Finanțări și investiții 2023: acceleratoare din străinătate pentru fondatorii de startup-uri

Dacă în planul de dezvoltare al startup-ului tău ai cuprins și ideea că vei să-ți duci business-ul și în afara granițelor României, sau ai pornit direct dintr-o altă țară, ia în calcul, pentru a strânge mai multe cunoștințe și pentru a avea acces la o rețea internațională de mentori și fonduri de investiții, participarea la un program de accelerare din străinătate.

Am strâns în această listă câteva dintre cele mai bune acceleratoare din străinătate pentru fondatorii de startup-uri pe care ar trebui să le iei în calcul și tu. Avem deja o serie de fondatori români și echipe care au trecut prin unele dintre ele și-ți pot oferi mai multe informații despre experiența lor.

Y Combinator

”Y Combinator este cel mai bun program care a existat vreodată pentru a crea antreprenori de top” este cea mai bună descriere pentru accelerator și a fost dată de Marc Andreessen, general partner al Andreessen Horowitz (a16z), poate cel mai bun fond de investiții existent la acest moment la nivel mondial.

Începând din 2005 și până acum, Y Combinator a finanțat peste 3.500 de startup-uri, a strâns o comunitate de peste 9.000 de fondatori, iar companiile care au trecut prin program valorează în total peste 1.000 de miliarde de dolari.

Încă din luna ianuarie a lui 2022, echipa Y Combinator, unul dintre cele mai respectate acceleratoare la nivel mondial, la care au fost acceptate și startup-uri din România, a anunțat că a crescut investiția inițială în startup-uri și fiecare companie acceptată va primi 500.000 de dolari.

Până anul trecut, tranzacția standard la Y Combinator era o investiție de 125.000 de dolari pentru 7% din companie.

Y Combinator a anunțat că plusează și oferă 375.000 de dolari în plus care sunt condiționați de performanță. Acești 375.000 de dolari au o clauză de tipul „Națiunea Cea mai Favorizată” (MFN) care înseamnă că Y Combinator va primi cele mai bune condiții la următoarea rundă de investiții obținută. Practic, Y Combinator oferă banii acum, dar termenii sunt negociați cu viitorii investitori.

Echipa Y Combinator face investiții de 2 ori pe an. Mai întâi, vreme de 3 luni, echipa acceleratorului lucrează cu echipele pentru a le pregăti să-și susțină pitch-urile în fața investitorilor. Fiecare ciclu de echipe se finalizează cu un Demo Day, iar alumni programului intră în rețeaua de fondatori și startup-uri care au trecut prin Y Combinator. 

Nestor, un startup românesc care a primit de curând o nouă investiție în valoare de 2 milioane de dolari, într-o rundă condusă de Eleven Ventures, cu participarea Underline Ventures, este unul dintre alumi Y Combinator.

La fel și românii de la Archbee, care au fost finanțați în februarie 2022 cu de 2 milioane de dolari de Global Founders Capital și Credo Ventures, au făcut parte din cohorta din vara lui 2021 a Y Combinator.

Puteți afla mai multe informații despre sesiunile de înscriere pentru Y Combinator aici. 

Techstars

Techstars este unul dintre cele mai mari acceleratoare din lume și are diverse programe ce se derulează în mai multe țări din lume, specializate pe domenii diferite.

De exemplu, Techstars Montreal, prin care au trecut românii de la MorphL (actualmente Algolia România), este specializat pe inteligență artificială.

Techstars a investit până acum în peste 3.300 de startup-uri early stage, iar portofoliul programului este format din 7.300 de fondatori din domenii precum fintech, healthtech, cleantech, sau Web3, logistică, retail, aerospațial, energie, marketing, blockchain, robotică.

Finanțarea totală pe care au primit-o startup-urile care au trecut prin acceleratoarele de sub umbrela Techstars au primit în total 23,7 miliarde dolari, iar valoarea lor totală este de circa 96 de miliarde de dolari.

Anual, echipa Techstars alege peste 500 de startup-uri care să intre într-unul dintre programele pe care le derulează pe o perioadă de 3 luni, la finalul cărora primesc investiții ce pornesc de la 120.000 de dolari și sau acces în rețeaua de mentori și alumni ai Techstars. 

Rețeaua Techstars cuprinde acceleratoare inițiate fie dor de echipa programului, fie în parteneriat cu alte companii din lume, în orașe precum Berlin, Boston, Dublin, Lagos, Londra, Paris, Oslo, Tel Aviv, Torino sau Washington.

