Alfa Software, business în creștere cu 10% în 2020. Proiecte de 1 mil. euro implementate în sistem remote

Alfa Software, unul dintre cei mai cunoscuți furnizori de sisteme informatice de business din Transilvania, anunță o cifră de afaceri de 2,2 mil. euro, în creștere cu 10% față de anul anterior.

În ultimele luni, echipa Alfa Software și-a mutat birourile în mediul online și a lucrat pentru implementarea a peste 30 de proiecte a căror valoare depășește 1 milion de euro.

Odată cu creșterea business-ului pe cele trei verticale principale, construcții, producție și reciclare, compania își consolidează poziția favorabilă pe piața de ERP din România.

În acest sens, cele mai importante obiective pe anul în curs și pentru anul viitor sunt implementarea de module noi, Management Documente, facilități noi pe tehnologia revoluționară HTML5 pentru optimizarea proceselor economice, integrare cu IOT, sistemul bancar și E-commerce.

”Alfa Software susține companiile românești în eficientizarea proceselor de lucru prin digitalizare și oferim un instrument esențial de suport pentru organizațiile care își doresc să fie competitive și rentabile pe piață. Suntem o echipa de programatori care inovează constant pentru a construi instrumente eficiente pentru performanță în business. În această perioadă, mediul de afaceri este marcat de incertitudini și de schimbări, iar transformarea digitală a devenit vitală pentru aproape toate companiile. Chiar dacă sistemele de business există de foarte mult timp, anul acesta mizăm pe maximizarea rezultatelor prin aplicarea corectă și constanța a ERP-urilor, deoarece acesta reprezintă un sistem de bază pe calea spre transformarea digitală,” a declarat Cristian Gabriel Pavel, director general Alfa Software.

Alfa Software, una dintre primele companii românești producătoare de ERP,  a intrat în al 24-lea an de activitate. În perioada următoare, compania se va concentra pe dezvoltarea verticalelor de business din portofoliu, dezvoltarea de produse, precum și pe investiții în direcția dezvoltării echipei de programare și implementare  din Cluj-Napoca.

”Începând din martie 2020, întreaga echipă Alfa Software își desfășoară activitatea de acasă în sistem remote. Abilitatea de a livra rezultate excepționale către partenerii noștri în aceste condiții a făcut ca toate liniile noastre de business să continue să crească în această perioadă,” a adăugat Cristian Gabriel Pavel, Director General Alfa Software.

Echipa din Cluj-Napoca care este dedicată proiectelor dezvoltate pentru clienții din toată țara, este formată din peste 30 de angajați, Alfa Software dorind ca până la finalul anului să atragă noi oameni pasionați de dezvoltarea de soluții integrate de business.

Alfa Software este producătorul sistemului integrat ASiS (Alfa Software Integrated System), care funcționează online, de pe orice dispozitiv mobil (laptop, tabletă, telefon cu IOS sau Android). Soluția ASiS ERP este un sistem informatic special proiectat pentru a oferi suport tuturor sectoarelor de business dintr-o companie, prin standardizarea proceselor decizionale sau productive.

Alfa Software este o companie de IT cu capital privat românesc, cu o vechime de peste 24 de ani pe piață. Compania are sediul central în Cluj-Napoca, punct de lucru in Zalău și distribuție națională prin parteneri.

Compania este furnizor de soluții ERP simple și practice, aplicații intuitive, ușor de folosit, modulare și customizabile, care cresc randamentul business-ului prin digitalizare. Echipa de programatori care dezvoltă și implementează sistemul ASiS are experiență de peste 12 ani pe produs.

În prezent, compania are peste 600 de clienți și dezvoltă sisteme ERP pentru 5 vericale majore de business: producție, constructii, utilități, distribuție și retail. Printre principalii clienți ai companiei se numără Unicarm, Cramele Recaș, Arobs, Ortoprofil, Remat Brasov SA, Grupul Diferit, Nova Grup, Ardealul Carei, Arthema, RematHolding, Gica Import Export.



Citeste si