- 19 Decembrie 2020
ALD Flex, soluție flexibilă de mobilitate pentru afacerile mici cu flote variabile pe termen scurt și mediu
ALD Flex oferă o gamă integrală de servicii (mentenanță completă, asigurare, anvelope, asistență rutieră) pentru utilizare pe termen scurt și mediu, variind în medie de la 1 la 24 de luni, cu o rată lunară optimizată.
O serie variată de categorii de vehicule, de la mașini compacte la vehicule utilitare ușoare, este disponibilă pentru utilizare. Autovehiculele pot fi selectate în funcție de buget, categorie, tipul de transmisie și tipul de motorizare. Flexibilitatea produsului permite încheierea contractelor după o singură lună, fără costuri de returnare anticipată.
Soluțiile flexibile de mobilitate sunt o opțiune avantajoasă pentru managerii de flote atunci când se confruntă cu gestionarea cerințelor de mobilitate pe termen redus, cum ar fi proiectele temporare, perioadele de probă pentru noii angajați sau vârfurile sezoniere. Sunt, de asemenea, o modalitate eficientă de a introduce și testa noi tipuri de mobilitate, cum ar fi vehiculele hibride.
”Contextul actual necesită o flexibilitate mai amplă în ceea ce privește soluțiile de mobilitate, care trebuie să poată susține strategiile pe termen lung ale companiilor, dar și să le ofere managerilor de flote oportunitatea de a își diversifica strategia de mobilitate. Putem spune că ALD Flex este, din această perspectivă, o ofertă all-in-one, deoarece acoperă toate nevoile cu flota auto, prin alegerea unui singur furnizor, concomitent cu optimizarea costului total de mobilitate prin maximizarea utilizării vehiculului. ALD Automotive va continua să combine soluțiile inovatoare cu tehnologia digitală, pentru a le oferi managerilor de flote cele mai avansate produse de mobilitate”, spune Shane Dowling, CEO ALD Automotive România.