- 11 Aprilie 2017
Acceleratorul Spherik din Cluj are 1 milion de euro pentru startup-uri tech
Startup-urile selectate vor putea accesa gratuit toate beneficiile programului, de la mentorat la spații de lucru și consultanță în dezvoltarea business-ului. Antreprenorii care doresc să beneficieze de bani și mentorat pot aplica la program până pe data de 1 mai.
”De la un an la altul am observat maturizarea echipelor care lansează startup-uri în România. La rândul său, Spherik Accelerator a evoluat odată cu piața si poate azi să ofere un pachet complet de beneficii bazat pe nevoile echipelor selectate. Vorbim aici atât de mentorat și de asistență în dezvoltarea de produse tech, cât și de acces în piață și scalare internațională. Banii pot fi, dacă vin la momentul potrivit, catalizatorul care propulsează un startup pe o traiectorie de creștere. 1 milion de euro pregătiți de investitorii noștri anul acesta au exact acest rol”, spune Dan Sturza, Managerul de Investiții al Spherik.
Cum se desfășoară programul de accelerare?Potrivit reprezentanților acceleratorului, noul program va pune mai mult accentul pe testarea în piață a proiectelor. Astfel, programul începe în luna mai, cu etapa preliminară de validare a ideilor și definire a produselor. Maxim 15 startup-uri/proiecte vor fi acceptate în această etapă. La finalul primei luni are loc o evaluare pe baza căreia vor fi selectate echipele care intră în etapa finală de accelerare. Startup-urile validate vor beneficia de sprijin adaptat nevoilor specifice de dezvoltare și lansare pe piață pentru a crește și genera venituri rapid. A două etapă se va încheia în septembrie, cu prezentări în fața unor investitori asociați programului.
Spherik Accelerator este fondat de Liberty Technology Park Cluj, Banca Transilvania, Universitatea ”Babeș-Bolyai” și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Fiind o organizație non-profit, Spherik nu ia din acțiunile fondatorilor, ci facilitează accesul la investiții pentru 3,14% din suma primită de startup-uri în primul an.
Procentul primit de la startup-uri este reinvestit în programe și contribuie la creșterea ecosistemului de profil din România. Din echipa Spherik fac parte în prezent Nina Moldovan (Președintele Spherik), Dan Sturza (Manager de Investiții), Roxana Rugină (Manager de Program), Diana Rusu (Business Development Manager), precum și cei doi asociați ai programului, Alex Burciu (ex Software Development Manager la Amazon) și Gabriel Dombri (Founder @GROWTH MARKETING Academy & CEO @Tapptitude).
Printre startup-urile din portofoliul Spherik se numără Planable (câștigătorul Startup Avalanche de la Techsylvania 2016), Printivate (start-up local achiziționat în toamna 2016 de 3DHubs), Primul Medic (platformă care permite accesul la sfaturi medicale) și Approd (aplicație de reducere a birocrației la înființarea de societăți comerciale).