2 luni și se va organiza online. Programul complet durează până pe 30 noiembrie 2022. Fondatorii interesați sunt invitați să aplice până pe 8 aprilie. Mai multe informații despre program sunt disponibile aici.

În ultimii patru ani, programul EIT Digital Venture a sprijinit peste 93 de echipe și peste 200 de antreprenori într-un stadiu incipient al dezvoltării lor. Multe dintre aceste echipe au atras investitori în timpul sau la scurt timp după programul de pre-accelerare.

”Credem cu tărie în impactul pe care România și Bulgaria îl pot avea în cadrul sistemului european de inovare, prin urmare căutăm să le sporim contribuția deschizând drumul pentru ca tinerii antreprenori din regiune să își înceapă afacerea și să aibă succes. Împreună suntem mai puternici, mai informați, mai eficienți întotdeauna. ROTSA promovează constant start-up-urile românești și lucrează mereu la consolidarea ecosistemului de start-up-uri din Europa”, afirmă Tudor Pasc, Incubation Director, ROTSA.

”În plus față de concentrarea noastră pe start-up-urile de tehnologie pre-seed, Techcelerator este mereu dornic să sprijine afacerile aflate în stadiu incipient. Anul acesta, suntem bucuroși să facem acest lucru prin Venture Program, în calitate de membri ai Institutului European de Inovare și Tehnologie. Este foarte necesar să lucrăm cu fondatorii, chiar din stadiul de idee și să-i sprijinim pe cei mai buni pentru ca aceștia să crească și să devină următorii unicorni din regiune. E nevoie de dorința de a o face și de hotărârea și dedicarea de a construi o afacere viabilă”, precizează Cristina Țoncu, co-fondator Techcelerator.



Citeste si