BizTool.ro: Dragoș Ion, contabilul care ajută antreprenorii să rezolve ”puzzle-ul” birocratic

Ai putea fi tentat, în momentul în care înființezi o firmă, să consideri că le poți face pe toate. Că poți fi CEO, consultant juridic, omul de IT, sau specialistul în marketing. Însă, având în vedere modificările legislative și fiscale care au loc constant la noi, sunt cel puțin doi oameni de care ai nevoie ca de aer: un avocat și un contabil.

Dacă ai nevoie specialiști în contabilitate financiară și de gestiune sau servicii de personal - salarizare, impozite și taxe, elaborare rapoarte financiare - îi găsești pe BizTool.ro, un marketplace de servicii powered by start-up.ro, unde am adus mai mulți specialiști cunoscuți în domeniile lor de activitate.

Dragoș Ion este este unul dintre specialiștii în birocrație și taxe de pe BizTool.ro care te pot ajuta să ții contabilitatea firmei tale, să faci rapoarte financiare sau să calculezi costurile pe care le ai cu salariații.

Pe BizTool.ro poți să găsești un specialist ori poți deveni chiar tu unul și să le oferi din experiența ta celor care își construiesc acum afacerea. Marketplace-ul de servicii te ajută să îți faci loc printre rezultatele de pe Google și să găsești specialiști în grafică, în marketing, un avocat bun sau un consultant care să poată evalua și furniza posibile soluții pentru diferite ipostaze ale afacerii.

Butonul „Vreau să ofer consultanță!” de pe BizTool.rodeschide calea specialiștilor pentru a fi listați în cel mai scurt timp pe marketplace-ul de servicii oferit de către start-up.ro.

Dragoș Ion este unul dintre alumnii taberei de antreprenoriat Startup Your Life, ajunsă la ediția cu numărul șase (va avea loc între 17 și 20 octombrie la Hotel Royal din Poiana Brașov). A participat la două dintre edițiile anterioare pe care le-am organizat și a plecat de acolo cu informații prețioase, dar și cu un client. Iar încă din primele momente de existență ale platformei BizTool.ro, Dragoș a decis să-și ofere expertiza în contabilitate, pe care a câștigat-o lucrând alături de tatăl său, la dispoziția antreprenorilor care au nevoie de sfatul unui contabil.

Dragoș Ion, contabil din tată-n fiu

După cum spuneam, contabilitatea este un domeniu cu care Dragoș Ion a fost familiarizat încă din copilărie.

”Lucrez în domeniu cam de 5 ani, deși am am avut tangențe cu domeniul de cand eram mic, tatăl meu fiind contabil, pentru firmele din portofoliul nostru și pentru colaborările tatălui meu”, ne povestește Dragoș.

Și ca să închidă cercul, Dragoș a absolvit un liceu cu un profil economic (Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, București), o facultate cu profil economic (Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul ASE București), și a urmat un program de masterat în contabilitate (Contabilitate, Control și Expertiza, Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul ASE București). 

”Nu cred că a fost o alegere, a venit cumva natural dat fiind că am crescut printre documente contabile și privind aspirativ la colaboratori de-ai tatălui meu, am vrut să devin contabil. Dorința de a dezvolta o afacere și de a fi antreprenor a venit, mai tarziu, ca o extrapolare a celei de a fi contabil”, explică el modul în care a ajuns să facă o carieră în acest domeniu.

Totodată, Dragoș este și antreprenor, deschizându-și un business în domeniul apiculturii.

BizTool.ro - servicii de contabilitate

Reușește să-și îmbine timpul între stupii de care are grijă și munca de contabil, iar pe BizTool își oferă serviciile de contabilitate, salarizare, consultanță în domeniu și diverse analize pe baza informațiilor financiar-contabile.

