10 burse pentru copiii și adolescenții care vor sa învețe robotică și programare

Începând cu 17 septembrie 2018, Academia inventeaza.ro a lansat a cincea ediție a proiectului ”Burse educaționale în domeniul Roboticii – 10 pentru 10”.

Proiectul are ca scop principal susținerea tinerilor de excepție care au încheiat anul școlar 2017-2018 cu nota 10 pe linie, în vederea participării gratuite la cursurile de robotică oferite de Academia inventeaza.ro pentru deprinderea de noțiuni practice de programare, robotică, electronică și mecanică. Bursele se adresează exclusiv elevilor care au media generală 10 (nu FB), adică din clasele V-XII.

Finanțarea se asigură exclusiv din sursele proprii ale academiei inventeaza.ro pentru susținerea tinerilor în vederea deprinderii de competențe în domeniul IT/Robotică iar în cadrul proiectului va fi oferit un număr total de 10 burse.

Solicitările se transmit online la adresa de e-mail academia@inventeaza.ro.

Confirmarea locului se face numai în baza încheierii contractului de studii. La semnarea contractului sunt necesare următoarele documente în copie xerox, în două exemplare: carnet de note vizat din care sa reiasă situația școlară (10 pe linie) și/sau diploma de merit sau premiu (dacă este cazul).

Ca de obicei, organizatorii pun la bătaie 10 burse, locurile urmând să fie ocupate în ordinea semnării contractului de studiu. Data limită de confirmare a locului este 24 septembrie 2018, în limita locurilor disponibile. Cursurile vor avea loc numai în București, în perioada septembrie 2018 - februarie 2019. Totodată, e de reținut faptul că bursa se oferă pentru un singur modul de curs și nu se aplică celor care au beneficiat în trecut de această facilitate.

Academia inventeaza.ro este un program educațional de tip STEAM, care are la bază deprinderea de noțiuni practice de Programare, Robotică, Electronică și Mecanică. Programul îmbină utilizarea tehnologiei cu joaca educativă și este complementar cunoștințelor dobândite la școală de copiii cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani.

Acest program este dezvoltat pe baza conceptului educațional de tip STEAM (Science, Technology, Engineering, Arts and Mathematics), având o abordare interdisciplinară și aplicată. Fiind o activitate complementară programului școlar obligatoriu, scopul principal al Academia inventeaza.ro este acela de a învăța tinerii CUM să pună în aplicare, în viața de zi cu zi, cunoștințele dobândite la școală. Astfel, STEAM integrează cele cinci discipline într-o paradigmă de învățare care corespunde cerințelor prezente sau viitoare ale lumii reale.

 



Citeste si