2Performant, 23,7 mil lei după 3 trimestre. Ținta 2022: intrarea pe profit

2Performant raportează o cifră de afaceri de 23,7 milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 43% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Rezultatul net, pierderea înregistrată, a fost de 1,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2022, comparativ cu o pierdere de 1,6 milioane de lei înregistrată în primele nouă luni din 2021. 

”Față de bugetul pentru 2022 aprobat în AGA anuală, am înregistrat o cifră de afaceri cu 5% mai mare în primele nouă luni și o pierdere cu 24% mai mică decât cea estimată, care a fost de 1,3 milioane de lei, în comparație cu o pierdere de 1,6 milioane de lei. Date fiind rezultatele foarte bune din primele trei trimestre, ne uităm în continuare cu încredere la ținta asumată pentru tot anul – trecerea pe profit, însă contextul pieței de eCommerce și de digital marketing este foarte diferit de cel din anii anteriori și ne îndeamnă la prudență. Cu toate că avem pregătite mai multe scenarii care depind de schimbările din comportamentul consumatorilor, nu excludem o ușoară încetinire a creșterii 2P în T4. Chiar și așa, suntem în continuare încrezători că în 2022 vom avea profit, cu un an mai devreme decât estimasem în memorandumul de listare din decembrie 2020,” a declarat Dorin Boerescu, Președinte al Consiliului de Administrație și CEO 2Performant.

Veniturile din exploatare ale 2Performant Network au crescut cu 50% în primele nouă luni ale anului 2022 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 26,6 milioane de lei. În contextul inflaționist general, cifra de afaceri a 2Performant a crescut în T3 2022 cu 32%, ajungând la 7,7 milioane de lei.

Acest aspect a condus la o cifră de afaceri de 23,7 milioane de lei, o creștere cu 43%. Venitul din producția de imobilizări corporale și necorporale a crescut cu 129%, ajungând la 2,5 milioane de lei. Această creștere reprezintă un rezultat al valorificării salariilor echipei de dezvoltare și reflectă investițiile continue în platforma 2Performant.com.

În ceea ce privește cifra de afaceri împărțită pe tip de produs, marketingul afiliat a contribuit aproape în totalitate la această cifră. Produsul a crescut cu 43%, ajungând la 23,6 milioane de lei, pe fondul unei creșteri cu 51% a utilizatorilor unici din platformă.

Produsul de influencer marketing a scăzut cu 24% în primele nouă luni din 2022 comparativ cu aceeași perioadă din 2021, realizând venituri de 107 mii de lei, ca urmare a deciziei companiei de a nu se mai concentra pe această linie de produs.

Veniturile operaționale (venituri minus comisioanele datorate afiliaților) au crescut cu 33%, ajungând la 6 milioane de lei în primele nouă luni ale anului, față de 4,5 milioane de lei în 2021.

”Toate eforturile noastre de a dezvolta piața de marketing afiliat dau rezultate, în condițiile în care, în primele nouă luni din 2022, am înregistrat 22.613 utilizatori unici în cadrul platformei proprii, o creștere cu 51% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, care au trimis 59,5 milioane de click-uri către magazinele online din 2Performant. Aceste click-uri s-au concretizat într-un număr total de 1,3 milioane de vânzări online, a căror valoare s-a ridicat la 66,3 milioane de euro, fără TVA, și au generat comisioane de 4,4 milioane de euro, în creștere cu 47% față de primele nouă luni din 2021. În plus, cel de-al patrulea trimestru al anului este cel mai dinamic și mai important pentru sectorul de eCommerce, dar și pentru compania noastră, fiind perioada care include atât Black Friday, cât și Crăciunul. În ceea ce ne privește, suntem pregătiți atât din punctul de vedere al infrastructurii tehnice, dar și la nivel de platformă tehnică pentru a face față volumului mare de trafic și de utilizare la care ne așteptăm în această perioadă,” a adăugat Dorin Boerescu.

În acest an, cel mai important proiect al 2Performant este Business League, prima competiție de marketing descentralizat pentru sectorul de eCommerce, având drept criteriu principal numărul de vânzări generate.

Competiția are două secțiuni – una pe echipe, în care magazinele trebuie să recruteze și motiveze afiliații potriviți pentru a primi cât mai multe vânzări, și una individuală, în care concurează afiliații. Aceștia din urmă, la rândul lor, trebuie să își aleagă echipele și strategia potrivită pentru a genera cât mai multe vânzări și a câștiga unul dintre multele premii de mii de euro puse în joc și titlul de cel mai bun performance marketer din 2Performant.

Un alt proiect semnificativ pentru companie este adopția upgrade-ului la sistemul de atribuire – Big Bear – care este folosit în prezent de peste 216 magazine, contribuind cu peste 6,8% din numărul de vânzări de la nivelul întregului ecosistem.

De asemenea, pentru a fluidiza încasările clienților pre-paid, 2Performant a lansat în data de 7 noiembrie 2022 opțiunea de Direct Debit, prin care magazinele își pot automatiza alimentarea conturilor din 2Performant. Astfel, prin această opțiune magazinele au asigurate în mod constant bugete pentru afiliați, care sunt direct proporționale cu vânzările generate.

În primele nouă luni din 2022, categoria principală de utilizatori ai platformei 2Performant a fost reprezentată de afiliați, care au numărat 20.624 de utilizatori, în creștere cu 44,9% față de intervalul similar din 2021.

Platforma 2Performant este în continuare folosită intens de către utilizatori, aceștia generând 9.077.273 afișări ale platformei. Principalele categorii de produse vândute în al treilea trimestru din 2022 au fost: Modă, Cărți & Filme & Muzică, Farmaceutice, Casă & Grădină, Beauty, Electronice IT&C, Jucării și Produse pentru copii, Sporturi & Outdoors, Telecomunicații și Sănătate & Îngrijire Personală.



Citeste si