Antreprenorii citesc: recomandări de lectură de la Cristian Munteanu

Fost antreprenor în Silicon Valley, Cristian Munteanu conduce astăzi un fond de investiții de 60 de milioane de dolari în soluțiile viitorului care pornesc din România. Cristian Munteanu are 15 ani de experiență în marketing și advertising, lucrând pentru brand-uri internaționale și coordonând proiecte în Germania, Franța, Austria și în țările din CEE. Cu mai mult de un deceniu în urmă, Cristian a ieșit din industria de marcom și a intrat în lumea startup-urilor de tehnologie.

În aprilie 2024, Early Game a lansat un nou fond de investiții in valoare de 60 milioane de euro, Early Game Fund II. Până în acest moment, din noul fond au fost realizate 4 investiții, în startup-uri cybersecurity, AI și healthtech.

Peste 2 milioane și jumătate de oameni din întreaga lume folosesc în fiecare zi produsele și serviciile companiilor în care Early Game Fund I a investit, fie că vorbim despre părinți care țin legătura cu profesorii copiilor lor în 2400 de școli prin Kinderpedia, turiști care folosesc Questo în peste 500 de orașe din lume, angajați ai peste 200 de mari corporații care au acces la informații prin Druid sau care folosesc în teleconferințe MeetGeek în peste 100 de țări și 30 de limbi.

”Am început să citesc destul de devreme, la 5 ani, când sora mea a intrat la școală în clasa întâi și eu stăteam lângă ea când își făcea lecțiile. Aveam destule cărți în casă, dar nu cărți de copii, așa că până să ajung și eu în clasa întâi am citit “Cei trei mușchetari”, cea mai mare parte din cărțile lui Jules Verne și multe alte romane. În clasa a doua m-am mutat la altă școală pentru un an. În acel an am locuit la bunicii din partea mamei, iar tataia avea și mai multe cărți. Atunci am citit colecțiile “1001 de nopți” și “Povești nemuritoare”. Nu mi-au plăcut în mod deosebit, dar nu am vrut să las un lucru neterminat, așa că le-am citit pe toate”, ne-a spus Cristian Munteanu despre primul său contact cu lectura. 

Ce întrebare tare! Nu îmi mai amintesc care a fost prima carte, dar știu că printre primele au fost niște cărți de copii foarte vechi, rusești (eram mic, aveam vreo 6 ani). Țin minte, spre exemplu “Timur și baietii lui”. La fel, “Alexandr Suvorov”, biografia generalului rus, scrisă de Serghei Grigoriev și publicată în 1953 la Editura Tineretului (știu exact pentru că am recitit cartea anul trecut). Acum, când stau să mă gândesc, nu știu de ce aveam atâtea cărți rusești în casă. 

Nu am un ritual de lectură. Citesc oriunde, oricând, doar că nu mai văd atât de bine și acum trebuie să îmi pun ochelari de lectură… De citit citesc în fiecare zi, probabil echivalentul a vreo 200 de pagini – doar că citesc emailuri și mesaje, articole, postări, nu neapărat cărți. Am citit foarte mult până în primii ani de facultate (am făcut Facultatea de Litere). Citeam 200 de cărți pe an și aveam niște caiete în care notam titlurile cărților, editura și numărul de pagini).

În facultate am citit mult până m-am angajat (în presă, primul job l-am avut la “Dilema”). Ca student citeam tot felul de lucruri: de la prefațe de dicționare până la poeți români pre-pașoptiști sau post-moderni.

Am fost fondator al cercului de teorie literară din facultate și participam la cenaclul lui Cărtărescu și la Cafeneaua critică a profesorului Nicolae Manolescu. Dar de vreo 15 ani nu mai citesc ficțiune și nu mai citesc în limba română. Iar numărul cărților citite pe an a scăzut mult. 

Îmi plac cărțile fizice, dar am și un Kindle care este foarte practic. Niciodată audiobooks. 

Cea mai recentă carte bună pe care am citit-o este “The Power Law” a lui Sebastian Mallaby.

Am multe cărți preferate, de toate felurile, unele bune, altele nu neapărat capodopere literare, dar, dintr-un motiv sau altul, cărți care au lăsat o urmă asupra mea de-a lungul anilor.

Dacă ar fi să fac un top, pe locul întâi ar fi, de departe, seria “Dune” a lui Frank Herbert. Este, pur și simplu, una dintre cele mai bune cărți scrise vreodată. Este o carte SF, dar și un tratat de istorie a religiilor, de politică externă, de filozofie, de strategie. O carte complicată care nu poate fi exclusiv alocată unui gen.

Mergând ani în urmă, vreo 25 as spune, m-a impresionat “Martin Eden” a lui Jack London. Nu e o carte “mare”, dar pentru momentul în viață când am citit-o, a însemnat mult pentru mine. Este o carte despre formare, despre munca obsesivă, despre ambiție, despre cum e să descoperi că miza pe care ai urmărit-o întreaga viață nu merită de fapt efortul.

Iar la final, personajul principal, acum un intelectual celebru, își alege moartea, cu calm, conștient, asumat: se aruncă noaptea în apa oceanului, de la bordul unui vas.

Mergând și mai mult în urmă, eram în clasa a 8-a și am primit ca premiu la școală o carte de Nietzsche: “Aforisme și scrisori postume”. Era o carte cu copertă albastră, publicată de editura Humanitas. Nu mai auzisem niciodată de Nietzsche – nici nu știam cum se pronunță. Am citit jumătate de carte pe drumul spre casă. Apoi, în vara aceea, am citit cam tot ce a scris Nietzsche. 

Am multe cărți pe care le-am cumpărat, dar pe care nu am avut timp sau energie să le citesc. Spre exemplu, am început de vreo trei ori “Technological Revolutions and Financial capital – The Dynamics of Bubbles and Golden Ages” a Carlotei Perez. Poate reușesc să o citesc totuși anul ăsta. La fel, poate reușesc să citesc și “The House of Rothschild” în două volume, de Niall Ferguson. 

Cartea care m-a ajutat cel mai mult, atât în business cât și în viață, este “Dune”. Pentru mine a fost o carte formatoare. Am citit-o târziu, în liceu, dar cred că a fost momentul cel mai potrivit. Dacă o citeam la 7 ani probabil ca aș fi înțeles altceva din ea; dacă o citeam la 30 de ani, probabil că ar fi fost prea târziu.