Blocurile tactile care-i ajută pe copiii cu deficiențe de vedere să învețe programare

Microsoft a dezvoltat un tool care-i ajută pe copiii cu deficiențe de vedere să învețe programare.

Este vorba despre Code Jumper, un kit care folosește o serie de blocuri tactile de forme diferite. Aceste blocuri se pot îmbina în moduri diverse, fiecare dintre aceste șiruri reprezentând o linie de cod, scrie Fast Company. Totodată, aceste blocuri sunt vopsite în culori puternice pentru a putea fi folosite și de copiii cu dificultăți de vedere, care disting forme și umbre.

În momentul în care aceste blocuri sunt așezate împreună, iar butoanele de pe ele sunt ajustate, ”liniile de cod” emit semnale sonore, precum melodii sau glume.

”În timp ce lucram cu copii nevăzători sau cu dificultăți de vedere, am observat că uneltele deja existente, cu ajutorul cărora cei mici pot învăța programare, nu erau utile și în aceste cazuri”, explică Nicolas Villar, cercetător în cadrul Microsoft, necesitatea dezvoltării acestui kit.

În acest moment, oficialii Microsoft au transferat cercetarea și tehnologia din spatele Code Jumper către un ONG din Statele Unite, American Printing House for the Blind, kit-ul Code Jumper urmând să fie disponibil pe piață până la finalul acestui an. În acel moment, pe lângă faptul că va putea fi achiziționat, kit-ul Code Jumper va ajunge și în școli.



Citeste si