”Aproape orice business are nevoie de un contabil. Pe lângă serviciile clasice de înregistrare documente, depundere declarații ș.a.m.d, eu mi-am propus să-i ajut pe antreprenori să nu mai ia decizii de business bazate doar pe „feeling”, ci să-l combine cu date, cifre, analize pe care le putem obține împreună. Alături de tatăl meu, încercăm să îmbinăm mentalitatea a două generații astfel încât să îi ajutăm pe antreprenori să rezolve puzzle-ul birocratic”, declară el.

Are încredere în puterea comunității de a contribui cu soluții la rezolvarea unei probleme care ”macină” activitatea unui antreprenor, de aceea și-a dorit să se și numere printre specialiștii înscriși pe platformă.

Pe lângă serviciile clasice de înregistrare documente, depundere declarații ș.a.m.d, eu mi-am propus să-i ajut pe antreprenori să nu mai ia decizii de business bazate doar pe „feeling”, ci să-l combine cu date, cifre, analize pe care le putem obține împreună.

Comunitatea, locul în care înveți și găsești și clienți sau furnizori

”Cred că pentru un antreprenor, comunitatea este locul cel mai bun de unde ar putea să învețe, dar și locul în care să-și găsească clienți și furnizori”, declară Dragoș Ion.

În cazul său, comunitatea este utilă întrucât încearcă în permanență să învețe atât din reușitele, cât și din eșecurile altora căutând ceea ce se pretează a fi aplicat în cazul său. ”Pe lângă aceasta, caut și specialiști care să mă ajute la ceea ce nu mă pricep”, mai spune el.

Ești consultant și vrei mai mulți clienți? Intră în comunitatea Biztool.ro, oferită de start-up.ro, aici.

După cum precizam la început, Dragoș Ion este unul dintre alumnii taberei de antreprenoriat Startup Your Life, acolo unde, pe lângă cunoștințele acumulate, a câștigat și curaj pentru a face următorii pași. De altfel, consideră că antreprenorii din România ar avea nevoie de mai mult curaj.

”În cazul meu, curajul a venit din interacțiunea cu antreprenori locali, persoane pe care le-am considerat modele, încercând să înțeleg cum au reușit ei și ce aș putea aplica eu. Tabăra Startup Your Life a fost unul dintre locurile unde am reușit să fac asta. Un alt loc a fost la un anumit curs al Facultații de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul ASE, unde aproape săptămânal veneau diverși antreprenori sau oameni ce ocupau posturi importante în companii mari din România”, concluzionează Dragoș Ion.

Dacă vreți să vă numărați printre experții care-și pun la dispoziție cunoștințele, ne puteți da un mail pe adresa office@biztool.ro.

BizTool Match - angajează specialiști pentru proiectele tale

Recent am extins funcționalitățile marketplace-ului de servicii prin BizTool Match. În esență, poți să publici pe platformă un proiect la care ai nevoie de un specialist și nu te mai chinuiești să dai anunțuri sau să-i cauți pe grupuri de Facebook.

Pe lângă posibilitatea de a lua legătura oricând cu specialiștii BizTool, ai și opțiunea de a lista un proiect pentru care ai nevoie de ajutor specializat în cadrul secțiunii BizTool Match, urmând să fii contactat de experții potriviți nevoilor tale de business.

Mai multe detalii despre BizTool Match poți afla pe această pagină. Tot aici poți adauga proiectul tău pentru care ai nevoie de ajutorul experților listați pe platformă.

Un număr limitat de proiecte publicate pe BizTool Match vor fi promovate pe paginile de Facebook BizTool.ro și start-up.ro. Cele mai interesante proiecte, care au și detalii destule, vor putea fi promovate și prin articole pe start-up.ro. Astfel, vrem să integrăm direcția editorială și susținerea antreprenoriatului pe care o facem pe start-up.ro cu BizTool.ro.

Aici poți găsi mai multe materiale cu experți listați pe BizTool.ro, precum și transcript-uri ale webinariilor pe care le-am organizat sub umbrela BizTool și alături de comunitatea Viața de freelancer.



Citeste si