- 23 Septembrie 2019
Apple premiază 2 ingineri români, parte a comunității Digital Nation
Cei doi specialiști IT, activi în sfera cloud și securitate cibernetică, au descoperit o funcție nesecurizată în softul iOS și au raportat-o direct producătorului.
Funcția, folosită atunci când consumatorii utilizau smart watch-ul pe post de walkie-talkie, a fost blocată imediat de Apple la nivel global, și adresată în urma sesizării.
Marius Boeru, System Architect și colegul acestuia (care a dorit să-și păstreze anonimatul), Senior Developer, au recreat condițiile și secvențialitatea necesare pentru a reproduce vulnerabilitatea și au comunicat-o gigantului american.
Ei lucrează în sfera IT în București de peste 14 ani și în timpul liber își dedică eforturile proiectelor de digitalizare din comunitatea Digital Nation. Cei doi tehnicieni lucrează din România pentru clienți internaționali și au făcut parte din echipa care a dezvoltat primul serviciu de cloud din țară.
Acesta este doar unul din multele exemple din ultimii ani în care IT-iștii români se fac remarcați prin abilități tehnice peste medie. În materie de forță de muncă, România este un exportator important de personal tehnic specializat, în Europa și peste ocean. Faptul că țara noastră este căutată local de dezvoltatorii software internaționali pentru forța de muncă competentă și de încredere e deja binecunoscut.
Mai mult decât să demonstreze o dată în plus competențele extraordinare ale inginerilor români, cazul Apple este un exemplu foarte bun pentru ceea ce înseamnă bunele practici și “colaborarea” din sfera tech. Digital Nation susține spiritul pro-activ al membrilor săi, orientat către rezolvarea problemelor. Dincolo de interese personale, obiective proprii și agende individuale, IT-ul trebuie sa fie un exemplu pozitiv de promovare a mentalității de creștere si dezvoltare, în mod colaborativ.
În acest scop, Digital Nation a decis înființarea unui poligon de cybersecurity românesc, alături de compania de securitate CyberWall și de inginerii implicați în cazul Apple. Specialiștii IT își propun închegarea unei echipe și formarea unui cyber range, care să verifice periodic integritatea și siguranța soluțiilor folosite de consumatorii finali români. Totodată acesta ar trebuie sa ii ajute pe informaticienii români să se specializeze aplicat în măsuri și testări de securitate tech.
Echipa va constitui poligonul până la finalul acestui an și își propune testarea în primă fază a sistemele și device-urile Apple. Inițiativa este o oportunitate de dezvoltare pentru toți IT-iștii care sunt atrași de sfera cybersecurity dar care, poate din cauza limitărilor de infrastructură și de terminale, nu au avut încă șansa sa acumuleze experiență în domeniu.
Digital Nation îi invită pe inginerii români pasionați de securitate să se alăture inițiativei sale și a Cyberwall atrăgând atenția că, atunci când sistemele statului sau ale producătorilor ne lasă vulnerabili sau ne lipsesc de privacy, societatea civilă în sine își poate asuma rolul de watch-dog.
Comunitatea nu este la prima încercare de a-și oferi expertiza în probleme tehnice. În cursul lunii iunie, când spitalele românești au fost ținta atacurilor informatice, Digital Nation a constituit o echipă specializată în securitate cibernetică care a intervenit prompt.
Comunitatea desfășoară programe de supra-specializare în securitate cibernetică din 2018, ajutându-i pe inginerii de sistem să se specializeze în cybersecurity și să își folosească talentul constructiv în dezvoltarea pieței care ne construiește viitorul. Anul acesta Digital Nation a inițiat în premieră programe de dezvoltare digitală pentru începători împreună cu cei de la Google. Acestea au o structură online și sunt disponibile gratuit tinerilor participanți.
Foto - de la stânga la dreapta: Paul Apostol, Marius Boeru și Lucian Ghindă
Sursă foto: Miluță Flueraș