Analizezi date? Te poți înscrie la European Data Incubator, program finanțat de UE

European Data Incubator, un program finanțat prin fonduri europene, a deschis o nouă rundă de înscrieri pentru startup-uri de Big Data de pe continent.

Perioada de înscrieri este deschisă până pe data de 17 iunie, iar startup-urile pot aplica accesând acest link.

European Data Incubator (EDI) este un proiect finanțat prin programul Horizon 2020 care se desfășoară pe o perioadă de 3 ani și care oferă șansa startup-urilor de Big Data și AI din Europa să acceseze finanțări de până la 100.000 de euro dar și oportunitatea de a intra în parteneriate cu mari companii europene.

Ca și criterii de eligibilitate pentru IMM-urile care vor să aplice în cadrul European Data Incubator se numără cel privind dimensiunea echipei – să aibă mai puțin de 250 de angajați (pe an) și cel privind veniturile anuale – sub sau cel mult egale cu 50 de milioane de euro.

În cazul în care aplicanții nu au o entitate juridică, se pot înscrie cel mult 4 persoane care au rezidența într-o țară parte din Uniunea Europeană.

Potrivit organizatorilor programului, aplicanții au 3 opțiuni: să aleagă una dintre ”provocările” prestabilite și să vină cu un produs care rezolvă problema dată, să vină cu propria provocare pe care vor să o rezolve folosind resursele European Data Incubator și ale unui partener extern, sau să propună propria provocare și să o rezolve folosind propriile resurse.

Acum doi ani, românii de la MorphL au fost unul dintre cele 30 de startup-uri pe care European Data Incubator le-a ales pentru a participa în cadrul programului.



Citeste si