- 6 Septembrie 2023
Ascendia, profit de peste 700.000 lei în S1 2023 din soluții de învățare și biblioteci virtuale
”În prima jumătate a anului, ne-am concentrat pe extinderea departamentul de marketing și vânzări și am lucrat intens la captarea oportunităților din piața în care activăm. Prin urmare, suntem mândri că am înregistrat cel mai bun prim semestru din istoria noastră, atât în ceea ce privește cifra de afaceri, cât și profitul net. De asemenea, în legătură cu cifra de afaceri, în ultimii trei ani am înregistrat o rată anuală compusă de creștere - CAGR - de 117%. Începând cu anul acesta, pentru noi s-a deschis o nouă piață la nivel intern în contextul PNRR. Anticipăm venituri importante până la finalul anului 2025, prin numeroasele linii de finanțare ale programului, în cadrul cărora serviciile și produsele companiei vor putea fi achiziționate de varii beneficiari publici dar și privați,” a declarat Cosmin Mălureanu, cofondator și CEO al Ascendia.
Veniturile din primul semestru al anului 2023 ale Ascendia s-au bazat în special pe încasările de la companii mari și din încasările aferente proiectului Edulib (Biblioteca Virtuală). Edulib va aduce copiilor și cadrelor didactice din România instrumente moderne pentru învățarea online.
Pentru a doua jumătate a anului, compania preconizează că solicitările de servicii în zona de e-learning vor continua să fie la un nivel ridicat, iar echipele de vânzări și marketing lucrează intens la promovarea acestora, fiind axate în principal pe atragerea de clienți din sectorul privat, care reprezintă nucleul afacerii Ascendia.
În același timp, având în vedere sumele tot mai mari de bani direcționate la nivelul sectorului public către educație, precum și succesul așteptat în cazul Edulib, Ascendia are în vedere înființarea unei divizii suplimentare dedicate achizițiilor publice pentru a crește în continuare rezultatele cu mai multe proiecte de tip one-off în sectorul public, precum Edulib.
Produsele Ascendia includ LIVRESQ, un editor de conținut e-learning și CoffeeLMS, un Learning Management System (LMS) pentru companii.