Black Friday 2021: Cum se pregătesc magazinele online pentru campania de reduceri

Black Friday este cunoscută în mod tradițional drept ziua cu cele mai mari reduceri. Black Friday 2021 a început deja la o serie de retaileri și se va derula pe parcursul unei luni. Pentru că Black Friday 2021 nu mai este o zi, ci o lună întreagă, cum se pregătesc magazinele online pentru campania de reduceri?

Black Friday 2021 se va întinde pe toată durata lunii noiembrie și va marca începutul sezonului de cumpărături pentru Sărbători.

Echipa 2Performant, una dintre cele mai mari companii de pe piața de marketing afiliat din România, care operează cea mai mare platformă de marketing afiliat din România și este direct conectată la industria comerțului online, preconizează că Black Friday 2021 va însemna în primul rând o extindere a perioadelor de promoții, dar și cumpărători mai atenți și mai conștienți de prețuri și de valoarea ofertelor magazinelor online.

În plus, pe fondul noilor restricții, retailerii se așteaptă ca magazinele online să fie la fel de căutate ca anul trecut, când s-a desfășurat primul Black Friday în pandemie. Trendul ascendent al acestui sector este susținut și de faptul că 2Performant a intermediat de la începutul anului și până în prezent nu mai puțin de 1 milion de vânzări pentru magazinele din platformă, prag pe care compania l-a atins în 2020 la sfârșit de an.

”Încă de anul trecut am observat că fenomenul Black Friday suferă modificări dictate de contextul pandemic, fie că vorbim de ore de cumpărare diferite, consumatori noi în online, fie că ne uităm la produsele cele mai căutate. Numărul mare de consumatori din online și interesul lor crescut pentru promoții au determinat multe magazine să înceapă ofertele de Black Friday mai devreme, astfel că acum ne uităm la acest eveniment de shopping într-un interval de timp mai extins. O parte dintre marii retaileri au anunțat deja că anul acesta au extins perioada promoțiilor și putem vorbi de un Black Friday prelungit la mai multe zile sau chiar săptămâni, dar și de micro campanii în context de Black Friday: pre Black Friday launch, Cyber Monday, Black Friday Extended, Black Days etc. Pentru magazine este deja o provocare să poată anticipa perioadele de vârf ale acestor campanii, dar și o oportunitate să capteze cât mai mult din publicul activ acum în online”, spune Raluca Negrea, Country Manager 2Performant România și Bulgaria.

În ceea ce privește profilul celor  care cumpără online, și acesta s-a diversificat, fiind mai evidentă prezența celor cu vârsta de peste 65 de ani, care au început încă de anul trecut să cumpere online și să plătească cu cardul și au avut timp să se obișnuiască cu beneficiile shoppingului online.

De asemenea, și consumatorii obișnuiți să călătorească mult și să cumpere produse de lux și-au făcut simțită prezența în Black Friday 2020, iar o parte dintre ei  au rămas fideli magazinelor online.

”Pandemia a adus în online un număr semnificativ mai mare de cumpărători noi, iar pentru mulți dintre ei anul trecut a însemnat și primul Black Friday în online. Ne așteptăm ca acest lucru să se păstreze și anul acesta, pentru că oamenii au avut timp să descopere beneficiile shoppingului online. Magazinele au acum ocazia să-i fidelizeze și mai mult pe seniorii care au început anul trecut să cumpere online. Cu siguranță consumatorii, și mai ales cei tineri, sunt tot mai conștienți de drepturile pe care le au și nu vor rata să penalizeze, mai ales prin retururi, dar și prin review-uri, magazinele online care le vor înșela așteptările prin calitatea produselor, preț sau livrare întârziată. Consumatorii care sunt obișnuiți cu prețurile online, cu promoțiile, vor fi mai conștienți și de valoarea discounturilor oferite de retaileri”, mai spune Raluca Negrea.

Black Friday 2021 - cum se pregătesc retailerii

Pandemia a adus în online un număr semnificativ mai mare de cumpărători noi, pe fondul scăderii vizitelor în magazinele offline, iar pentru mulți dintre ei anul trecut a însemnat și primul Black Friday în online.

Este un trend care se păstrează și în 2021, iar estimările indică o creștere de 15% a comerțului online față de anul precedent.

În primele nouă luni ale acestui an, 2Performant observă în platforma sa de marketing afiliat o tendință de creștere de aproape 35% pe valoarea vânzărilor și 27% pe numărul de vânzări generate de afiliați pentru magazinele online din platformă, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Astfel, retailerii au ocazia să fidelizeze și mai mult o paletă variată de public, în contextul Black Friday.

Elefant.ro estimează vânzări de peste 2 milioane de euro de Black Friday 2021

Unul dintre brandurile active în platforma 2Performant.com, Elefant.ro estimează că ofertele pregătite pentru anul acesta vor genera vânzări de peste 2 milioane de euro de Black Friday 2021. 

”Ne-am asigurat ca produsele din categoriile în trend, cum ar fi parfumurile, în special cele arăbești, cosmeticele, jucăriile, ceasurile și zona de home and deco, să fie prezente în oferta noastră de Black Friday cu prețuri agresive. Estimăm vânzări de peste 2 milioane de euro. Dacă anul trecut a fost un boom al clienților online, anul acesta ne așteptăm la un Black Friday cu mult mai mult focus pe conversii și interes pentru categoriile principale”, e de părere Călin Spiridon, CMO Elefant.

