Accelerator cu investiție de 100.000 € lansat de Impact Hub Bucharest și Purpose Tech

Impact Hub Bucharest lansează Impact Creators, cel mai nou program de accelerare din portofoliu, în parteneriat cu PurposeTech, unul dintre cele mai importante fonduri de investiții pre-seed din Europa Centrală și de Est. Acceleratorul durează până în februarie 2025. Un număr de 20 de startup-uri vor fi acceptate, iar la finalul programului o echipă va primi o investiție în valoare de până la 100.000 de euro.

Impact Creators este un program de accelerare dedicat startupurilor din România și Europa Centrală și de Est, aflate în stadii incipiente de dezvoltare (very early stage, pre seed), care sunt în căutarea unor runde de investiții.

Acceleratorul se finalizează cu un Pitch Day, în urma căruia un startup are oportunitatea să securizeze o investiție de  până la 100.000 de euro, asigurată de PurposeTech.

”Pentru Impact Creators, căutăm fondatori cu un nivel extraordinar de angajament, talent și ambiție. Vrem să îi sprijinim pe acei antreprenori care sunt motivați de un puternic simț al misiunii de a face bine și, în același timp, doresc să construiască o afacere de succes, profitabilă și care poate scala la nivel internațional. Sunt încântat că lansăm acest program împreună cu prietenii noștri de lungă durată de la Impact Hub Bucharest. Sunt foarte optimist în privința ecosistemului de startupuri din România și aștept cu nerăbdare primele noastre investiții aici”, a comentat Fred Fous, Partener General al PurposeTech.

Programul este adresat antreprenorilor cu idei de afaceri care pot genera venituri, sunt scalabile prin tehnologie și au dezvoltat deja o primă versiune a produsului, cu sau fără tracțiune inițială. Sunt căutate startupuri care au idei în domenii ca sănătate, educație și sustenabilitate.

Mai multe informații despre perioada de înscrieri și de desfășurare a programului de accelerare, precum și despre costurile asociate, găsiți pe Green Start-Up.

 



Citeste si