Educație financiară: ce e un fond de investiții

În lumea startup-urilor, când vine vorba despre finanțare, alta decât din banii familiei sau prietenilor, sau chiar din partea unui angel investor, fondul de investiții este o opțiune aflată pe buzele tuturor. Dar ce e un fond de investiții?

”Un fond de investiții este o firmă care face niște investiții conform unui mandat dat de investitori”, ne-a explicat Cristian Munteanu, managing partner în cadrul fondului de venture capital (fond de investiții cu capital de risc) Early Game Ventures.

Ce este un fond de investiții

În esență, spune Cristian Munteanu, orice fond de investiții are niște investitori ai săi, niște fonduri suverane, niște bănci, care contribuie cu bani, vorbim despre bani mulți, de milioane și zeci de milioane, iar firma respectivă investește acei bani, pe care îi are la dispoziție, în numele acelor bănci, fonduri suverane.

Este un investitor sub mandat acest manager de fond. Cu alte cuvinte, în etapa de fundraising, managerul de fond s-a dus la acești limited partners, le-a prezentat un mandat și le-a spus ”uitați, dacă îmi dați acești bani, 20 de milioane de euro, de exemplu, eu voi folosi banii ca să investesc în România, sau în Europa, în tehnologie sau în real-estate, doar în următoarele condiții...”, explică reprezentantul Early Game Ventures.

Vezi aici toate investițiile realizate de românii de la Early Game Ventures până acum.

Potrivit acestuia, acest mandat este documentul fundamental pe care fondul de investiții îl are și pe care trebuie să îl respecte pe toată durata lui de viață. ”Fondul de investiții este un angajat, un actor, care prestează o muncă foarte bine calificată în beneficiul unor investitori ai săi”, adaugă Cristian Munteanu.

Startup-urile au o multitudine de opțiuni de finanțare puse la dispoziție de fondurile de investiții, fiecare dintre ele fiind utile etapei de dezvoltare în care se află business-ul. Însă, pentru a beneficia de aceste opțiuni, un startup trebuie să demonstreze, printre altele, că poate aduce un return considerabil investitorilor (de obicei, fondurile de venture capital ”vânează” cel puțin o recuperare de 5 ori a sumei pe care au investit-o într-o echipă), că a adus pe piață un produs sau serviciu, precum și că portofoliul de clienți are o creștere constantă.

Despre Early Game Ventures

Early Game Ventures este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanțat cu prioritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanţate prin fonduri structurale şi de investiţii, precum JEREMIE 2007-2013, Iniţiativa pentru IMM, POR, POC, PNDR. 

Ce este o investiție Series A și când ai nevoie de ea?

Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC) susține investițiile menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată privind Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.



Citeste si