Ce este strategia de marketing și cum o construiești

Ce faci în momentul în care te afli la început de drum în afaceri și drămuiești orice ban? Renunți la promovare? Chiar din contră. Înveți să fii mult mai creativ. Iar pentru acest lucru e nevoie să-ți construiești o strategie de marketing bine pusă la punct.

Înainte de a vorbi despre strategia de marketing este important să vedem cum se definește marketingul.

Există multe definiții ale marketingului, însă poate cea mai simplă și fair este următoarea: "Totalitatea acțiunilor pe care o companie le face pentru promovarea și vânzarea serviciilor sau a produselor pe care le oferă."

Ce este strategia de marketing?

”Răspunsul la această dilemă existențială este și mai simplu: este un plan de acțiune, care cuprinde abordarea, tacticile și acțiunile concrete pe care un business trebuie să îl facă pentru a-și atinge obiectivele de marketing și specifie de business”, ne precizează Claudiu Jojatu, cofondator al proiectului viatadefreelancer.ro și consultant BizTool.ro.

Din punctul său de vedere, marketingul se întrepătrunde și lucrează îndeaproape cu alte departamente: Vânzări, Advertising, Operațional, și lista poate continua.

Este un plan de acțiune, care cuprinde abordarea, tacticile și acțiunile concrete pe care un business trebuie să îl facă pentru a-și atinge obiectivele de marketing și specifie de business

Practic, marketingul își face simțită prezență și utilitatea în toate etapele și sectoarele unui business. Începe de la etapa de planificare atunci când te ajută să înțelegi cine îți este clientul, la ce reacționează, ce probleme are, ce nevoi are, la ce mesaje răspunde și pe ce canale de comunicare îl găsești cel mai ușor și cu cea mai mică fricțiune. Continuă cu tacticile și acțiunile concrete de punere în piață și propagare ale mesajelor de brand și creștere a awareness-ului și continuă până la campaniile de vânzări, reduceri și loializare”, mai spune Claudiu.

Cum construiești o strategie de marketing

Gabriela Bejan, specialist marcom și fondatorul Digital Tailors, ne vorbea recent despre faptul că orice fondator de business trebuie să știe foarte clar în ce fază a dezvoltării este afacerea sa înainte de a începe să conceapă o strategie de marketing. Totodată, Gabriela dădea și exemplul unor metrici relevanți, pe care ar trebui să-i aibă în vedere cei care construiesc o strategie de marketing.

  • Activation: faza în care utilizatorii/clienții încep să interacționeze cu tine, acesta fiind, în esență, obiectivul tău.
  • Retention: deja te plac oamenii și focusul e să îi faci pe cât mai mulți să te placă.
  • Acquisition: momentul în care când achiziționezi clienți, focusul e pe cantitate în acest moment, ai nevoie de numere.
  • Referral: în această fază ești suficient de treabă încât să te recomande.
  • Revenue: faza în care clienții te plătesc sau cumpără de la tine.

”În faza de achiziție, atunci când țelul este să ajungi la cât mai mulți oameni, focusul este probabil, în cele mai multe cazuri, pe zona de performance marketing combinat cu tactici de awarness și vizibilitate, ceva branding (depinde de la caz la caz). În faza de activare, când încep să interacționeze cu tine, poate aici începi cu ceva content: explici produsul/produsele, îi mai dai un indiciu, îi trimiți niște mailuri constante (utile sau care să aducă valoare, nu spam) și tot felul de tactici ca să îl faci să intre cât mai mult în contact cu produsul tău. În faza de retenție și referral deja faci campanii care să îi facă pe oameni să rămână la tine. Aici nu vorbim doar despre oferte, discount-uri, ci și de noi funcționalități la produs, sau o investiție mai mare în brand, în așa fel încât să se atașeze de companie și să vrea benevol să lase un testimonial sau să contribuie la puzzle-ul de social proofs pe care alții îl găsesc online. În momentul în care plătesc, vorbim deja destul de mult despre loializare, campanii de customer care”, ne preciza Gabriela Bejan.

Începe de la etapa de planificare atunci când te ajută să înțelegi cine îți este clientul, la ce reacționează, ce probleme are, ce nevoi are, la ce mesaje răspunde și pe ce canale de comunicare îl găsești cel mai ușor și cu cea mai mică fricțiune

Totodată, de la Bogdan Aron, Chief Product Officer în cadrul 2Performant, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de marketing afiliat, am aflat cinci recomandări pentru realizarea unor campanii eficiente. 

  • Încearcă să ai “first-mover advantage”. Alocă minimum 5% din buget (de preferat, până la 20%) pentru a testa și alte canale și strategii.
  • Caută “oceanul albastru” al marketing-ului din 2019. E o problemă clasică de cerere și ofertă. 
  • Investește în educația ta și extinde-o către domenii adiacente, însă necesare pentru a fi un marketer complet în 2019. Programarea e un exemplu bun în acest sens.
  • Calculeaza ROI pentru fiecare canal de marketing și învață despre modelele de atribuire.
  • Automatizează sau externalizează task-urile care sunt plictisitoare și fără valoare adăugată.
  • ---

    Acest material face parte din proiectul ”Dicționarul de Afaceri”, realizat în colaborare cu BT. Banca Transilvania e un partener de încredere al antreprenorilor români, iar în ultimii ani s-a implicat activ pentru a face educație financiară clienților săi și nu numai. BT Club este Clubul Întreprinzătorilor Români și organizează constant evenimente pentru antreprenori, pe teme diverse, în toată țara. S-au alăturat demersului nostru pentru a vorbi pe limba antreprenorilor de orice vârstă.



    Citeste si