Analiză PwC: tendințe pe piața locală de fuziuni și achiziții. Valoarea tranzacțiilor

O analiză PwC arată că valoarea totală estimată a tranzacțiilor de tip M&A a fost de 1,8 miliarde de euro în primul semestru din 2021. În această perioadă au fost anunțate un număr de peste 80 de tranzacții anunțate.

Prima jumătate a anului 2021 confirmă că piața locală a fuziunilor și achizițiilor își continuă tendința ascendentă reluată încă din a doua jumătate a anului trecut.

”Creșterea nivelului de încredere al investitorilor, susținut de date macroeconomice încurajatoare, excesul de lichiditate din piețele financiare locale și internaționale și respectiv promovarea Bursei de Valori București la statutul de piață emergentă au dinamizat semnificativ tranzacțiile din România din acest an”, declară Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

În 59 dintre cele 83 de tranzacții centralizate de analiza PwC pentru piața de M&A din România în primele șase luni ale anului, cumpărătorul a fost un investitor strategic. Fondurile de investiții și-au sporit de asemenea interesul pentru piața locală, 16 dintre tranzacțiile anunțate având drept cumpărători fonduri de capital.

”Dincolo de reașezarea prin tranzacții a câștigătorilor crizei pandemice în peisajul concurențial al piețelor unde operează, consolidarea și polarizarea companiilor pentru a-și spori reziliența în criză au reprezentat, de asemenea, un catalizator important al tranzacțiilor realizate între jucători din același sector de activitate sau din sectoare care permit integrarea verticală și valorificarea sinergiilor”, explică George Ureche, Director, Lider M&A, PwC România.

Bursa de Valori București a devenit de asemenea o platformă notabilă pentru a atrage capital. Cele opt listări (prin oferta publică inițială sau plasament privat) înregistrate în această perioadă, ca alternativă la un proces standard de tip M&A, și supra-subscrierile din procesele de vânzare dovedesc atractivitatea în creștere a bursei locale. Cele mai importante două tranzacții au fost IPO-ul transportatorului TTS și respectiv al dezvoltatorului imobiliar One United Properties din luna iunie a acestui an, cele două listări cumulând peste 100 milioane de Euro în termeni de capital atras.

Fuziuni și achiziții - analiză pe sectoare de activitate

”Din perspectivă sectorială, tranzacțiile imobiliare au generat un sfert din piața locală de fuziuni și achiziții în valoare absolută, respectiv o cincime ca volum. În același timp, IT-ul a continuat să rămână pe podiumul participanților în  piața de tranzacții printr-un mix de listări, fund raising-uri și fuziuni & achiziții, pe fondul nevoii de finanțare și consolidare din această piață”, spune Marina Pavel, Manager M&A PwC România.

Astfel, achiziția Hermes Business Campus de către Adventum Investment Fund Management la un preț de peste 120 milioane de euro reprezintă cea mai mare tranzacție din piața locală de real estate.

Transformările privind modul de lucru al angajaților din marile corporații au fost unul dintre factorii care au impulsionat numărul de tranzacții cu clădiri de birouri care au devenit și cele mai mari tranzacții din sector.

În IT, în afară de finanțarea de serie B în valoare de 60 milioane de dolari atrasă de FintechOS, cea mai mare astfel de finanțare operată de la începutul anului în Europa Centrală și de Est, alți jucători din IT precum Gemini Solutions Inc sau Metro Systems Romania SRL au fost obiectul unor tranzacții de tip M&A de peste 20 milioane de euro.

Consolidarea pieței este vizibilă printr-o serie de alte tranzacții de mici dimensiuni (majoritatea sub 10 milioane de euro), în care companii antreprenoriale sunt achiziționate de mari conglomerate internaționale din tehnologie.

Sectorul financiar și cel al serviciilor de sănătate private și-au menținut prezența tradițională în topul sectorial al fuziunilor și achizițiilor, operațiunile locale ale Alliance Healthcare Business și asiguratorul City Insurance reprezentând cele mai mari tranzacții din aceste sectoare.

Sectoarele de transport, energie și bunuri de consum au înregistrat de asemenea o efervescență ridicată, în dorința marilor câștigători ai pandemiei de a-și consolida poziția în piață. În continuare, analiștii PwC se așteaptă ca activitatea pe zona de M&A să crească în sectoarele de energie verde și logistică.

Activitatea de fuziuni și achiziții la nivel global

Activitatea de fuziuni și achiziții la nivel global a continuat să crească în aprilie - iunie 2021, fiind al patrulea trimestru consecutiv când valoarea se situează la peste un trilion de dolari, potrivit raportului PwC Global M&A Industry Trends.

Această tendință va continua și în a doua jumătate a anului și în 2022, pe fondul cererii crescute în zona de tehnologii și inovații și a sumelor foarte mari de care dispun fondurile de investiții și companiile de achiziții cu scop special (SPAC).

”Interesul pentru tehnologii noi și inovații rămâne în prim-planul tranzacțiilor și se întrevede o creștere a competiției între investitori și o creștere exponențială a evaluărilor. Dar în același timp am putea vedea o creștere a restructurărilor și tranzacțiilor în rândul companiilor încă afectate de criza sanitară, precum companiile aeriene, operatorii de croazieră, producătorii de aeronave sau cinematografele, și care s-ar putea confrunta cu noi provocări de lichiditate, pe măsură ce guvernele încep să elimine programele de sprijin”, a spus Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner, PwC Romania. 

Tendințe în activitatea de M&A globală din prima jumătate a anului 2021 
  • Fondurile de investiții au fost implicate în 36% din toate tranzacțiile din prima jumătate a anului 2021.
  • Activitatea de tranzacționare din prima jumătate a anului 2021 a inclus un număr record de ”mega” tranzacții, foarte multe cu o valoare de peste 5 miliarde dolari.
  • Companiile de tehnologie, mass-media și telecomunicații au reprezentat o treime din toate ”mega” tranzacțiile din prima jumătate a anului 2021.
  • Valorile tranzacțiilor de pe piețele de consum s-au triplat față de nivelurile de la începutul pandemiei, pe măsură ce companiile văd în M&A o modalitate de a-și optimiza portofoliile, astfel încât să răspundă preferințelor mereu în schimbare ale consumatorilor.
  • Tranziția energetică continuă să influențeze activitate M&A din industria energiei, utilităților și resurselor, care a înregistrat o creștere a volumului și a valorilor tranzacțiilor până la la niveluri pre pandemice.
  • Industria sănătății a prezentat un interes mare pentru investitorii care au anunțat 11 tranzacții importante în prima jumătate a acestui an. Companiile, fondurile de investiții și SPAC își dispută active cu o valoare totală de aproape 130 miliarde de dolari.
  • Nouă ”mega” tranzacții, cu o valoare totală de 85 miliarde dolari, au avut loc în prima jumătate a anului în sectorul serviciilor financiare, respectiv în leasing, servicii bancare, fintech, gestionarea activelor și asigurări.
  • Trei din primele zece cele mai importante oferte din industria industria auto înregistrate în prima jumătate a anului 2021 au fost realizate de SPAC.


Citeste si