Ce este o fuziune și cum îți poate ajuta afacerea?

În DEX, o fuziune este definită ca fiind o contopire a unor organizații, grupări, partide etc. într-o singură unitate omogenă. Despre ce este un merger (fuziune) și când poți apela la această formă de reorganizare în afacerea ta am aflat de la Radu Ionescu, avocat în cadrul biroului de avocatură Radu și Asociații SPRL.
Ce reprezintă fuziunea?

Legea Societăților nr. 31/1990 este cea care definește noțiunea de fuziune și stabilește mecanismele principale prin care aceasta poate fi realizată.

În esență, fuziunea reprezintă un proces de reorganizare a societăților prin care (a) fie o societate absoarbe una sau mai multe societăți, societățile absorbite încetându-și astfel existența (b) fie două sau mai multe societăți se contopesc și formează o nouă entitate, societățile care se contopesc urmând la rândul lor să își înceteze existența ca urmare a procesului de fuziune.

Unul dintre efectele principale ale fuziunii îl reprezintă transferul universal al patrimoniului societății sau societăților absorbite către societatea absorbantă. În schimbul acestui transfer, societatea absorbantă își va majora capitalul social iar asociații sau acționarii societăților absorbite vor primi părți sociale sau acțiuni în entitatea rezultată în urma fuziunii. Numărul părților sociale sau al acțiunilor ce vor fi emise precum și valoarea cu care se va majora capitalul social se determină pe baza unei metodologii contabile ce stabilește rata de schimb a acțiunilor / părților sociale.

O fuziune se poate realiza și între societăți înregistrate în diferite state membre ale Uniunii Europene (fuziune transfrontalieră), procedura fiind într-o oarecare măsură similară cu cea locală.

Când te ajută o fuziune în afacerea ta?

Alegerea fuziunii ca metodă de reorganizare depinde de strategia și interesele participanților. 

Reorganizarea intra-grup

Acest tip de reorganizare este de preferat în cadrul grupurilor de societăți care dețin mai multe entități în același stat sau în state diferite (indiferent de liniile de business pe care activează: similare sau complementare ori complet distincte) și pentru care se dorește un management unitar.

Printre avantajele principale ale fuziunii intra-grup putem menționa:

-             optimizare operațională și financiară;

-             optimizare fiscală;

-             reducerea costurilor de administrare;

-             guvernanță mai eficientă;

-             facilitarea accesului la finanțare.

Reorganizarea în contextul unei achiziții

Există situații când o societate achiziționează părtile sociale/acțiunile unei alte societăți iar, ulterior achiziției, societatea cumpărătoare fuzionează cu societatea achiziționată.

Un exemplu des întâlnit este acela în care achiziția este structurată ca și „leveraged buyout” (i.e. achiziție cu o structură de finanțare și garantare complexă) când cele două societăți fuzionează (post achiziție) pentru a putea satisface condițiile de finanțare și garantare impuse de finanțator.

Fuziunea între două societăți neafiliate

Sunt cazuri în care două (sau mai multe) societăți neafiliate fuzionează punând în comun atuurile dezvoltate anterior în mod independent cu scopul de a-și putea consolida poziția pe piață sau pentru a accesa anumite sectoare ale pieței de care nu pot beneficia individual.

Ce pași trebuie urmați pentru implementarea unei fuziuni?

În cele ce urmează am prezentat succint etapele (reglementate sau facultative) ce trebuie avute în vedere în cazul unei fuziuni, fără a ne propune să realizăm o analiză tehnică a procesului din perspectiva legislației aplicabile.

Un aspect deloc de neglijat este impactul respectivei fuziuni asupra mediului concurențial de pe piața pe care entitățile implicate acționează. Astfel, este foarte important de analizat necesitatea obținerii acordului Consiliului Concurenței cu privire la operațiunea avută în vedere înainte de implementarea efectivă a acesteia.

Analiza de fezabilitate

Legea nu reglementează o astfel de etapă în procesul de fuziune însă, în cele mai multe cazuri, ea se dovedește extrem de utilă pentru a putea preîntâmpina eventualele probleme juridice, fiscale și financiar-contabile ce pot apărea pe parcursul procesului.

Din perspectivă juridică, de regulă, se analizează toate elementele ce sunt incluse în patrimoniul societății/lor absorbite pentru a determina condițiile, restricțiile și formalitățile ce trebuie avute în vedere pentru transferul valabil al fiecăruia dintre ele. Printre acestea putem enumera:

-             active imobiliare → pentru identificarea eventualelor sarcini (ex. ipoteci) sau interdicții ce pot afecta respectivele imobile precum și a formalităților necesare pentru obținerea acordurilor pentru transferul acestora;

-             contracte → pentru a stabili condițiile în care respectivele contracte se pot transfera;

-             licențe și autorizații → cu scopul de a indentifica documentația necesară pentru a transfera sau actualiza licențele și autorizațiile pe baza cărora își desfășoară activitatea societățile participante precum și impactul acestor schimbări asupra procesului de fuziune (ex. transferarea unor licențe poate dura mai multe luni);

-             relații de muncă → pentru a identifica drepturile salariațiilor transferați ca urmare a fuziunii (drepturi ce nu pot fi diminuate ca urmare a procesului de reorganizare) și pentru a înțelege dacă sunt necesare consultări cu sindicatul sau reprezentanții angajaților;

-             finanțări și asigurări → pentru a identifica condițiile în care contractele de finanțare și de asigurări se pot transfera (în cele mai multe cazuri aceste contracte nu pot fi transferate fără acordul băncii finanțatoare sau a asigurătorului).

Implementarea

Procedura prevăzută de Legea Societăților constă în două etape principale și durează între 6-9 luni în functie de complexitatea procesului:

-             În prima etapă asociații/acționarii societăților participante vor aproba în principiu demararea procesului și vor mandata administratorii societăților să pregătească proiectul de fuziune. Proiectul de fuziune se depune la Oficiul Registrului Comertului (ORC) de la sediul fiecărei societăți pentru a fi publicat în Monitorul Oficial.

La expirarea perioadei de opoziție de 30 de zile de la data publicării proiectului în Monitorul Oficial (timp în care creditorii societăților pot formula opoziții fără însă a putea opri procesul de fuziune), societățile pot trece la a doua fază a fuziunii.

-             În etapa a doua, asociații societăților participante își dau acordul final asupra fuziunii, urmând să fie pregătită documentația ce urmează a fi depusă la ORC. Dosarul de fuziune este transmis de către ORC Tribunalului competent care se va pronunța asupra legalității fuziunii. Hotărârea definitivă de aprobare a fuziunii se transmite de către Tribunal către ORC care va efectua înregistrarea mențiunilor cu privire la fuziune în Registrul Comerțului și va elibera certificatele de radiere pentru societățile absorbite.

Radu și Asociații SPRL este o societate de avocați ce oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată, având o practică importantă de controverse și dispute fiscale. Radu și Asociații SPRL este membră a societăților ce fac parte din grupul Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law, aflată în plină expansiune, în cadrul căreia lucrează peste 2.300 de avocați în 84 de țări.

---

Acest material face parte din proiectul ”Dicționarul de Afaceri”, realizat în colaborare cu BT. Banca Transilvania e un partener de încredere al antreprenorilor români, iar în ultimii ani s-a implicat activ pentru a face educație financiară clienților săi și nu numai. BT Club este Clubul Întreprinzătorilor Români și organizează constant evenimente pentru antreprenori, pe teme diverse, în toată țara. S-au alăturat demersului nostru pentru a vorbi pe limba antreprenorilor de orice vârstă.



Citeste si