Black Friday 2017 la FashionUP: cumperi și poți câștiga premii

Black Friday 2017 se organizează și la FashionUP, retailerul de modă și accesorii având câteva zeci de mii de produse în ofertă.
Black Friday 2018 la eMAG, Flanco, Altex, PC Garage, evoMAG și alții. Ghidul complet înainte de sărbătoarea reducerilor

FashionUP va organiza Black Friday începând cu data de 17 noiembrie, iar reducerile vor ajunge până la 90%. Campania Black Friday la FashionUP se desfășoară în perioada 17-26 noiembrie, iar compania se așteaptă la vânzări în valoare de două milioane de euro.

Pe lângă cele 50.000 de produse deja existente în portofoliul magazinului, au fost adăugate 20.000 în plus special pentru Black Friday. Dintre acestea, 7.000 vor avea un preț foarte accesibil, de 69 lei. Printre brandurile premium care vor beneficia de reduceri se numără Trussardi, Versace Jeans, Cavalli Class, Levi’s, Dixie, Guess și Michael Kors.

“Am negociat cu furnizorii să asigure stocuri suplimentare, mai ales pentru produsele-vedetă. Garantăm că toate prețurile sunt cele mai bune din an”, a declarat Alin Stanciu, fondator FashionUP.

Black Friday la FashionUP - start la miezul nopții

De asemenea pentru a face față zilei de Black Friday, FashionUP a dublat echipa de Customer Care pentru a reacționa mult mai eficient la solicitările clienților. De asemenea, au fost suplimentate posturile de procesare din depozit pentru a asigura o livrare cât mai rapidă a coletelor.

Reducerile de Black Friday la FashionUP au startul pe 17 noiembrie la 00:00, însă cei care se abonează la newsletterul retailerului vor primi un cod unic cu ajutorul căruia pot vizualiza ofertele pe 16 noiembrie la 22:00, cu două ore înaintea tuturor. În plus, abonații intră automat în cursa pentru două premii inedite, oferite în parteneriat cu o agenție de turism. Premiile constau într-o vacanță în Rhodos și o excursie pe Coasta Mediteraneană a Turciei, ambele de două persoane.

Potrivit reprezentanților FashionUP, la evenimentul Black Friday din 2016, cel mai bine s-au vândut rochiile, paltoanele, gecile, botinele și pantofii sport. Anul acesta, prețurile pentru rochii pornesc de la 49 de lei, pentru paltoane de la 69 de lei, iar pentru geci de la 99 de lei.

Compania a achiziționat recent magazinul online PiuStyle, care va fi varianta italiană a FashionUP.

Black Friday 2017 la eMAG și la alți comercianți

eMAG Black Friday 2017 începe pe 17 noiembrie și tot atunci încep reducerile și la alți retaileri, precum F64, Fashion Days, CEL.ro. Alți retaileri, precum Altex, evoMAG, Flanco, sau Telekom, deja au promoții active. Pe site-ul start-up.ro veți găsi toate detaliile despre cele mai bune oferte ale anului. Toate articolele scrise pe tema aceasta pot fi găsite aici, în secțiunea dedicată Black Friday 2017.

Photo by Parker Burchfield on Unsplash



Citeste si