Angela Țiboc, co-fondator Sole Luxury Boutique & Quickmobile: despre expediții pe Kilimanjaro, Coldplay și Muay Thai

Și-a făcut un business din pasiunea pentru frumos, modă și online, iar dacă ar fi să o ia de la capăt pe drumul antreprenoriatului, ar face exact aceleași lucruri. La rubrica Antreprenor după program am stat de vorbă cu Angela Țiboc, co-proprietarul Sole Luxury Boutique și Quickmobile, despre cum se îmbină timpul liber cu afacerile făcute în familie.

A lansat, alături de soțul ei, Tudor Țiboc, retailerul IT&C Quickmobile (cu afaceri anuale de aproximativ 15 milioane de euro) – se întâmpla prin 2005 -, dar și Sole Luxury Boutique, un business specializat în produse de înfrumusețare și de lux, care a pornit ca distribuitor în 2012.

”Având în vedere că business-urile în cadrul cărora activez sunt afaceri de familie, mă bucur să pot spune că atât eu, cât și soțul meu, ne petrecem foarte mult timp împreună, atât la birou, cât și acasă”, povestește Angela Țiboc și nu se sfiește să recunoască că jobul face parte din viața ei și nu există o zi în care să nu se gândească la companie și la idei noi pe care să le implementeze pentru dezvoltarea afacerilor.

Permanent apare ceva nou pe care noi dorim să-l avem în portofoliu și, din acest motiv, implicarea continuă este necesară

I have business on my mind

Petrece cam nouă ore la birou zilnic – cel puțin atunci când nu călătorește pentru a fi prezentă la diverse târguri și evenimente dedicate industriei de luxury sau tech, adică aproape în fiecare lună – și, câteodată, ajunge chiar și la final de săptămână să se intereseze de detaliile afacerilor, fiind conectată permanent la noutățile industriei (nu-i lipsesc telefonul mobil și smartwach-ul Apple).

”Implicarea în această idee, în această afacere, a fost dintotdeauna intensă pentru că ne doream și ne dorim în continuare să fim cei mai buni și să avansăm în acest domeniu. Permanent apare ceva nou pe care noi dorim să-l avem în portofoliu și, din acest motiv, implicarea continuă este necesară. Nu ne implicăm doar pentru că trebuie, ne implicăm pentru că ne place și această dinamică am aplicat-o încă din prima zi. Probabil că acesta este și unul dintre secretele care au contribuit la evoluția afacerilor”, spune Țiboc.

Coldplay și Kindle-ul de pe noptieră

Chiar și escapadele alături de soțul său aduc un plus de inspirație pentru un suflu nou adus afacerilor. Și dacă serile sunt dedicate familiei, ”ieșim în oraș, descoperim un loc nou, vedem un film bun, reascultăm albumele preferate - piesele de la Coldplay, de exemplu, nu ne lipsesc din playlist”, sau cărților – Kindle-ul este nelipsit de pe noptieră, iar vacanța de iarnă a fost ideală pentru câteva ore bune petrecute în compania lui Marin Preda și a romanului său, Cel mai iubit dintre pâmânteni - dimineața lasă loc unui ritual bine stabilit.

”Dimineața începe de regulă cu o sesiune de jogging și o cafea de specialitate, iar săptămâna mea nu este completă fără câteva antrenamente de Muay Thai, un sport pe care l-am descoperit de câțiva ani și care mă încarcă de energie pozitivă de fiecare dată”, precizează femeia de afaceri.

Calitatea vieții este bună și există numeroase oportunități de dezvoltare profesională și aici. În plus, cred cu tărie în business-urile românești și în susținerea acestora

De altfel, sportul – chiar și cele de perfomanță – nu este un subiect străin co-proprietarei Sole și Quickmobile. În școală a practicat înotul și handbalul, vara face trekking pe munte (trekkingul este un fel de drumeție pe distanțe destul de mari, pe teren accidentat, de cele mai multe ori) și a urcat chiar și pe muntele Kilimanjaro.

Escaladare pe Kilimanjaro și călătorii exotice

”Am preluat această pasiune în urma expediției pe Kilimanjaro din 2015, când am atins vârful Uhuru  - 5.895 metri -, cel mai înalt din Africa, în cadrul proiectului umanitar Team Hope X-Challenge”, ne povestește Angela Țiboc.

Adoră călătoriile (a vizitat țări precum China, Indonezia, India, Tanzania, Taiwan) și își dorește să descopere America de Sud, și în special Brazilia, fiind atrasă atmosfera de acolo, dar și de diferențele între cultura europeană și cea sud-americană. ” Oamenii sunt mai veseli, mâncarea mai gustoasă, ai șansa să interacționezi cu persoane diferite, iar experiența tradițiilor și gastronomiei locale este unică”, explică ea. Cu toate acestea, în acest moment este convinsă că nu ar pleca vreodată din România. De ce? ”Calitatea vieții este bună și există numeroase oportunități de dezvoltare profesională și aici. În plus, cred cu tărie în business-urile românești și în susținerea acestora”. În plus, pentru că se consideră – la fel ca și soțul său – o workhollică iremediabilă, îți dorește să rămână conectată la business-urile pe care le dezvoltă pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

Planurile Sole Luxury Boutique pentru 2017

De exemplu, în acest an focusul este pus pe extinderea portofoliului de produse și branduri al Sole Luxury Boutique. ”Căutăm permanent produse noi, exclusiviste, greu de obținut din alte locuri, pe care să le aducem românilor prin intermediul magazinelor noastre”, afirmă antreprenoarea.

Pentru anul în curs ne îndreptăm atenția cu precădere către shop-ul online. Comportamentul de consum al românilor în ceea ce privește achiziția produselor de lux arată că magazinele fizice sunt, într-adevăr, un pion important, însă funcționează mai mult ca un hook

În acest moment, Sole comercializează o gamă largă de parfumuri, cosmetice, genţi, ochelari, gadgeturi și accesorii tech de lux sub branduri ca Bvlgari, Lalique, Jean Paul Gaultier, Calvin Klein, Karl Lagerfeld, Marc Jacobs, Givenchy, Guerlain, Burrbery, Cacharel, Carolina Herrera, Cartier, Thierry Mugler. Dacă retailerul a început pe zona de online, din 2014 există și magazine fizice în București, Cluj și Baia Mare.

”Pentru anul în curs ne îndreptăm atenția cu precădere către shop-ul online. Comportamentul de consum al românilor în ceea ce privește achiziția produselor de lux arată că magazinele fizice sunt, într-adevăr, un pion important, însă funcționează mai mult ca un hook – oamenii vin să vadă produsul, să se convingă de frumusețea  acestuia, însă cele mai multe comenzi se fac tot în mediul online”, mai spune Angela Țiboc.

Ajuns la încasări anuale de peste 1,5 milioane de euro, business-ul Sole este unul de pionierat.

”Știm că mulți români își găsesc inspirația în marile showroom-uri sau site-uri de specialitate din străinătate și, de multe ori, sunt tentați să achiziționeze direct de acolo fără să se gândească la dezavantajele pe care le au astfel – costuri mai mari, lipsa unei comunicări instante cu un consultant de vânzări sau a serviciilor postvânzare – servicii de service și garanție. Aceste elemente le găsesc însă în magazinele online românești și, de aceea, obiectivul nostru pe termen lung este să educăm publicul în acest sens și să încurajăm comerțul online din .ro pentru cât mai multe categorii de produse”.



Citeste si