Banca Transilvania: creştere susţinută a finanţărilor, volumului tranzacţiilor şi a operaţiunilor la jumătatea lui 2021

În primele 6 luni ale anului în curs, Banca Transilvania a finanţat consistent atât populaţia, cât şi companiile, a crescut volumul operaţiunilor şi a generat valoare pentru clienţii şi acţionarii săi.

”Este o perioadă de relansare a României, iar Banca Transilvania a contribuit din nou, crescând finanţările şi volumul operaţiunilor peste media pieţei. Suntem banca românilor, procesăm un volum de operaţiuni vital pentru economie şi avem peste 7 milioane de români acţionari direcţi şi indirecţi. Suntem optimişti în legătură cu dezvoltarea economiei şi a ţării, aşa încât punem umărul la continuarea creşterii lor şi la reducerea decalajelor faţă de Vestul Europei”,  declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

Banca Transilvania a contribuit în ultimii cinci ani la bugetul de stat cu taxe şi impozite de peste 2,7 miliarde de lei, direct şi indirect, din care 712 milioane lei au fost în 2020.

Banca Transilvania, rezultatele financiare la 30 iunie 2021

Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la 115,3 miliarde lei la finalul semestrului întâi din acest an, creditele crescând până la 44,4 miliarde lei. Depozitele clienţilor au ajuns la 97,2 miliarde lei, din care 65,9 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 31,3 miliarde lei, ale persoanelor juridice. Eficienţa operaţională a băncii se păstrează la nivel confortabil şi este de 46,7%.

Profitul net consolidat al Grupului BT este de 1.015,5 milioane lei, din care cel al băncii este de 901 milioane lei. Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu peste 114 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT.

Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 3,47% la 30 iunie 2021. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 148%. Solvabilitatea băncii fără profitul primelor şase luni din acest an este de 21,83%, iar cu profitul inclus este de 23,54%.

Costul riscului pe perioada primului semestru din 2021 a fost de 0,5%. În şase luni din 2021, soldul provizioanelor a crescut cu 9,2% ajungand la 3,485 milioane lei, comparativ cu soldul de la finalul anului 2020 (3,190 milioane lei).

Finanţarea şi susţinerea românilor în primele șase luni

  • În perioada ianuarie – iunie 2021 Banca Transilvania a acordat peste 114.000 de împrumuturi companiilor şi persoanelor fizice. Cele pentru companii sunt în valoare de 4,8 miliarde lei. Banca are aproximativ 3,14 milioane de clienţi retail, aproape 360.000 de clienţi IMM & Micro şi aproximativ 11.000 de clienţi corporate.
  • În 2021, BT continuă să fie un partener relevant în programele guvernamentale şi în alte programe europene, acordând în primul semestru credite în valoare de peste 560 milioane de lei prin programele IMM Invest şi AGRO IMM Invest, respectiv 648 milioane de lei prin programele cu garanţii şi fonduri europene.
  • BT are peste 2,3 milioane de clienţi unici digitalizaţi, ceea ce reprezintă 67% din clienţii activi. Acesta este unul dintre indicatorii pe care BT îi urmăreşte constant, reflectând gradul de digitalizare a băncii. Aceşti clienţi – persoane fizice şi companii – folosesc cel puţin una dintre soluţiile digitale ale băncii – aplicaţii, Internet Banking sau Mobile Banking.
  • Banca a ajuns la peste 1,7 milioane de carduri unice în wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay şi Garmin Pay, iar numărul plăţilor cu telefonul a crescut de 3 ori în semestrul I 2021 faţă de semestrul I 2020, ajungând la 27 milioane.
  • Din cele peste 1.700 de ATM-uri BT, 560 sunt multifuncționale (BT Express Plus), prin care se poate face self-banking – de la depuneri de numerar în lei şi valută, la schimb valutar şi retrageri de numerar contactless.


Citeste si