Black Friday 2021 extins la Orange

Pentru Orange, Black Friday 2021 a început de la 1 noiembrie și se va desfășura pentru o perioadă suficient de lungă, astfel încât clienții să aibă șanse egale de a-și achiziționa produsul dorit. Iar noutatea în magazinul online este anul acesta o nouă categorie de produse eco-friendly: telefoanele recondiționate premium, care deja vin cu un preț promoțional, iar în perioada de Black Friday vor beneficia de o extra reducere.

”Oferta noastră din magazinul online va oferi o gamă largă de produse din toate categoriile, de la telefoane și accesorii, cât și pentru obiecte conectate. Ne așteptăm ca vânzările din acest an să depășească vânzările de anul trecut și, în plus, ne așteptăm la o creștere pe categoria de produse eco-friendly premium, care se regăsesc exclusiv online în oferta Orange”, spune Laurențiu Mitrea, Digital Marketing Manager Orange. 

Litera.ro, creștere de 30% a încasărilor de Black Friday 2021 față de anul trecut

Litera.ro anunță cărți pe gustul tuturor și o ofertă comercială mult mai generoasă decât anul trecut, cu mai multe titluri cu reduceri substanțiale și cadouri.

”Anul acesta ne bazăm pe o echipă mult mai vastă de afiliați în 2Performant comparativ cu 2020. Ne propunem creștere de 30% a încasărilor comparativ cu anul trecut, avand în vedere că ne-am extins rețeaua de afiliați în 2Performant și cu unii dintre ei avem deja o colaborare de succes. Editura Litera se pregătește pentru un Black Friday de poveste. Plănuim reduceri extraordinare la titlurile noastre bestseller,  cadouri memorabile și multe surprize, pe care așteptăm cu nerăbdare să le împărtășim cu cititorii noștri. În ceea ce privește categoriile de produse de interes pentru cumpărătorii noștri, menționăm cărțile din colecțiile noastre cele mai îndrăgite (Blue Moon, Buzz Books, Moon Light, Carte Pentru Toți, Disney, DK, National Geographic, Prima mea lectură, etc.), precum și Calendarul de Advent Disney Pixar, un produs de sezon disponibil în exclusivitate pe Litera.ro”, declară Nicoleta Pandelea, Digital Marketing Specialist Litera.

Chilipirul Zilei, reduceri de până la 60% de Black Friday 2021

Pentru acest Black Friday, Chilipirul Zilei anunță super reduceri de până la 60% pentru toate categoriile de produse din ofertă. „Cumpărătorii noștri arată un interes crescut pentru categoriile de canapele și colțare, dressinguri, fotolii și covoare. Prin prisma schimbărilor economice și de comportament din pandemie, credem că cei mai mulți dintre clienți vor fi mai chibzuiți și mai atenți la achiziții. De aceea, ofertele noastre și beneficiile pe care le vom oferi chiar vor fi de nerefuzat și mult mai avantajoase decât anul trecut. În contextul economic actual, sperăm ca orientarea spre produse la preț de chilipir ne va aduce mai multe comenzi în acest an de Black Friday și estimăm ca peste 12,5% din acestea să fie generate cu ajutorul platformei 2Performant”, declară Gina Tudosa, CEO Chilipirul-Zilei.ro.

Metodă nouă de livrare în Black Friday 2021 la evoMAG

Al doilea Black Friday în pandemie va marca o prezență crescută a utilizatorilor în online, iar evoMAG mizează pe un Black Friday de 1 lună (29 octombrie – 28 noiembrie) și categorii de produse precum telefoane, televizoare, laptopuri, componente PC, monitoare sau vehicule electrice. „Anul acesta de Black Friday ne așteptăm la o creștere cu 10% față de anul trecut. În plus, anul acesta vom avea o categorie nouă, PC-uri by evoMAG, dar și o metodă de livrare nouă prin easybox”, anunță Marian Călinescu, Marketing Teamleader evoMAG.

Vivre, website nou pentru Black Friday 2021

Pentru Black Friday 2021, Vivre anunță zeci de mii de produse la cele mai mici prețuri din an, pentru următoarele categorii: canapele, colțare, birouri, scaune, lenjerii de pat, decorațiuni, covoare, fashion, chiar și mobilier pentru exterior. Totodată, retailerul a pregătit chiar și o versiune îmbunătățită a website-ului, care le permite clienților să navigheze mai ușor printre categoriile de produse și să își găsească mai rapid preferatele.

”În anul 2020, în prima oră a campaniei de Black Friday au fost înregistrate aproximativ 4.800 de comenzi, cu o valoare medie a coșului de cumpărături de aproximativ 100 euro. De Black Friday 2021, am pregătit o serie de surprize și multe produse la reducere, selectate din listele de favorite ale clienților noștri. De asemenea, date fiind optimizările făcute pe website-ul nostru, anul acesta clienților le va fi mult mai ușor să ajungă la produsele dorite și vor trece mult mai rapid prin procesul de achiziție a acestora. Din punctul de vedere al comportamentului de consum al clienților, se observă o creștere în tendința de a achiziționa cadourile de Crăciun pentru cei dragi în perioada de Black Friday, motiv pentru care le recomandăm afiliaților să își îndrepte atenția și în această zonă în perioada care urmează”, spune Andreea Arion, Junior Affiliate Manager Vivre.



Citeste si