50 mil. euro pentru startup-uri europene care lucrează pentru societate

Echipa unui fond de investiții cu birouri în Munchen și Londra a anunțat recent faptul că dispune de 50 de milioane de euro pe care îi va investi în startup-uri europene care dezvoltă produse și servicii de impact pentru societate.

Astfel, Ananda Impact Ventures plănuiește să susțină financiar 20 de startup-uri din Europa care lucrează la realizarea unor soluții pentru domenii precum sănătate, educație, pentru un consum sustenabil sau să rezolve problema îmbătrânirii populației, după cum scriu cei de la eu-startups.com.

”Aici putem aduce mai multă valoare prin soluții inovatoare”, spun reprezentanții fondului.

Deja, partenerii Ananda au semnat contracte cu cinci startup-uri  din Londra și Berlin care oferă soluții pe segmentul de sănătate  - Raremark oferă informații și tratatement pacienților cu boli rare -, sau HR – pentru a elimina discriminarea în ceea ce privește accesul la noi locuri de muncă.

 



Citeste si