- 31 Iulie 2019
Cât mai încasează Samsung și Apple din vânzarea de smartphone-uri
După cum anunțau încă de la începutul lunii, reprezentanții Samsung au dezvăluit, oficial, că veniturile companiei au scăzut considerabil. Motivele: au vândut mai puține smartphone-uri și chipset-uri.
Așa că, profitul operațional al Samsung a scăzut, în al doilea trimestru al anului în curs, cu 55,6% comparativ cu anul anterior, la circa 5,6 miliarde de dolari. O sumă destul de mare, în continuare, dar nu ceea ce ne obișnuise Samsung.
Oficialii Samsung au precizat și faptul că divizia de telefonie mobilă a înregistrat o scădere a profitului operațional de 42% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Și, uimitor, poate, consumatorii par să nu-și mai dorească telefoanele scumpe ale Samsung, acestea fiind în scădere, cumpărând, în schimb, modelele mai ieftine – acelea sunt singurele care au fost pe plus.
De partea celalaltă, și Apple a performat sub așteptările analiștilor de business. Compania a raportat venituri de 53,8 miliarde de dolari în trimestrul al treilea al acestui an fiscal, cu numai un procent peste cel înregistrat în perioada similară a anului firscal anterior.
Defalcat, veniturile înregistrate din vânzarea de iPhone-uri au scăzut cel mai mult față de trimestrul 3 din anul anterior, ajungând, de la 29,5 miliarde de dolari, la 26 de miliarde de dolari.
Singurul brand de pe podiumul producătorilor de smartphone-uri care a raportat creșteri pe acest segment este Huawei, care, cumva, chiar și în ciuda sancțiunilor SUA și a refuzului unora dintre cele mai mari companii te tehnologie de a lucra cu el, a reușit să vândă mai multe telefoane mobile în prima jumătate a acestui an. Să fie cumva ideea aceea că ne întârâtă mai mult lucrurile care ne sunt refuzate?