Cât costă să studiezi la o facultate din afara țării

Pentru multe familii cu copii la liceu, studiul la o facultate din afara țării este o opțiune tot mai des luată în calcul. Avantajul de a studia la o universitate de prestigiu, accesul la cursuri moderne, precum și oportunitățile de carieră pe care un absolvent le-ar putea avea după absolvirea facultății, îi fac pe mulți părinți să aloce resurse financiare semnificative, astfel încât copiii lor să poată studia în străinătate.

Accesul la o universitate din afara României implică atât efort pentru obținerea celor mai bune calificative și pregătirea unui dosar la nivelul corespunzător, dar și un efort financiar.

Costurile legate de studiul în străinătate se împart în două categorii principale: pregătirea pentru aplicare și costul propriu-zis din timpul facultății. 

Pregătirea pentru aplicare 

Pentru ca un copil să poată aplica la o universitate din afara țării, cei mai mulți părinți iau în calcul, ca prim pas, meditațiile la limba engleză pentru a obține certificări de tipul TOEFL, IELTS, Cambridge sau meditații la matematică pentru examenul SAT (bacalaureatul american).

Meditațiile, atât la limba engleză, cât și la matematică costă aproximativ 50 de lei / oră, dar trebuie luată în calcul o ședință de 1,5-2 ore de cele mai multe ori.

Drept urmare, dacă elevul are meditații la engleză și matematică într-un ritm de o ședință pe săptămână, costul se ridică la 800-1000 de lei / lună.

La acest cost se adaugă apoi cheltuielile cu aplicarea propriu-zisă:

  • taxele de aplicare – în general între 0 și 150 de euro / per facultate
  • taxele de înscriere la examene (~200 euro pentru examenele de limbă, 60 USD examenul SAT)
  • costurile notariale și traduceri legalizate (10-15 euro per document).
  • dacă este cazul, cheltuielile legate de obținerea vizei (160 USD)

În total, aceste costuri cu aplicarea se ridică la aproximativ 250 euro pentru Europa și 630 USD pentru SUA.

Costul școlarizării

Odată finalizat procesul de aplicare, dacă studentul este admis la universitate, vorbim despre costurile aferente taxei de școlarizare și de cheltuielile de zi cu zi – cazare, masă, transport și bani de buzunar. Aceste costuri diferă însă, substanțial, în funcție de zona geografică în care se află universitatea respectivă.

În sistemul public european, taxele de școlarizare, în general, nu sunt foarte mari. “La universitățile din Uniunea Europeană, costurile mai mari vin din cheltuielile de zi cu zi, care pot să ajungă la 1.000 – 1.500 de euro pe lună, în funcție de țară. În general, un buget de 15.000 de euro pe an, cu totul inclus, este considerat un buget bun pentru Europa”, a declarat Andrei Nicolae, Fondator și CEO Youni, platforma de aplicare gratuită la universități din întreaga lume.

Pe de altă parte, în sistemul privat din afara spațiului european, în special în cel din Statele Unite ale Americii, universitățile au o taxă de școlarizare foarte mare (între 50.000 și 100.000 USD pe an de studiu), dar majoritatea oferă burse foarte consistente astfel încât costul mediu după obținerea burselor este 15.000 - 25.000 USD / an. În plus, cazarea și masa sunt incluse, întrucât facultățile dispun de campusuri universitare unde studenții beneficiază de toate facilitățile.

“Principalele tipuri de burse sunt: Financial aid – bursă care se oferă în funcție de situația financiară a familiei și Bursa de merit – bursă care se oferă în funcție de calitatea dosarului. Cu un dosar foarte bun, un student poate avea zero costuri legate de studiul la facultate”, a completat Andre Nicolae.

În anul școlar 2021-2022 au aplicat prin Youni și au plecat să urmeze cursurile universitate în afara țării 371 studenți, rata de acceptare fiind de 100%.

În Marea Britanie, odată cu ieșirea regatului din Uniunea Europeană, sistemul pentru cei care doresc să urmeze studiile acolo s-a modificat. Taxele de școlarizare sunt între 15 - 19.000 de lire sterline / an cu excepția Cambridge / Oxford dar, din păcate, în prezent nu mai poți aplica pentru împrumutul studențesc în Marea Britanie.

Există însă posibilitatea ca elevul să obțină pre-settlement, caz în care taxele de școlarizare se reduc la 9000 de lire /an (așa cum era înainte de Brexit) iar studentul poate obține credit pentru studii. Aplicarea pentru pre-settlement nu e facilă și implică relocarea în Marea Britanie pentru măcar 3 luni înainte de începerea studiilor acolo, ceea ce ridică totalul cheltuielilor cu aplicarea la o universitate britanica cu peste 3000 de lire sterline. Obținerea pre-settlementului nu este însă garantată.

În Australia, studenții internaționali plătesc taxe de școlarizare ce variază de la o universitate la alta; în general, sunt cuprinse între 20.000-40.000 AUD / anual. Unele universități oferă burse parțiale, care pot acoperi între 10% și 30% din costurile totale. Criteriile de acordare a acestor burse sunt diferite: naționalitate, GPA, program de studiu, etc. Alte cheltuieli se referă la: asigurarea medicală obligatorie pe perioada studiilor ($700AUD/an), taxa de viza $650 AUD, controlul medical (aproximativ $250AUD).

În prezent, studenții internaționali pot muncii full-time. În contextul în care Australia are unul dintre cele mai ridicate salarii minime din lume ($22AUD/ora), studenții reușesc să își acopere cea mai mare parte a costurilor.

Pentru a-și susține costurile legate de studiu, tinerii pot aplica pentru împrumuturi studențești – mai puțin în Australia. Aceste împrumuturi se pot obține fie în țara de origine, fie la universitățile din străinătate care oferă această opțiune. Împrumuturile de studii au dobânda mult mai mică decât cele standard și încep să fie plătite după ce studentul termină facultatea – practic, atunci când se angajează.

Youni este o companie 100% românească, fondată în 2017 de antreprenorul Andrei Nicolae. Peste 14.000 de elevi și studenți au beneficiat până acum de serviciile companiei.

În 2020, compania a primit o rundă de investiții totală în valoare de 150.000 de euro de la EGV, Simple Capital și de la angel investors, urmată de o a doua rundă în valoare de 550.000 de euro. Fondatorul companiei, Andrei Nicolae, își propune ca, prin intermediul Youni, în următorii 5 ani să ajute 1 milion de elevi să ajungă la universitatea potrivită.



Citeste si