Avenir Telecom: cel puțin 3 accesorii cumpărate la fiecare smartphone nou

Divizia locală a companiei franceze Avenir Telecom, unul dintre cei mai mari distribuitori de telefoane, accesorii pentru telefoane mobile și servicii de telecomunicații din România, a înregistrat anul trecut o creștere de peste 50% a cifrei de afaceri pe segmentul de distribuție.

Creșterea fost generată de extinderea portofoliului de produse cu noua linie de accesorii sub brandul Celly, noi telefoane și accesorii Energizer, dar și de parteneriatul cu Samsung, prin care distribuie accesorii Samsung și operează magazinul Samsung Experience Store, din zona comercială Băneasa, redeschis la finalul anului 2018.

Anul trecut a fost unul bun pentru Avenir Telecom, cu o cifră de afaceri în creștere cu peste 20% și o rată de profitabilitate rezonabilă. Am avut o evoluție bună a vânzărilor de accesorii pentru telefoane mobile, pe fondul dezvoltării pieței și al unui interes crescut al utilizatorilor pentru produse de calitate, certificate, durabile. Ne așteptăm ca ritmul să se mențină și în perioada următoare, iar zona de distribuție va rămâne ca direcție strategică în viitor și, implicit, va atrage mai multe resurse interne, inclusiv de personal”, spune Costin Soare, director general Avenir Telecom.

Anul trecut, piața locală de accesorii pentru telefoane mobile a depășit 20 de milioane de unități, în condițiile în care numărul de smartphone-uri vândute a fost de aproape 4 milioane, fiecare nou telefon generând achiziția a cel puțin 3 accesorii. La acestea se adaugă și telefoanele mobile deja existente în piață, care generează achiziții suplimentare de accesorii, precum folii și carcase de protecție.

Prețul mediu al smartphone-urilor a depășit 1.000 de lei

În 2019, prețul mediu al unui smartphone a depășit 1.000 de lei, ajungând deja la un nivel destul de ridicat pentru piața din România. Creșterea prețului mediu al telefoanelor inteligente a angrenat o cerere mai mare și vânzări în creștere pentru accesorii originale, din portofoliul producătorilor de telefoane.

”Românii și-au dorit anul trecut smartphone-uri de o calitate mai bună, produse de branduri renumite pe piață, dar și accesorii făcute de producătorii consacrați din acest domeniu sau de cei de telefoane mobile, mai ales în ceea ce privește zona de protecție și fashion. Vânzări mai mari am avut și pe segmentele de încărcare și conectivitate. De asemenea, în 2019, o categorie aparte a fost cea a căștilor, tendința aici fiind, în continuare, de majorare a vânzărilor, pe fondul creșterii în popularitate a platformelor de streaming de muzică și de conținut online video plătit,  și a interesului pentru podcasturi”, mai spune Costin Soare.

Comportamentul de consum al utilizatorilor de tehnologie portabilă se schimbă deja de câțiva ani. Utilizatorii își doresc performanțe mai bune ale device-urilor, în acord cu evoluția tehnologică și sunt dispuși să investească sume mai mari în dispozitivele achiziționate, care să le ofere acces la caracteristici de ultimă generație. Acest lucru atrage după sine și investiții mai mari pentru accesorii, în special pe segmentele de protecție, încărcare și audio.

Avenir Telecom este unul dintre cei mai mari distribuitori de telefoane, accesorii de telefoane mobile şi servicii de telecomunicații din România și subsidiara locală a grupului francez Avenir Telecom SA, unul dintre cei mai mari distribuitori de echipamente și servicii de telecomunicații din Europa și producătorul și distribuitorul accesoriilor şi telefoanelor Energizer.

În România, Avenir Telecom operează unul dintre cei mai mari retaileri GSM, Internity, cu o rețea de magazine extinsă la nivel național.



Citeste si