Bitdefender cumpără Profil Technology, o companie din Franța, pentru a acoperi segmentul business

Bitdefender anunță preluarea partenerului de pe piața franceză, compania Profil Technology, ca parte a strategiei de expansiune a business-ului pe segmentul marilor companii. Aceasta este cea mai mare achiziție derulată de Bitdefender până acum și întărește poziția companiei în Europa și la nivel global.


Preluarea permite companiei românești să-și consolideze poziția pe piața franceză atât pe segmentul enterprise, cât și în consumer și adaugă o echipă de 50 de profesioniști în vânzări, marketing și relații cu clienții. Profil Technology e o companie specializată în dezvoltarea, publicarea și distribuția produselor tehnologice. Compania a fost creată în 1989.

Prezent pe piața franceză din 2001, Bitdefender a devenit rapid un jucător puternic în retailul de soluții de securitate cibernetică din Franța, controlând o treime din piața soluțiilor achiziționate în magazine de consumatorii francezi. Bitdefender protejează de asemenea mai mult de un million de calculatoare de business în toate industriile (sectorul public, educație, sănătate, sectorul financiar).

Citește despre ultimul produs Bitdefender, Box 2, un router care-ți protejează rețeaua. 

Franța este o piață cheie pentru noi în viitor. Prin preluarea business-ului nostru in-house, vom putea fi mai aproape de parteneri și de clienți și ne propunem să repetăm în domeniul enterprise succesul înregistrat de noi pe piața consumatorilor rezidențiali

„Franța este o piață cheie pentru noi în viitor. Prin preluarea business-ului nostru in-house, vom putea fi mai aproape de parteneri și de clienți și ne propunem să repetăm în domeniul enterprise succesul înregistrat de noi pe piața consumatorilor rezidențiali, mizând pe superioritatea tehnologică a produselor noastre pentru a câștiga o poziție de lider”, a declarat Florin Talpeș, CEO Bitdefender.

Propulsate de cele mai recente inovații tehnologice, vânzările Bitdefender către mari companii s-au triplat în ultimii trei ani, iar compania a câștigat încrederea marilor clienți în securizarea infrastructurilor hibride.

Doar în 2016, Bitdefender și-a stabilit prezentă locală în Italia și Suedia ca parte a strategiei de expansiune la nivel global, și și-a crescut rețeaua de parteneri cu mai bine de 100% în ultimii doi ani.

Soluțiile Bitdefender pentru protecția terminalelor din companii sunt înglobate în produsul Gravity Zone, capabil să protejeze cele mai complexe infrastructuri hibride. Gravity Zone oferă companiilor o modalitate rapidă și eficientă de prevenire, depistare și remediere a amenințărilor necunoscute, dar și de protecție în fața atacurilor avansate și persistente, indiferent de tipul infrastructurii: fizice sau virtuale, publice sau private, aflate în proprietatea clientului sau în cloud. Având la bază tehnologii brevetate în materie de inteligență artificială, GravityZone se concentrează pe tehnicile, instrumentele și comportamentele atacatorilor pentru a combate orice breșe de securitate și a evita compromiterea infrastructurilor.



Citeste si