Aproape 1.000 de parteneri și 800.000 de produse pe marketplace-ul CEL.ro

Corsar Online, compania care administrează magazinul online CEL.ro, anunță că marketplace-ul lansat în primăvara anului 2018 a ajuns la 950 parteneri înregistrați și 800.000 de produse listate de parteneri.

Marketplace-ul a fost lansat în luna martie a anului 2018, iar pentru dezvoltarea platformei s-au investit 500.000 euro, fonduri destinate echipamentului și a tehnologiei software, dezvoltarea fiind realizată intern cu ajutorul propriei echipe a companiei. Printre principalele avantaje pe care le au partenerii care se înregistrează sunt accesul imediat la un număr mult mai mare de potențiali cumpărători fără investiții suplimentare în marketing, programare sau logistică cât și lipsa unor costuri fixe, partenerul plătind doar un comision atunci când un client face o achiziție.

Retailerul online anunță că încă de la stadiul de dezvoltare a marketplace-ului, obiectivul a fost de a oferi partenerilor o platformă ușor de folosit și înțeles, cu minime cunoștințe tehnice, dar și comunicare constantă, prin aprobarea instantă a contului de Marketplace și semnarea rapidă a contractului.

”Dorim să ne asigurăm că experienţa în marketplace este una impecabilă atât pentru client, cât şi pentru vânzător. În acest sens asistăm și supervizăm toată experienţa clientului, verificăm mail-urile aferente tranzacţiei, îi anunţăm când comanda a fost facturată, când va fi livrată și cerem feedback asupra experienței clientului’’, declară CEO-ul companiei Corsar Online, Tiberiu Pop.

Marketplace-ul a adus venituri de 10.000.000 de lei din cele peste 30.000 de comenzi înregistrate de la lansarea platformei. În prezent, pe platforma magazinului online se pot găsi 1.300 de categorii de produse, iar cele mai importante creșteri de vânzări se regăsesc la categorii precum casa și grădină, accesorii telefoane, mobilă, fashion și cosmetică, bricolaj și articole sportive.

Marketplace-ul CEL.ro reprezintă o oportunitate rapidă, simplă și eficientă de a comercializa produse pe site-ul www.cel.ro și se adresează atât comerciantilor online și offline, cât și importatorilor sau producătorilor. Platforma permite furmizorilor să își stabilească singuri condițiile comerciale, taxele de livrare, poltitica și taxele de retur, dar și prețurile.

CEO-ul CEL.ro, Tiberiu Pop, declară că platforma Marketplace reprezintă o direcție principală de creștere pentru companie, acesta afirmând că efectul platformei se simte pe doua planuri: diverisifică experiența de cumpărare pentru clienții CEL.ro și contribuie la dezvoltarea pieții de e-commerce din România.

Pentru anul 2019, retailerul online își propune ca obiectiv să înregistreze încă 4.000 de comercianti noi, care să aducă peste 2 milioane de produse, iar în acest sens își va concentra toate eforturile pe procese, fluxuri și automatizări suplimentare, ajutându-i pe parteneri să vândă mai mult.

CEL.ro nu este singurul retailer local care a lansat și un marketplace. eMAG are un marketplace deschis încă din 2016, în urma unei investiții în valoare de 2 milioane de euro. Platforma eMAG Marketplace oferă produse din game diferite și lasă posibilitatea fiecărui magazin partener să îşi stabilească singur condiţiile comerciale, taxele de livrare, politica și taxele de retur, precum şi preţurile.



Citeste si