Bugetul pe 2018: Guvernul sacrifică programele pentru IMM-uri. Forme fără fond

Reprezentanții IMM-urilor din țară trag un semnal de alarmă asupra faptului că, anul viitor, povara fiscală asupra microîntreprinderilor se va dubla, în timp ce redevențele sunt omise din buget.

Totodată, așa cum arată bugetul pe 2018, la companiile de stat sunt prevăzute scăderi la capitolul “impozit pe profit și dividende”, iar pe partea de cheltuieli, programele destinate IMM-urilor sunt sacrificate aproape integral.

“La cele patru programe de finanțare a IMM-urilor, avem scăderi între 75% la 98%. Deci avem programe la care, din bugetele pe 2017, mai avem 2%, 13%, 15%, adică se mențin ca formă, dar sunt golite de conținut. În schimb, cresc cheltuielile cu personalul, cu 69%. De asemenea, constatăm că asupra IMM-urilor se amplifică încărcătura fiscală. Spre exemplu, prin introducerea acestui impozit de 1% pe microîntreprinderi, se încasează dublu de la ele. Deci, practic, greutatea fiscală s-a dublat. În același timp, scad veniturile de la persoane fizice. Așadar, se schimbă greutatea fiscală de la persoane fizice la microîntreprinderi”, a explicat președintele de onoare al Consiliului IMM-urilor, Ovidiu Nicolescu, citat de wall-street.ro.

Acesta a precizat faptul că, la capitolul “venituri din redevențe” bugetul nu prevede niciun ban în 2018. “La capitolul redevențe, nu apare nimic. Omorâm microîntreprinderile, unde lucrează peste un milion și ceva de angajați, cu fiscalitatea și la redevențe, unde sunt marile companii, unde sunt investitori străini, nu sunt prevăzute venituri”, a mai spus Nicolescu.

În opinia reprezenților IMM-urilor, bugetul pe 2018 este construit pe spatele firmelor mici, în timp ce companiile de stat, dar și o parte din corporații sunt protejate.



Citeste si