Descoperiți aici lista completă a programelor de accelerare derulate de Techstars și a tuturor industriilor pe care le caută echipa acceleratorului la nivel mondial.  

Printre startup-urile românești care au participat în cadrul programelor Techstars se mai numără MEDIjobs, Nifty Learning, sau Blindspot (fostul TPS Engage)

500 Startups

Numele 500 Startups este sinonim cu o firmă de venture capital ce investește în startup-uri tehnologice pe care să le ajute să crească și să scaleze. 500 Startups e printre cei mai activi investitori în ecosistemul de startup-uri. Totodată 500 Startups derulează și o serie de programe de accelerare în diverse țări din lume, de la SUA la Egipt, Georgia, Israel, Arabia Saudită, Taiwan, Coreea de Sud sau Japonia.

Românii de la Plant an App, un startup fondat în 2009, au trecut prin 500 Startups San Francisco în 2019. Aici regăsiți ce ne povesteau despre program la începutul anului 2020. 

Informații pe larg despre programele 500 Startups și înscrierile pentru 2023 puteți afla aici. 

Google for Startups 

Google for Startups este unul dintre programele pe care Google le pune la dispoziția startup-urilor din întreaga lume pentru a le ajuta să se dezvolte. Compania pune la dispoziția echipelor sesiuni de training cu experții Google, acces la produse tech și mentorat din partea angajaților gigantului american.

În cadrul programelor de accelerare pe care Google le desfășoară în diverse orașe de pe glob sunt acceptate între 10 și 15 startup-uri. fondatorii ce intră în Google for Startups Accelerator au acces la sesiuni de mentorat fie în echipă, fie individuale, experții Google ajutându-i să rezolve probleme specifice ale startup-urilor, fie că țin de zona de produs, de zona tehnică, de achiziția clienților sau de leadership.

Fiecare program caaare se desfășoară sub umbrela Google for Startups are criterii variate de intrare, însă, printre criteriile generale se numără faptul că Google for Startups se adresează cu preponderență echipelor care au o componentă de machine learning și inteligență artificială în produsele pe care le fac, startup-urilor care au ceva tracțiune și se află între investiții seed și Series A, care pot construi produse și servicii scalabile.

Mai multe informații despre acceleratoarele Google for Startups active la nivel european și internațional puteți afla aici. 

Google for Startups susține o serie de programe destinate antreprenorilor din România, precum StepFWD sau Techcelerator, însă sunt startup-uri românești care au participat și în acceleratoarele europene. De exemplu, la finalul lui 2022, Deepstash, un startup românesc cofondat de Vladimir Oane, a făcut parte dintre cele 9 echipe europene care au participat la cohorta din acel an a Google for Startups Accelerator: Europe.

Despre Deepstash am povestit pe larg în acest material. 

Microsoft for Startups

Microsoft for Startups e un program dedicat startup-urilor B2B care le oferă acestora suport tehnic din partea Microsoft, acces la resurse Azure, dar și la baza de clienți.

Programul Microsoft for Startups e dedicat companiilor B2B și le ajută să crească în România și pe piețe globale. Programul gratuit oferă acces startup-urilor la resurse Cloud din Microsoft Azure și GitHub Enterprise. Cele mai bune startup-uri pot intra într-un program unde produsele lor sunt vândute alături de cele ale Microsoft, prin partenerii companiei americane.

Companiile care trec prin programul Microsoft for Startups primesc acces la Azure, credite Azure de cel puțin 25.000 de dolari, licențe pentru Microsoft 365, acces la GitHub Enterprise, precum și o rețea întreagă de experți tech și consultanți.

Informații pe larg despre Microsoft for Startups puteți afla aici.

Printre startup-urile românești care au trecut prin Microsoft for Startups se numără UiPath, FintechOS, Emailtree, Agricloud sau Elrond, toate soluțiile fiind integrate în cloud-ul Microsoft Azure.

Startupbootcamp

Startupbootcamp este o rețea globală de programe de accelerare axate pe diverse verticale de tech, precum foodtech, fintech, smart cities, internet of things. Programele sunt destinate echipelor care vin cu produse și soluții pentru decarbonizare, pentru industria modei, pentru sănătate, securitate cibernetică, industria alimentară, energie regenerabilă, transport.

Printre orașele în care acestea se desfășoară se numără Berlin, Dubai, Londra, New York, Melbourne, Mexic, Cairo.

De la lansarea sa, peste 1.085 de startup-uri au fost accelerate în 110 cohorte. 71% dintre aceste startup-uri sunt încă active iar valoarea totală a finanțărilor primite de acestea este de 1,38 miliarde de dolari.

