Îți poți plăti ratele prin 4 noi IFN-uri intrate în rețeaua SelfPay 

SelfPay, unul dintre cei mai importanți jucători de pe segmentul local de Staţii de Plată de tip self-service, lansează noi servicii prin parteneriate semnate cu patru instituții financiare nebancare (IFN-uri).

Astfel, patru noi entități facilitează plățile ratelor prin intermediul rețelei SelfPay. Este vorba despre BRD Finance, filiala de credite de consum a BRD-Groupe  Société Générale, Patria Credit IFN, specializată în finanțarea agricultorilor și a microîntreprinderilor, Credius și Viaconto, companii care oferă servicii financiare persoanelor fizice şi juridice. 

Prin cele patru parteneriate, numărul de servicii noi lansate de SelfPay în primele șapte luni din 2019 se ridică la 28, în creștere cu 250% față de aceeași perioadă a anului 2018.

”2019 este pentru SelfPay anul creșterii organice, iar noile parteneriate încheiate cu instituţii din industria financiară reprezintă o realizare demnă de menţionat,  întrucât avem astăzi, cea mai exinsă rețea de Staţii de Plată la nivel național, și totodată, cel mai mare număr de parteneri de tip IFN. Ȋn continuare, vom menţine ritmul de creștere împreună cu furnizori de servicii din domenii cheie precum financiar – bancar si nebancar, energie, auto, televiziune, internet, telefonie, și, în același timp, împreună cu francizaţii noştri, alaturi de care am reuşit să dezvoltăm cea mai mare şi modernă  reţea de Staţii de Plată din Romȃnia”, a declarat Adrian Badea, CEO SelfPay.

Prin lansarea celor patru servicii de plată a ratelor, SelfPay ajunge la un număr de 14 companii din industria serviciilor financiare, alături de care a semnat acorduri de parteneriat pentru a asigura clienților cele mai rapide soluții de plată.

Astfel, pe baza volumului și a numărului de tranzacții realizate de clienții celor 14 instituții financiare nebancare, se observă că cel mai mare număr de tranzacții zilnice pentru plata ratelor la credite este înregistrat în intervalul 14-18 pentru fiecare lună, în medie cu 300% mai mare decât media înregistrată zilnic. 

Ca urmare a acestor acorduri de parteneriat, clienţii IFN-urilor au posibilitatea să-și plătească ratele de credit la peste 4.200 de Stații de Plată SelfPay din întreaga țară.

Pe lângă ratele de credit, clienții instituţiilor financiare nebancare pot accesa în rețeaua SelfPay alte peste 120 de servicii de plată din sectoare tot mai diverse, de la utilități, telecomunicații, la bilete de acces la evenimente, bilete de călătorie, rovinietă și divertisment.

Stațiile de Plată SelfPay pot fi găsite în marile rețele de retail, în universități, centre comerciale, piețe, benzinării și magazine de proximitate și sunt disponibile în fiecare zi, în intervalul orar în care magazinele sunt deschise.



Citeste si