- 31 Mai 2023
AROBS își dublează veniturile și cifra de afaceri în primul trimestru din 2023
”Veniturile înregistrate în primele trei luni din 2023 depășesc estimările din bugetul de venituri și cheltuieli la nivel consolidat, cu 25%, iar profitul net normalizat depășește cu 13% bugetul aferent primelor trei luni din 2023. Primul trimestru a dat tonul unui an 2023 pe care îl dorim a fi de mare succes. Creșterea înregistrată la nivelul cifrei de afaceri consolidate are la bază mai multe surse, una dintre ele fiind cea organică, + 35% a principalei companii din Grup – AROBS Transilvania Software – care continuă să performeze extrem de bine, atât în zona de servicii software, cât și la nivel de produse. O creștere importantă a fost adusă de specializarea Sisteme Integrate din cadrul AROBS Systems, companie care reprezintă linia de business responsabilă cu implementarea serviciilor hardware și software, precum și a produselor software pentru autoritățile contractante din sectorul public. Colegii noștri au contribuit cu 27 de milioane lei la cifra de afaceri aferentă primului trimestru din 2023”, spune Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.
Potrivit acestuia, începutul lui 2023 a fost unul dinamic în ceea ce privește zona de tranzacții M&A, un pilon esențial al strategiei de dezvoltare a companiei.
”Acestea ne permit să ne diversificăm portofoliul de servicii și produse și să creștem competitivitatea grupului nostru în domeniul tehnologiei la nivel național și global. Companiile atrase în Grup în primele trei luni ale anului, CDS GPS, SYDERAL Polska și entitățile din Republica Moldova, AROBS Software și TrackGPS, reprezintă o sursă importantă a creșterii din T1 2023 și contribuie la creșterea amprentei geografice ale afacerii și a diversificării serviciilor și produselor noastre”, afirmă reprezentantul AROBS.
Rezultatele financiare ale AROBS aferente primului trimestru din 2023 includ performanța financiară a SYDERAL Polska, începând cu luna februarie 2023.
Compania din Polonia a fost achiziționată la finalul lunii ianuarie a acestui an. De asemenea, tot începând cu luna februarie 2023, sunt incluse în consolidare și rezultatele celor două entități din Republica Moldova, AROBS Software și TrackGPS by AROBS, achiziționarea acestora fiind finalizată de AROBS la începutul aceleiași luni.
În ceea ce privește cifra de afaceri la nivel consolidat, în primele trei luni din 2023, serviciile software au contribuit cu 66%, sistemele integrate cu 21%, în timp ce produsele software au contribuit cu 13%.
Sistemele integrate reprezintă una dintre direcțiile noi de diversificare in grup, compania AROBS Systems fiind responsabilă cu implementarea soluțiilor hardware și software pentru autorități contractante din sectorul public.
Această companie are o echipă formată din profesioniști în domeniul digitalizării sectorului public, iar ca expertiză tehnică acoperă integrarea de sisteme complexe și tehnologii ORACLE, HP, DELL și Microsoft.
În primul trimestru din 2023, AROBS Systems a finalizat un proiect de achiziție de soluții hardware și software, destinată consolidării bazelor de date necesare funcționării componentelor Sistemului Informatic Integrat Vamal, generând astfel 21% din cifra de afaceri a Grupului AROBS.
În 2023, AROBS vizează o cifră de afaceri de 421,3 milioane de lei, o creștere cu 40% față de 2022, EBITDA de 74,2 milioane de lei, +12%, și un profit net de 45,2 milioane de lei, o apreciere cu 5% comparativ cu 2022.
Rezultatele înregistrate în primele trei luni din 2023 depășesc bugetul estimat de companie pentru această perioadă.
Astfel, cifra de afaceri înregistrată este cu 25% peste estimările companiei pentru primul trimestru al anului, EBITDA normalizată +20%, iar profitul net normalizat, de 19,3 milioane de lei, este cu 11% peste profitul net normalizat bugetat pentru primele trei luni din 2023.
EBITDA și profitul net normalizat exclud efectul non-cash generat de programele de Stock Option Plan (SOP) pe care AROBS le implementează la nivelul companiilor din grup și al amortizării fondului comercial generat din activitatea de M&A.
”Încă de la publicarea rezultatelor aferente pentru anul 2022, am ales să prezentăm si EBITDA normalizată și profitul net normalizat deoarece acestea oferă tuturor actorilor implicați, de la angajați la investitori, o perspectivă mai precisă asupra performanței și eficienței operaționale la nivel de grup, excluzând fluctuațiile determinate de programele SOP implementate de AROBS la nivelul tuturor companiilor și de amortizarea fondului comercial,” a declarat Bogdan Ciungradi, CFO AROBS Grup.
”Programul SOP se află la a treia versiune în AROBS, și a fost extins și la alte companii din Grup. Astfel de programe, deși pot genera variații pe termen scurt în rezultatele financiare, reprezintă un angajament puternic față de dezvoltarea noastră pe termen lung, prin motivarea și retenția colegilor noștri”, a adăugat Voicu Oprean.
Conducerea AROBS estimează că la nivel global solicitările pentru servicii și produse software vor continua să fie pe un trend ascendent, companiile și organizațiile având nevoie, în continuare, să își digitalizeze procesele.
Pentru a performa pe o piață competitivă, industria de dezvoltare software necesită constant acces la resurse excelente, în număr tot mai mare. De asemenea, compania consideră că în zona de produse software, precum management de flotă, optimizarea afacerilor, plăți digitale, soluții HR, implementarea proiectelor de digitalizare în sectorul public, piața va înregistra în continuare creștere, pe fondul provocărilor și contextului economic și social din ultimii ani.
AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de 880 de milioane de lei.