Fondatori și startup-uri din România au trecut și prin programele Startupbootcamp, ca de exemplu Questo, care au fost la Startupbootcamp Scale din Osaka în 2020, sau Airis Vision și CyberSwarm (care avea numele de CyberFog în trecut), încă din 2016.

Informații pe larg despre înscrierile în programele Startupbootcamp și acceleratoarele care vi se potrivesc puteți afla aici.

Startup Wise Guys

Startup Wise Guys (SWG) este unul dintre cele mai mari acceleratoare și fonduri de investiție din Europa.

De la lansarea sa, în 2012, Startup Wise Guys a investit în peste 300 de startup-uri early stage din 40 de țări, și organizează peste 35 de programe de accelerare pentru fondatorii europeni.

80% dintre startup-urile care au trecut prin programele Startup Wise Guys încă există, iar 7 din 10 startup-uri ajungă să primească investiții de cel puțin 100.000 de dolari în primele 6 luni de când devin absolvenți ai acceleratoarelor derulate de echipa Startup Wise Guys.

SWG are aproximativ 60-80 de investiții anual pe diferite verticale, iar programele lor sunt dedicate unor industrii precum fintech, sustenabilitate, cybersecurity, B2B SaaS sau XR - Extended Reality.

În primăvara anului trecut, SWG a anunțat faptul că organizează un accelerator pentru fintech-uri în România în colaborare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). 

La acel moment am aflat mai multe detalii despre acceleratorul de fintech din România de la Răzvan Șuta, managing directorul acceleratorului din România. 

Mai multe informații despre Startup Wise Guys și înscrierile în programele de accelerare sub umbrela SWG puteți afla aici. 

Plug and Play Tech Center 

Plug and Play este un program de accelerare pentru startup-uri de tehnologie. Echipele acceptate în program trec prin 12 săptămâni în care învață cum să se dezvolte, în timpul programului fiind puse în legătură cu corporații alături de care să crească.

Rețeaua Plug and Play constă în peste 50.000 de startup-uri, peste 500 de corporații și sute de firme de investiții, programul fiind o punte între Silicon Valley și restul lumii.

Informații pe larg despre Plug and Play puteți afla aici. 

Rockstart

Înfiinţat în Amsterdam, în 2011, Rockstart este unul dintre primele și cele mai cunoscute acceleratoare de startup-uri din Europa.

Ariile de interes ale echipei Rockstart sunt în agritech și foodtech, precum și în energie și tehnologii emergente.

Rockstart are un portofoliu de peste 300 de startup-uri care au strâns peste 250 de milioane de euro, iar valoarea alumnilor este de peste un miliard de dolari. 

Informații pe larg despre programele de accelerare ale Rockstart puteți afla aici. 

Românii de la ENTY, un startup care face un produs dedicat problemelor de postură și care a fost premiat de Microsoft la Imagine Cup a ajuns la acceleratorul Rockstart din Amsterdam la începutul lui 2018. 

Arc by Sequoia

Din primăvara anului trecut startup-urile europene au la dispoziție un nou program de accelerare în care pot învăța să-și scaleze afacerile. Acesta este lansat de Sequoia, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din Statele Unite.

Arc va lucra cu cohorte formate din câte cel mult 20 de echipe, pe o perioadă de câte 7 săptămâni.

Startup-urile acceptate în cadrul programului vor primi o investiție în valoare dee 1 milion de dolari, vor avea acces la sesiuni de mentorat cu echipa Sequoia și de la firme din portofoliul fondului și vor avea sesiuni practice în care fondatorii vor învăța chiar de la oameni care au trecut prin procesele de dezvoltare ale unei afaceri tech.

O nouă sesiune de înscrieri pentru Arc va avea loc în prima parte a anului 2023, iar mai multe informații puteți afla aici. 

Seedcamp

Cu sediul în Londra, echipa Seedcamp ajută startup-urile aflate la început de drum, deseori devenind primul investor al acestora. Până în acest moment prin Seedcamp au trecut peste 400 de startup-uri, inclusiv 9 unicorni europeni (Revolut, Hopin, Wise, UiPath, Grover, printre ei).

Startup-urile care au trecut prin Seedcamp au reușit să strângă peste 7 miliarde de dolari în runde de investiții globale.

În 2022, Seedcamp a primit încă 37 de startup-uri în Seedcamp Nation.

Informații pe larg despre programele Seedcamp pentru 2023 puteți afla aici.

 



Citeste si