Cargus lansează propria rețea de lockere și planifică 40 mil.€ pentru extinderea ei

Luna aceasta, Cargus va plasa 300 de lockere în București, ca prim pas al strategiei sale de a investi în soluția de livrare de proximitate, completând astfel rețeaua de parteneri SHIP & GO. Lockerele vor fi amplasate în rețele de retail, benzinării și, de asemenea, în zone rezidențiale dense, dar ușor accesibile.

Cargus a investit constant în dezvoltarea serviciului click & collect sub umbrela Cargus SHIP & GO, crescând succesiv numărul punctelor fixe de livrare, fie prin achiziționarea de spații noi, fie prin parteneriate cu companii locale.

Lockerele sunt o soluție de livrare complet contactless și vor reprezenta focusul Cargus în perioada următoare, concentrând o investiție de aproximativ 40 de milioane de euro în următorii doi ani și jumătate.

Acestea vor contribui la extinderea rețelei de livrare out of home și în alte orașe mari și la dezvoltarea întregii infrastructuri Cargus.

Lockerele sunt produse de compania SwipBox, furnizor internațional de mașini automate de coletărie (Automated Parcel Machine - lockere), cu prezență în peste 60 de țări.

"Este obligatoriu să facem un pas înainte, să ne adaptăm la noua realitate și la cererea pieței și să furnizăm o soluție de livrare eficientă, accesibilă și sustenabilă. Lansarea rețelei de lockere Cargus reprezintă o decizie importantă în strategia noastră de dezvoltare, pentru că vine în completarea rețelei noastre naționale out of home, SHIP & GO, și oferă o soluție inovatoare pentru magazinele online, locale și internaționale, dar și pentru clienții acestora. Următorii ani vor conduce la o schimbare de paradigmă pentru Cargus și, cred, pentru întreaga piață de curierat", susține Olivier Van Houtte, CEO Cargus.

Beneficiile rețelei de lockere Cargus

Lockerele reprezintă cele mai recente și convenabile soluții de livrare de la Cargus, care, până acum, au inclus servicii de curierat la adresă și, mai recent, puncte SHIP & GO (de tip PUDO - pick up, drop off points).

Lansarea rețelei de lockere Cargus reprezintă, de fapt, un răspuns la nevoile consumatorilor și o adaptare profundă la tendințele pieței de curierat.

Totodată, lockerele instalate de Cargus reprezintă și o soluție inovatoare și sustenabilă de livrare, singura de pe piață care poate fi accesată contactless, cu un singur click, direct din aplicația Cargus Mobile.

Dispozitivele funcționează pe bluetooth și nu au nevoie de alimentare la rețeaua de energie electrică. Lockerele sunt dotate cu baterii, care au o speranță de viață de până la 10 ani. Acestea vor fi operaționale 24/7, pot fi încărcate cu o gamă largă de produse (compartimentele au dimensiuni diferite) și permit cumpărătorilor să își ridice coletele în două zile.

De asemenea, dezvoltarea rețelei de lockere înseamnă și eficiență în livrare – costurile sunt mai mici decât în cazul livrării la adresă și reduce consumul de combustibil, devenind o soluție de livrare prietenoasă cu mediul înconjurător. 

Lockerele Cargus completează opțiunea de livrare out of home

Cu un număr considerabil de puncte click & collect și lockere, aflate sub umbrela SHIP & GO, Cargus dezvoltă cea mai extinsă rețea de livrare de proximitate din România (out of home).

În următoarea perioadă, Cargus va extinde rețeaua de livrare out of home la nivel național, în toate orașele mari, dar și în orașe și localități mici din România, ca parte a strategiei sale de a aduce serviciile de livrare mai aproape de cumpărător și de a sprijini comerțul electronic.

La sfârșitul acestui an, Cargus va ajunge la aproximativ 3.000 de puncte SHIP & GO (de tip PUDO și lockere), acoperind astfel peste 700 de localități din România. Volumul estimat de livrări pentru rețeaua SHIP & GO este de 40.000 de colete/zi, ceea ce reprezintă 20% din numărul total de colete livrate de Cargus.

În plus, rețeaua de livrare de proximitate oferă o mai mare flexibilitate cumpărătorului, ceea ce face ca peste 97% din coletele livrate la punctele PUDO să fie ridicate de către destinatarii finali. De asemenea, aproximativ 50% dintre colete sunt ridicate chiar în prima zi în care ajung la punctele SHIP & GO.

Livrările pot fi gestionate dinamic și redirecționate către un punct SHIP & GO preferat prin aplicația Cargus Mobile - din contul individual Cargus, prin pagina de destinație de pe site sau direct prin curier.

Produsele livrate frecvent prin rețeaua de centre de proximitate Cargus aparțin categoriilor fashion, cosmetice și îngrijire personală sau cărți, iar majoritatea pachetelor nu depășesc 3 kilograme. Aproape jumătate (45%) dintre coletele livrate sunt plătite în avans, online, de către cumpărători.

Cargus investește în infrastructură

În prezent, rețeaua logistică Cargus gestionează 5 hub-uri regionale. O parte importantă din bugetul investit în ultimii doi ani a fost dedicată optimizării logistice și aducerii rețelei la standarde înalte de excelență în serviciile de livrare.

În acest an, Cargus a deschis un nou depozit în spațiul logistic CTPark Bucharest, în București-Ilfov.

Depozitul modern are în jur de 11.000 mp și dublează capacitatea de operare a celui din Măgurele.

Noua facilitate va ajuta compania de curierat să se pregătească pentru noiembrie – decembrie, sezonul de vârf în vânzările de comerț electronic.

Cargus va continua să investească în modernizarea altor 16 centre logistice.



Citeste si