- 8 August 2018
Șeicii invită startup-urile românești să facă afaceri în Dubai. Aplicații deschise pentru Dubai Future Accelerator
Dubai Future Accelerator deschide programul de aplicații care își propune să facă legătura între cele mai inovatoare idei din toată lumea din domeniul tehnologiei și provocările prezente ale 12 parteneri guvernamentali din Dubai, printre care Poliția, Autoritatea de Transport și Drumuri, Autoritatea pentru Apă și Electricitate, compania de transport aerian Emirates Airlines.
Finaliștii vor beneficia de un program intensiv de 9 săptămâni care va include sesiuni de mentorat, colaborarea cu organizații publice și private de nivel înalt. Câștigătorii competiției vor primi la final sprijin pentru implementarea proiectelor propuse. Aplicațiile pot fi trimise până pe 12 august la https://dubaifutureaccelerators.com/en/challenges-info/.
În timp ce Dubai pare o destinație de afaceri destul de îndepărtată pentru români, în ultimii ani cele mai importante acceleratoare de startup-uri, precum Techstars, și alte companii cu activități în domeniul tehnologiei de ultimă generație și inovației s-au îndreptat către această țară.
Tehnologii pentru viitorÎn linie cu angajamentul național de a deveni un lider global în domeniul inovației până în anul 2071, Dubai a instituționalizat acest deziderat prin înființarea Ariei 2071, un ecosistem fizic și digital dinamic care funcționează sub coordonarea Dubai Future Foundation, localizat în aceeași clădire unde își desfășoară activitatea și Guvernul din Dubai.
Întreg spațiul funcționează ca un hub deschis care pune la dispoziție oportunități de colaborare între marile companii, startup-uri și reprezentanți ai sectorului public care sunt astfel încurajați să împărtășească idei și exemple de bune practici pentru a rezolva provocările viitorului prin noi tehnologii.
Dubai Future Accelerator, un program inițiat în 2016 de Dubai Future Foundation, caută acum parteneri pentru cea de-a 5-a grupă care să aducă plus valoare prin inovație în diverse domenii cu impact direct în viața de zi cu zi precum siguranța cetățenilor, management-ul apei și al deșeurilor, mobilitate urbană. În urma primelor 4 ediții au fost semnate 110 memorandum-uri de colaborare (Memorandums of Understanding - MOUs) între companiile câștigătoare și entitățile guvernamentale din Dubai.
În acest context, companiile, antreprenorii și startup-urile din România sunt invitati să se alăture acestei competiții de idei și să concureze cu alți actori internaționali până duminică, 12 august. Cei selectați vor intra într-un proces prin care vor afla mai multe detalii direct de la partenerii instituționali, vor dezbate pe marginea soluției propuse, vor defini și vor prezenta proiectul în fața factorilor relevanți de decizie, vor dezvolta proiectul într-o formă finală în urma feedback-ului primit din partea entităților guvernamentale, iar câștigătorii vor semna înțelegeri contractuale care le vor oferi capacitatea concretă de implementare.
“Dubai Future Accelerators este o inițiativă revoluționară care aduce împreună entități guvernamentale și companii de ultimă generație din toată lumea pentru a dezvolta soluții care să îmbunătățească practicile guvernamentale și, în consecință, viața oamenilor”, explică Saeed Al Falasi, Director Executiv al Platformei Viitorului la Dubai Future Foundation.”
”Am fost martorii unei creșteri consistente a numărului de aplicanți din Europa de Est care au o experiență validată prin rezultate în domeniul tehnologiei și inovației și suntem încrezători că prin relația noastră cu reprezentanți TPS Engage vom atrage și talente din România în Dubai”, completează Saeed Al Falasi.
Bogdan Savonea este câștigătorul ediției din 2017 a competiției internaționale Techstars desfășurate la Dubai. El lucrează în Aria 2071 de aproximativ 6 luni pentru a-și dezvolta planul afacerii premiate - TPS Engage – o idee care își propune să democratizeze utilizarea panourilor publicitare digitale din întrega lume.
”Simplul fapt de a fi prezent în Aria 2071 dă posibilitatea unui startup de a se conecta pe loc cu entități publice și private de top. Acest lucru este esențial pentru scurtarea etapei de „rollout” pentru un start-up. Multiculturalitatea mediului este extraordinară pentru a-ți testa ideea din cât mai multe unghiuri, oferindu-ți, în același timp, și sprijin 100% pentru a o dezvolta. Este, de asemenea, un loc foarte bun pentru afaceri pentru că ai la îndemână aceste contacte de top și poți ajunge să semnezi un contract după o discuție la cafea în care descoperi că ideea ta se potrivește perfect cu nevoia unei companii cu care te-ai intersectat acolo. Nu în ultimul rând, ai acces direct la know-how-ul marilor corporații precum EY, Microsoft, IBM etc., ei fiind colegii care împart același spațiu cu tine. Mediul de lucru, comunitatea și perspectiva de acolo sunt lucruri de neprețuit care m-au ajutat să îmi definesc modelul de dezvoltare pentru TPS Engage, pe lângă sprijinul financiar concret care mi-a fost de un ajutor imediat. Întreaga experiență este una care îți schimbă viața și îți formează mintea pentru viitor și o recomand cu toată încrederea oricărui start-up sau proiect antreprenorial care vrea să accepte provocarea!”, spune Bogdan Savonea, CEO & co-fondator TPS Engage.
Dubai Future Accelerator - înscrieri deschiseAplicațiile pentru competiția Dubai Future Accelerator pot fi trimise până duminică, 12 august 2018 accesând link-ul https://dubaifutureaccelerators.com/en/challenges-info/. Pentru cei selectați în urma evaluării propunerilor trimise, toate cheltuielile legate de transport și cazare pe perioada celor 9 săptămâni de incubare vor fi suportate integral de către organizator.
Dubai Future Accelerators facilitează parteneriatele între antreprenori, organizații din sectorul privat și entități guvernamentale pentru a găsi împreună soluții. Dubai Future Accelerators a fost lansat în 2016 de către șeicul Hamdan bin Mohammed bin Rashid al Maktoum, Prințul Coroanei din Dubai și Președinte al Dubai Future Foundation sub directivele Majestății Sale Sheikh Mohammed bin Rashid Al Maktoum, Guvernatorul Dubai.
Misiunea acestui program este de a imagina, proiecta și crea prin forme colaborative soluții pentru viitor. Acesta face legătura între organizații din sectorul public și privat orientate înspre viitor și start-up-uri folosind orașul Dubai ca un teren de testare ale soluțiilor comune pentru provocările locale și globale de mâine.