Autonom și iTrade Integrated Systems oferă leasing de produse electro-IT pentru IMM-uri

Autonom Equipment Lease, parte a Autonom Group, și iTrade Integrated Systems, au încheiat un parteneriat cu scopul de a facilita utilizarea echipamentelor electro-IT de către companii, prin intermediul serviciului de leasing operațional.

Acesta se adresează antreprenorilor care își doresc să acceseze mai ușor sau să reînnoiască echipamentele pentru angajați, fără să-și blocheze resursele de capital în achiziția de active.

”Ne dorim să contribuim la creșterea companiilor mici și mijlocii. Din ce în ce mai mulți antreprenori preferă serviciul de leasing operațional pentru utilizarea activelor necesare business-ului, în detrimentul achizițiilor. Închirierea echipamentelor reprezintă soluția optimă pentru un cash flow previzibil, deoarece rata este fixă pe toată perioada contractuală (între 12 și 60 de luni), pentru deducerea integrală a ratei lunare și pentru a evita blocarea capitalului în active,” a declarat Mihaela Mihai, Manager Autonom Equipment Lease.

”Acest parteneriat întărește linia de business pe care vrem să o continuăm în următoarea perioadă. Companiile din România ajung tot mai mult să folosească metode de finanțare ca în Vest, pentru a-și eficientiza cash flow-ul și pentru a-și moderniza și actualiza instrumentele de muncă. Cifra de afaceri pe primul semestru a fost de peste 20 de milioane de lei, cu 7 milioane mai mult față de aceeași perioadă din 2020. Pentru serviciile de finanțare, cererile au crescut în 2021 cu aproximativ 40%,” a declarat Cristian Teodorescu, cofondator iTrade.

iTrade a avut o creștere de peste 50% a cifrei de afaceri, în primul semestru din 2021 față de anul precedent, o mare parte datorită avansului cererii de produse electro-IT premium accesate prin leasing operațional. În topul preferințelor clienților au fost produsele Apple - telefoane, laptopuri, tablete, si accesorii.

Serviciile suplimentare oferite, respectiv garanție extinsă, livrare rapidă, service, buy-back, asigurare, au cunoscut de asemenea o creștere spectaculoasă.

”În cazul leasingului operațional, avantajul este că firmele pot închiria echipamentele de care au nevoie pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani, rata este deductibilă fiscal și pot fi schimbate cu o variantă îmbunătățită. În România, cultura leasingului operațional pentru produsele electro-IT a prins un avans semnificativ de la începutul pandemiei, când toate companiile au fost nevoite să achiziționeze laptopuri pentru angajații care lucrează de acasă. Această cheltuială neprevăzută a fost o povară prea mare pentru multe firme, în special cele mici și mijlocii, și atunci au apelat la această soluție.  Companiile au realizat care le sunt beneficiile– e mai rentabil să închiriezi, costurile fiind deductibile. În urma acestui parteneriat, estimăm pentru anul următor o creștere de 25-30% pentru serviciile de leasing operațional,” a explicat Andrei Dumitrel, cofondator iTrade.



Citeste si